Angajează pe un fost duşman şi îţi va fi mai loial ca un prieten, pentru că are tot interesul să-ţi dovedească loialitatea sa. De fapt, ai mai multe motive să te temi de prieteni decât de duşmani. Dacă nu ai duşmani, fă-ţi-i.

  ÎNCĂLCAREA LEGII.

  Pe la mijlocul secolului al IX-lea d. Hr., pe tronul Bizanţului s-a urcat împăratul Michael al III-lea. Împărăteasa-mamă, Teodora, a fost exilată într-o mânăstire, iar iubitul ei, Teoctist, asasinat. Căpetenia conspiratorilor care urmăriseră detronarea Teodorei şi înscăunarea lui Michael fusese unchiul acestuia, Bardas, un om plin de inteligenţă şi de ambiţie. Noul împărat era tânăr, lipsit de experienţă şi înconjurat de intriganţi, ucigaşi, paraziţi profitori şi desfrânaţi. În cine să se încreadă? Avea nevoie de un sfetnic. L-a ales pe Basileos, prietenul său cel mai bun. Nici acesta nu avea mai multă pricepere într-ale guvernării statului – de fapt, Basileos era mai marele peste grajdurile imperiale dar îşi dovedise de nenumărate ori ataşamentul faţă de împărat.

  Dacă vrei să ai un duşman adevărat, alege-ţi un prieten: el ştie unde să te lovească.

  DIANA DE POITIERS (IUBITA REGELUI HENRIC AL II-LEA AL FRANŢEI), 1499-1566

  Principele îl cunoscuse cu câţiva ani înainte, când, în timp ce vizita acareturile, un cal sălbatic a scăpat din îngrăditură. Forţa şi curajul tânărului rândaş (de felul său din Macedonia) i-au salvat lui Michael viaţa. Impresionat, acesta l-a ridicat de îndată la rangul de căpetenie a grajdurilor şi l-a copleşit cu daruri şi favoruri. Cei doi au devenit inseparabili. Principele l-a trimis pe macedonean la cea mai bună şcoală din Bizanţ. Fostul rândaş necioplit s-a transformat într-un curtean cultivat şi rafinat.

  De fiecare dată când numesc pe cineva într-o slujbă vacantă, mă aleg cu o sută de dezamăgiţi plus un ingrat.

  LUDOVIC AL XIV-LEA, 1638 – 1715

  Acum Michael ajunsese împărat şi avea nevoie de un sfetnic de încredere. Pe cine să aleagă şambelan şi prim-consilier dacă nu pe omul care îi datora absolut totul?! Basileos putea fi instruit ca să facă faţă îndatoririlor sale, iar tânărul împărat îl iubea ca pe un frate. Neţinând seama de sfaturile celor care considerau că persoana cea mai potrivită ar fi fost unchiul său, Bardas, Michael l-a preferat pe Basileos.

  Acesta a învăţat repede ceea ce se cuvenea să ştie un dregător şi, curând, a ajuns consilierul cel mai ascultat al împăratului, pe care îl îndruma în toate problemele de stat. Singurul aspect supărător era cel al banilor – Basileos voia mereu din ce în ce mai mulţi. Fastul de la curtea Bizanţului îl transformase într-un avar plin de ambiţie. Michael i-a dublat, apoi i-a triplat salariul, l-a înnobilat şi l-a însurat cu propria sa iubită, Eudoxia Ingerina, considerând că nici o favoare nu era prea mare pentru ca un atât de devotat prieten şi sfătuitor să fie mulţumit. Numai că viitorul avea să aducă unele necazuri. Bardas ocupa funcţia de comandant al armatei, iar Basileos l-a convins pe împărat că unchiul sau nutrea ambiţii de domnie. În realitate, sfetnicul nu se afla prea departe de adevăr. Bardas pusese la cale detronarea Teodorei cu gândul că, înscăunându-şi nepotul nevârstnic, ar putea guverna în locul său. Basileos i-a strecurat lui Michael ideea că Bardas ar fi gata să ţeasă alte comploturi, de data aceasta în propriul său folos. Macedoneanul a continuat să repete aceste insinuări până când împăratul şi-a dat acordul la uciderea unchiului său. În timpul unei curse de cai, Basileos s-a apropiat pe nesimţite de Bardas şi l-a înjunghiat. La puţină vreme după acest asasinat, i-a cerut împăratului să-l numească la comanda armatei, dregătorie din care putea să vegheze mai bine asupra liniştii imperiului şi sa înăbuşe orice tentativă de rebeliune. Împăratul i-a satisfăcut cererea.

  Astfel, eu însumi am fost înşelat nu o dată tocmai de către persoana la care ţinusem cel mai tare şi în iubirea căreia mă încrezusem mai mult decât în a oricărei alta. Aşadar, socotesc că nu este nimic rău în a iubi şi a sluji pe un om mai presus decât pe oricare altul, după cum se arată vrednic de a fi iubit şi slujit, dar că este mai bine să nu-ţi dăruieşti fără reţinere încrederea şi să nu cazi vreodată în capcana ispititoare a prieteniei, ca să nu ai mai târziu de ce te căi.

  BALDASSARE CASTIGLIONE, 1478 – 1529

  Puterea şi averea lui Basileos creşteau fără încetare. Nu după mult timp, ca urmare a propriei sale extravaganţe financiare, Michael a ajuns destul de strâmtorat. I-a solicitat sprijin lui Basileos, rugându-l să achite unele dintre datoriile contractate de tron. Spre marea şi amara sa surpriză, sfetnicul cel de încredere a refuzat cu o atât de sfruntată neobrăzare, încât împăratul a înţeles că se afla cu spatele la zid: fostul rândaş avea acum mai mulţi bani, mai mulţi aliaţi în armată şi în senat – în ultimă instanţă, mai multă putere decât monarhul însuşi. Câteva săptămâni mai târziu, după o noapte de beţie, Michael s-a trezit înconjurat de soldaţi. Basileos era şi el de faţă. Ţinuse să vadă cu ochii săi cum aceştia îi înjunghie binefăcătorul. S-a autoproclamat împărat şi, călare, a pornit să străbată străzile Bizanţului, arătând mulţimii capul înfipt într-o suliţă al omului căruia îi datora totul.

  Comentariu.

  Michael al III-lea şi-a mizat viitorul pe sentimentul de recunoştinţă pe care considera că Basileos îl nutrea faţă de el. Desigur, acesta urma să-l slujească cel mai bine – doar îi datora totul: averea, educaţia, rangul. Apoi, după ce Basileos a ajuns la putere, împăratul a continuat să-i acorde favoruri peste favoruri, întărind şi mai mult legăturile dintre ei. Nu şi-a dat seama de gravitatea acestei greşeli fatale decât în clipa în care a văzut zâmbetul sfidător de pe chipul protejatului său.

  Michael crease cu propriile sale mâini un adevărat monstru. Îi îngăduise unui om să se apropie prea mult de putere, iar acest om, fascinat, a început să dorească din ce în ce mai intens, din ce în ce mai multe lucruri şi, obţinându-le,