friptură, care rămăsese suspendată  în aer. Darrr trrrebuie să rrrămâneţi, aici sunteţi în sigurrranţă! Semăna cu doamna Weasley când spuse asta şi Harry se bucură că, în clipa aceea, se deschise uşa din spate. Intrară  Luna şi Dean, cu părul ud din cauza ploii şi braţele pline de lemne plutitoare.

— ... şi urechi foarte mici, spunea Luna, tati spune că  seamănă un pic cu cele ale unui hipopotam, doar că sunt mov  şi păroase. Şi trebuie să fredonezi când vrei să îi chemi, preferă  valsuri, nu ritmuri alerte...

Uşor stingherit, Dean ridică din umeri când trecu pe lângă Harry, urmând-o pe Luna în locul pentru mâncat, din  sufragerie, unde Ron şi Hermione puneau tacâmurile pentru cină. Profitând de ocazie pentru a scăpa de întrebările lui Fleur,  Harry înşfacă două carafe cu suc de dovleac şi merse după ei.

— ... şi dacă o să vii vreodată la noi acasă, o să-ţi arăt cornul, tati mi-a scris despre el, dar încă nu l-am văzut, pentru că Devoratorii Morţii m-au răpit din Expresul de Hogwarts şi nu  am mai ajuns acasă de Crăciun, spunea Luna în timp ce ea şi  Dean făceau focul.

— Luna, ţi-am zis! îi strigă Hermione. Cornul acela a  explodat.

Era un corn de Erumpent, nu de Snorhac Corn-Şifonat.

— Nu, era în mod sigur de Snorhac, spuse Luna senină. Aşa  mi-a zis tati. Probabil că trebuie să se fi recompus până acum,  se repară singure, ştiţi.

Hermione clătină din cap şi aşeză în continuare furculiţele, în timp ce apăru Bill, ajutându-1 pe domnul Ollivander să coboare de la etaj. Creatorul de baghete părea îngrozitor de slăbit, se ţinea de braţul lui Bill, care îl sprijinea, şi căra un geamantan  mare.

— O să-mi fie dor de dumneavoastră, domnule Ollivander,  spuse Luna, apropiindu-se de bătrân.

— Şi mie de tine, draga mea, răspunse Ollivander, bătând-o  uşor pe umăr. Ai fost o alinare preţioasă pentru mine în locul  acela înfiorător.

— Ei bine, au revoir, domnule Ollivander, spuse Fleur,  sărutându-1 pe ambii obraji. Voiam să vă întreb dacă aţi putea  să îmi faceţi o favoare şi să îi duceţi un pachet mătuşii lui Bill.  Încă nu i-am dat înapoi tiara.

— Va fi o onoare pentru mine, spuse Ollivander, făcând o mică plecăciune. Este o mică răsplată pentru ospitalitatea şi  generozitatea voastră.

Fleur scoase o cutie îmbrăcată în catifea, pe care o deschise,  arătându-i-o creatorului de baghete. Tiara scânteia în lumina  lămpii care atârna până aproape de podea.

— Piatra lunii şi diamante, spuse Scoţiei, care se strecurase în cameră fără să îl fi observat nimeni. Făcută de goblini, dacă  nu mă înşel?

— Şi plătită de vrăjitori, spuse Bill încet, iar goblinul îi  aruncă o privire pe furiş, foarte provocatoare.

O pală de vânt puternică izbi în ferestrele căsuţei, în timp ce Bill şi Ollivander se depărtară în noapte. Ceilalţi se înghesuiră în  jurul mesei, cot la cot şi aproape neavând loc să se mişte, şi  începură să mănânce. Focul trosnea şi pocnea în şemineul de lângă ei. Harry observă că Fleur se juca absentă cu mâncarea în farfurie şi se uita spre fereastră o dată la câteva minute, însă  Bill se întoarse înainte să fi terminat felul întâi; părul lung îi era  încâlcit din cauza vântului.

— Totul este în ordine, îi zise lui Fleur. Ollivander s-a  instalat, mama şi tata ne transmit salutări. Ginny te pupă. Fred şi George o scot din minţi pe Muriel, încă mai au o afacere cu comenzi prin intermediul bufniţelor în camera din spate. Dar sa mai înveselit când a primit înapoi tiara. A spus că a crezut că  i-am furat-o.

— Vai, este de-a drrreptul încântătoarrre mătuşa ta,  comentă Fleur supărată, fluturând bagheta şi ridicând farfuriile murdare, aşezându-le în aer unele peste altele; le luă şi ieşi cu  paşi mari din cameră.

— Şi tati a făcut o tiara, interveni Luna. Mă rog, este mai  degrabă o coroană.

Ron întâlni privirea lui Harry şi zâmbi; Harry ştia că se gândea  la coroana ridicolă pe care o văzuseră când îl vizitaseră pe Xenophilius.

— Da, încearcă să recreeze diadema pierdută a lui Ochi-deŞoim. Crede că a identificat deja majoritatea elementelor principale. Adăugarea aripilor Billywig a fost o mare realizare. Se auzi o bufnitură dinspre uşa de la intrare. Toţi întoarseră capul în direcţia aceea. Fleur veni în fugă din bucătărie, părând speriată, Bill sări în picioare, cu bagheta îndreptată spre uşă,  iar Harry, Ron şi Hermione făcură acelaşi lucru. Socotici  dispăru pe nesimţite sub masă.

— Cine este? strigă Bill.

— Eu, Remus John Lupin! strigă o voce puternică, acoperind vâjâitul vântului.

Harry se înfiora de teamă. Oare ce se întâmplase?

— Sunt om-lup, căsătorit cu Nymphadora Tonks, şi tu eşti Păstrătorul Secretului de la Shell Cottage, mi-ai dat adresa şi  mi-ai spus să vin în caz de urgenţă!

— Lupin... bolborosi Bill, fugind imediat la uşă şi  deschizând-o. Lupin căzu peste prag. Era alb ca varul, înfăşurat  într-o pelerină de drum, cu părul cărunt bătut de vânt. Se îndreptă, se uită în jur, înregistra cine era de faţă, apoi strigă:

— E băiat! L-am botezat Ted, după tatăl Dorei! Hermione începu să chiţăie:

— Cum?! Tonks... Tonks a născut?

— Da, da, a născut un băieţel! strigă Lupin.

Se auziră strigăte de bucurie şi şoapte de uşurare din jurul  mesei. Hermione şi Fleur chiţăiră amândouă: „Să-ţi trăiască!" şi  Ron spuse: „Al naibii să fiu eu, un copil!", de parcă era prima  dată când ar fi auzit de aşa ceva.

— Da, da, un băiat! spuse Lupin din nou, uluit de propria sa  fericire, înconjură masa cu paşi mari şi îl îmbrăţişa pe Harry. Era ca şi când scena din Casa Cumplită nici nu ar fi avut loc.

— Vrei să fii naşul lui? spuse el, dându-i drumul.

— E-eu? se bâlbâi Harry.

— Da, tu, bineînţeles, Dora este de acord, eşti cel mai  potrivit.

— Eu... da... fir-aş să fiu...

Harry se simţea copleşit, uimit şi încântat în acelaşi timp.

Acum, Bill se grăbea să aducă vin şi Fleur îl convingea pe Lupin  să rămână să bea un pahar cu ei.

— Nu pot să stau mult, trebuie să mă întorc, spuse Lupin,  zâmbindu-le larg tuturor. Iţi mulţumesc, Bill, îţi mulţumesc.

Bill le umplu imediat pocalele, se