Trecuse de mult de prânz, i se făcuse foame și dacă nu i-ar mai fi rămas doar două scrisori, s-ar fi oprit aici. Dar le va parcurge și pe acestea ca să termine treaba.

În penultima scrisoare Vera Miller scria:

Paul a aranjat să asist la „Școala de vară” cum îi spun ei. Adică le fac cafelele domnilor savanți, le servesc sandvișuri și ridic vesela folosită. Este palpitant să te afli printre atâția oameni deștepți. Discută, umplu tablele cu formule, din care eu nu pricep o iotă (și tu îți amintești că la școală nu eram tocmai slabă la fizică și la matematică!) și se simte o atmosferă specială, cum îmi imaginez că trebuie să simți atunci când se scrie istoria. Poate mai târziu se va spune că aici a apărut o teorie importantă a fizicii, cine știe?

Betty se ocupă între timp entuziasmată de Jacqueline, care este bucuroasă că bunica este doar a ei – cu excepția dimineților, când noi trebuie să plecăm de acasă și ea protestează cu obișnuita-i fermitate. Dar până acum a cedat de fiecare dată repede și eu sunt hotărâtă să nu mă las șantajată, pentru că s-ar obișnui prost.

Printre fizicieni se află și câțiva germani. Când mă apropii de ei, aceștia nu se opresc din discuții, cum fac fizicienii americani, ci vorbesc în germană. Dr. Bethe, cu un nas borcănat și o frunte enormă, vorbește o germană foarte curată, Dr. Teller are sprâncene impresionant de stufoase și un accent care eu cred că este austriac. Mai este și reținutul Dr. Bloch, care vorbește în dialect elvețian. Eu mă prefac că nu îi înțeleg și că sunt americancă. De fapt, nu pot urmări ce discută – este mereu vorba despre nuclee de atomi, despre electroni și despre particulele obținute din dezintegrarea lor.

Dr. Oppenheimer, care conduce proiectul, mie mi se pare cel mai drăguț.

Oppenheimer. Mai auzise acest nume undeva. Lettke îl notă, făcu la fel și cu ale celorlalți. Poate vor reprezenta puncte de plecare pentru marele lui proiect lipsit de perspective.

A urmat scrisoarea datată la începutul lui august:

Gertrud,

Sper să mai primești această scrisoare. Este posibil să fie ultima înainte de o perioadă în care nu am să îți mai pot scrie.

Aici au fost oameni ai guvernului care m-au întrebat ore în șir despre tot ce are legătură cu Germania și se pare că Paul, Jacqueline și cu mine trebuie să ne mutăm. Nu am voie să spun nimănui unde.

Gertrud, te avertizez! Se poate ca războiul să se încheie FOARTE curând și FOARTE brusc și nu va supraviețui NIMENI din Berlin! Te rog, te rog, te rog, fă tot ce poți și împreună cu ai tăi plecați din oraș, cu cât mai departe, cu atât mai bine, cel mai bine la munte.

Salutări îngrijorate,

A ta Vera

•••

Helene citi atentă textul de pe monitor, analiză forma literelor, apoi din nou cuvintele și frazele. Din stradă se auzea zgomotul autovehiculelor; la venire văzuse că era un transport militar, probabil un tun antiaerian.

— Cine este Vera Miller? întrebă ea.

Lettke îi făcu semn să se oprească:

— Nu are importanță. Important este ceea ce a scris.

— Mă tem că nu vă pot urmări, zise Helene.

De fapt era încă șocată, crezând că Lettke a aflat ce făcuse ea vineri și de dimineață, când spionase planurile secrete ale guvernului. Treptat se lămurea însă că întrebarea lui vizase cu totul altceva.

Dar se simțea încă rău. Bine că îi oferise scaunul din fața computerului.

— Gândiți-vă la ce poate însemna asta! spuse Lettke vizibil emoționat. Femeia aceasta relatează despre o întâlnire a unor fizicieni de frunte, care a avut loc în această vară la universitatea din California. Am căutat numele menționate de ea. Există un important fizician atomist cu numele de Hans Bethe, născut la Strasbourg, care a fost profesor la Frankfurt, Stuttgart și München, până în 1933, când a părăsit Germania, pentru că mama lui este evreică. Există și un anume Edward Teller, evreu austro-ungar, cu doctoratul obținut în fizică la Leipzig. Și există și un fizician atomist Felix Bloch, născut la Zürich, de asemenea docent la Leipzig.

— Aha! exclamă Helene.

Vorbele lui îi vuiau în cap. Se întrebă cum se face că Lettke pare astăzi altul decât de obicei. Este nervos, abia se putea controla să nu izbucnească.

— Deci fizică atomică, continuă el agitat, fizica atomică se ocupă cu dezintegrarea nucleelor și altele asemenea. Este vorba despre radioactivitate, o radiație pe care nu o putem observa, dar care poate fi mortală. Wilhelm Röntgen, madame Curie și alții. Și acum a doua scrisoare! După scurt timp o avertizare și încă una drastică – este de presupus că această avertizare a fost cauzată de ce a auzit în discuția purtată în limba germană de acești trei fizicieni!

Helene confirmă:

— Așa lasă impresia, da.

Când vorbea despre această femeie, el părea confuz. Să fie această Vera Miller o fostă iubită a lui Lettke, pe care el să o fi spionat încălcând toate regulile?

— De exemplu ar putea fi vorba despre faptul că în America au început să lucreze la o armă radioactivă, spuse Lettke. O rază nimicitoare capabilă să radă de pe suprafața pământului un oraș întreg! O astfel de armă va doborî avioanele din zbor și va opri tancuri. Cu așa ceva războiul s-ar încheia foarte rapid.

Helene îl privi pe Lettke.

— Am văzut un film în care era vorba despre dezintegrarea atomului, își aminti ea. Se numea Aur, cu Hans Albers în rolul principal. Nu știu dacă îl știți, a fost difuzat de