Filmul Isus citește top 10 carti pdf 📖

ANDREAS ESCHBACH

FILMUL ISUS

Traducere din limba germană

FREDERICA DOCHINOIU

ANDREAS ESCHBACH Das Jesus Video 1998

Schneekluth Verlag GmbH, München

RAO International Publishing Company, 2007

  2009

Despre această carte:

La săpăturile arheologice făcute în Israel, într-un mormânt vechi de două mii de ani, Stephen Foxx, membru al Societăţii Exploratorilor din New York, găseşte indicaţiile de utilizare pentru o cameră video - o cameră care avea să ajungă pe piaţă abia peste câţiva ani. Aparent, există o singură explicaţie. Probabil că în viitorul apropiat cuiva îi reuşeşte o călătorie în timp şi a realizat înregistrări cu Isus Hristos, care încă aşteaptă undeva în Israel, într-o ascunzătoare sigură, să fie descoperite. Sau este totul o cacealma de zile mari? Începe o căutare asiduă la care participă arheologi, Vaticanul, servicii secrete şi unul dintre cele mai mari concerne mass-media din lume - o căutare plină de întorsături surprinzătoare, cu un sfârşit senzaţional...

Despre autor:

Andreas Eschbach, născut în 1959 la Ulm, a studiat tehnica zborurilor spaţiale la Stuttgart şi a lucrat mai întâi ca specialist de software. A devenit cunoscut prin thrillerul Filmul Isus. Până în iunie 1996, a fost director comercial asociat la o firmă de consultanţă pentru prelucrarea electronică a datelor, iar acum lucrează ca scriitor liber-profesionist.

1

Îi aştepta din momentul în care ştia că va deveni faimos. Faptul că veneau aşa de repede îl mira, dar nu-l surprindea apariţia lor.

Mai întâi era doar un nor de praf în depărtare. Îi percepu simultan cu coada ochiului, ridică apoi privirea şi se întrebă dacă nervii săi încordaţi îi jucau o festă. Probabil. Vehiculele ridicau asemenea nori de praf atunci când parcurgeau drumul pietros ce trecea la distanţa de un kilometru şi jumătate la sud-vest de tabără. Dar acesta era cu siguranţă, din nou, doar un camion ce se îndrepta spre satul apropiat. Probabil că nu avea nici o semnificaţie. Oricum nu era ceea ce aştepta el.

Se întoarse din nou spre puţinii centimetri pătraţi de pământ pe care de un ceas îi pigulea cu pensula din păr de porc. Era foarte cald. Venise luna iunie şi încă la orele dimineţii temperaturile urcau până la douăzeci şi opt de grade sau mai mult. După aceea toată lumea evita să mai privească spre termometru. Nu mai plouase de săptămâni întregi, ceea ce pentru muncă era desigur foarte bine, dar stratul de suprafaţă al pământului se transforma într-un praf fin, enervant, pe care cea mai mică adiere de vânt îl ridica, o pulbere pe care-o respirau, mâncau şi o duceau cu ei în corturi şi în paturile lor de campanie şi de care nu mai puteau scăpa cu adevărat până la încheierea săpăturilor arheologice. Împreună cu transpiraţia, praful forma un strat subţire ce le mânjea trupurile şi împotriva căruia duşurile sărăcăcioase din care abia picura apa, folosite în tabără, nu aveau nici o şansă.

Da, trebuia să recunoască faptul că aştepta. Că trepida de nerăbdare. Că lucra doar pentru a-şi distrage atenţia. Moneda peste care dăduse înainte, pe când îndepărtase cu grijă pământul cu mâinile goale, într-un loc foarte promiţător, era un shekel din timpul războiului romanilor cu iudeii, o monedă valoroasă bătută în argint, ce înfăţişa o floare cu trei sepale şi cu un înscris în ebraica veche de-a lungul marginii. O curăţase cu pensula suficient ca să poată fi fotografiată şi trecută în registrul săpăturilor. În mod normal, o asemenea descoperire l-ar fi adus într-o dispoziţie excelentă. Evreii bătuseră monede de argint cu valoare ridicată în perioada ocupaţiei romane doar în timpul răscoalei evreieşti, ce începuse în anul 66 şi fusese înăbuşită în anul 70 de către trupele romane. Atunci a fost distrus Marele Templu şi tot atunci a început şi izgonirea evreilor. Moneda era o nouă descoperire ce permitea o datare precisă a mormintelor pe care le dezgropau.

Dar era cu gândul în altă parte. La descoperirea din ziua anterioară. Nu o făcuse el însuşi, ci unul dintre ajutoarele la săpături, un tânăr student din Statele Unite care dăduse peste ea, dar el era singurul care-i înţelegea semnificaţia. Îl străbăteau fiorii atunci când se gândea la aceasta. Niciodată înainte nu descoperiseră arheologii o asemenea piesă periculoasă, un obiect care putea zdruncina temeliile civilizaţiei.

Norul de praf se apropia, trecuse de intersecţie şi, în loc să meargă în continuare spre sat, luase direcţia taberei. Charles Wilford-Smith puse pensula pe registrul deschis, printre ale cărui pagini scârţâia nisipul, şi se ridică.

Peisajul din jurul său îl irita de fiecare dată. Pământul arid, steril, se întindea în valuri sterpe de jur împrejur, fără nici o vegetaţie cu excepţia unor fire de iarbă uscate, care creşteau în umbra unor pietre mai mari. Măcar ele confereau câmpiei o strălucire verzuie, ce lăsa la orizont locul dealurilor gri şi teşite de vântul ce bătuse nenumărate mii de ani şi care mai bătea şi acum. Totuşi, nu exista sentimentul depărtării. Dimpotrivă, se simţea ca sub o lupă. De parcă ar fi putut simţi fizic cum istoria a cel puţin trei culturi mari se concentrase pe acest pământ. Fiecare piatră şi fiecare tufiş uscat erau impregnate cu amintirile sângeroaselor drame sau a pogromurilor nemiloase, ecouri îndepărtate ale vocilor profeţilor biblici păreau să răsune încă din munţi şi fervoarea nenumăratelor rugăciuni străbătea parcă trupul ca o radiaţie radioactivă.

Pe îndelete, îşi scoase pălăria cu boruri mari pe care o purta mereu la lucru. Devenise, fără să vrea, un fel de emblemă a sa, şi anii îşi lăsaseră amprenta asupra ei. Îşi scoase batista, ce fusese cândva albă, şi îşi şterse fruntea, apoi capul pe care părul, albit de vârstă, se rărea de mulţi ani încoace.

— Shimon, spuse el cu jumătate de voce.

Din groapa învecinată apăru capul unui bărbat, la vreo cincizeci de ani, cu o faţă ca luna plină, cu mustaţă neagră şi aspră şi barbă deasă. Ochii lui clipiră distraţi. Tocmai se uitaseră într-un timp aflat cu două mii de ani în urmă şi