— Probabil că asta este acoperirea, presupuse Bodenkamp.

— Probabil, fu de acord Lettke. Să vedem ce mai găsim. Dispunem acum de numele și codurile personale ale savanților care ne interesează.

În bazele de date ale universităților au găsit o mulțime de studii privitoare la problemele fizicii atomului, dar numai până în aprilie 1939. Apoi – nimic.

— Aha! exclamă Lettke. Asta înseamnă că cineva din guvern a recunoscut că cercetarea atomului este importantă pentru război și a declarat toate cercetările secrete.

— Sau ei nu au mai făcut cercetări, presupuse Bodenkamp.

Lettke clătină din cap.

— Nu se poate. Angajații la universitate trebuie să publice regulat, fie doar pentru a-și păstra postul.

— Ah, da. Atunci probabil că aveți dreptate.

O vreme ea privi în gol. Degetele i se mișcau inconștient, ca și cum ar fi depus eforturi să nu intre în bazele de date secrete.

Poate că asta își închipuia doar el, se gândi Lettke. Pentru că el însuși simțea asta.

— Probabil că oricum nu ne-ar fi de mare folos dacă am avea acces la lucrările apărute între timp, zise el. Nici din cele anterioare nu am înțeles nimic.

Ea ridică din umeri.

— Poate este prea mult. Vreau să spun că ei sunt cei mai deștepți oameni în viață.

— Bine, dar asta este valabil și pentru grupul din Berkeley, care s-au exprimat mai pe înțelesul nostru. Lettke tresări când își dădu seama cum putea fi interpretat ceea ce spusese. Ei au scris în așa fel, ca să poată să înțeleagă și oamenii obișnuiți, pentru că vor să trimită aceste documente președintelui american! Respectiv oamenilor lui. Care sunt inteligenți, dar nu sunt fizicieni. Și trebuie să îi convingă.

El răsfoi agitat teancul de documente citite în ziua anterioară, căutând un text a cărui semnificație abia acum o sesizase.

— Ei se referă undeva la o scrisoare adresată președintelui Roosevelt, pe care a semnat-o și Albert Einstein, dar nu spun și ce conținea.

— Un avertisment, presupuse Bodenkamp.

— Exact. Legat de o bombă atomică germană. El regăsi textul, dar nu află nimic în plus. Era un fel de introducere și de rezumat pentru restul documentelor.

— Iar întâlnirea fizicienilor la Berkeley a avut scopul de a oferi completări la acea scrisoare. De aceea ei arată cum trebuie construită acea bombă și prezintă amănunțit posibilitatea Germaniei de a o construi.

— Pentru că vor ca America să recupereze întârzierea.

— Corect. Este o întrecere. Lettke puse la loc documentul și adăugă: Se poate ca acesta să fie primul război care se decide nu pe câmpul de luptă, ci în laboratoare.

Lettke privi teancul de hârtii, dorindu-și să nu fi dat de urma lor. Indiferent de ce făcea acum cu ele, exista pericolul de a fi implicat în lucruri care îl depășeau. Când candidase pentru locul de muncă de la NSA, intenționase să fugă din calea nebuniei, dar treaba aceasta amenința să îl plaseze în centrul ei.

Se uită la programatoare. Putea să o convingă să păstreze tăcerea și să uite totul? O avea la mână, dar era suficient?

— Am putea accesa programul-jurnal, spuse ea brusc. Am auzit că oamenii de știință folosesc frecvent „labor-logbuch” pentru funcția de căutare și mai ales pentru ca înregistrări anterioare să nu fie modificate din neatenție.

— Bună idee. Să vedem ce găsim.

Folosind funcția de căutare, începură să deschidă toate intrările în jurnal în care se folosise cuvântul uraniu și dădură peste nota cuiva, conform căreia rezervele germane de uraniu erau de 1 200 tone. Acesta mai notase că uraniul este bun pentru muniție cu nucleu dur, deoarece este tot mai dificil să se primească wolframul necesar din Portugalia.

O altă notă, din urmă cu mai multe luni, provenea de la un maior din Luftwaffe, care menționa o întâlnire a unor militari cu niște fizicieni, întâlnire la care profesorul Werner Heisenberg vorbise despre posibilitățile de a obține energie din uraniu. Maiorul îl cita pe profesor: „Dacă războiul cu SUA va dura mai mulți ani, va fi hotărât de energia atomică”.

Totuși dintre oamenii de știință din Asociația pentru fizică nucleară părea că nimeni nu folosise programul-jurnal.

— Să căutăm în poșta electronică, propuse Lettke. Pe aceasta trebuie să o fi folosit. Că doar de oamenii de știință a fost descoperită. Nu? Cel puțin așa se zice.

Bodenkamp dădu din cap.

— În 1902, prima rețea între Kaiserlichen Institut der Wissenschaften din Berlin și Universitatea din Leipzig. Ideea a fost a profesorului Max Planck, programarea a fost realizată de Clara Behringer și Martha Müller.

Într-adevăr poșta electronică a fost folosită. Dar conținutul comunicărilor era și mai derutant decât studiile lor, deoarece se făcea referire la convorbiri telefonice ori discuții personale al căror conținut nici măcar nu putea fi bănuit. Carl-Friedrich von Weizsäcker și Werner Heisenberg vorbeau în sute de comunicări despre probleme de matematică și se întrebau reciproc cum rezolvaseră una ori alta dintre ele. Lui Lettke nici măcar simbolurile folosite de ei nu îi spuneau nimic.

Dacă dispui de suficiente date, nici nu trebuie să înțelegi tot. Spre prânz, după ce lecturaseră sute de comunicări prin rețea, Bodenkamp spuse:

— Deci… dacă ei intenționează să construiască o bombă atomică, atunci țin acest lucru secret. Vorbesc doar de realizarea unei „mașini cu uraniu”, cu referire mai mult la o mașină de producere a energiei, nu?

Lettke confirmă. Era impresia pe care și-o făcuse și el.

Dar lui îi mai atrăsese ceva atenția. Când Bodenkamp se duse la toaletă, el reciti o comunicare.

— Priviți asta. Este trimisă de un anume dr. Jensen, de la Universitatea din Hamburg, care vrea să construiască o centrifugă de cea mai mare performanță și se plânge că Serviciul pentru Armament al Armatei i-a anulat o livrare necesară. El ar avea nevoie de țevi din oțel, nu le-a primit, iar cele din aluminiu i-au zburat pe lângă urechi la teste.

— O centrifugă…, repetă Bodenkamp și căzu pe gânduri, adică pentru îmbogățirea uraniului?

— Așa s-ar părea, nu? Dacă acest Serviciu pentru Armament al Armatei are legătură cu asta. El menționează aici un angajat, un anume Wilhelm Landsteiner,