— In cinstea lui Teddy Remus Lupin, spuse Lupin, un mare

viitor vrăjitor!

— Cu cine seamănă? întrebă Fleur.

— Cred că seamănă cu Dora, dar ea zice că seamănă cu mine. N-are părul foarte des. Părea să fie brunet când s-a  născut, dar jur că s-a făcut roşcat în ora care a trecut de atunci. Probabil că o să fie lilond până mă întorc. Andromeda  spune că părul lui Tonks a început să îşi schimbe culoarea din  ziua în care s-a născut. Goli pocalul.

— Ah, hai, încă unul, adăugă el, zâmbind, când Bill dădu să  i-1 umple din nou. Vântul învălui căsuţa, iar în cămin focul  trosnea şi ardea vesel. Cât de curând, deschiseră încă o sticlă  de vin. Vestea adusă de Lupin părea să îi fi scos din lumea lor,  să fi întrerupt pentru o vreme starea de asediu; erau foarte încântaţi de naşterea copilaşului. Goblinul era singurul care părea indiferent la atmosfera devenită dintr-odată sărbătorească  şi, după o vreme, se strecură înapoi în dormitorul pe care acum  nu îl mai împărţea cu nimeni. Harry crezu că era singurul care observase, până când îl văzu pe Bill urmărindu-1 cu privirea pe goblin, în timp ce urca scările.

— Nu... nu... chiar trebuie să mă întorc, spuse Lupin până  la urmă, refuzând un alt pocal cu vin.

Se ridică şi îşi strânse din nou pelerina în jurul lui.

— La revedere, la revedere... o să încerc să vă aduc nişte poze peste câteva zile. Vor fi toţi atât de bucuroşi că v-am  văzut... Îşi închise pelerina, îşi luă revedere, îmbrăţişându-le pe fete şi dând mâna cu băieţii, apoi plecă în noaptea furtunoasă,  păstrându-şi zâmbetul.

— Harry, o să fii naş! exclamă Bill, în timp ce intrară  împreună în bucătărie, ajutând la strângerea mesei. O mare onoare! Felicitări! Harry puse jos pocalele goale pe care le adusese şi Bill închise uşa după ei, estompând vocile vesele ale celorlalţi, care încă mai sărbătoreau, chiar dacă Lupin plecase.

— Harry, aş vrea de fapt să vorbesc ceva cu tine între patru ochi. A fost greu să te prind singur, cu căsuţa atât de plină de oameni. Bill ezita.

— Harry, tu pui ceva la cale cu Socotici.

Era o afirmaţie, nu o întrebare, şi Harry nu se obosi să o nege. Se uită la Bill, în aşteptare.

— Eu îi cunosc pe goblini, spuse Bill. Am lucrat la Gringotts  încă de când am terminat şcoala. Cât despre posibilitatea unei  legături între vrăjitori şi goblini, am prieteni care sunt goblini,  sau, cel puţin, există goblini pe care îi ştiu bine şi pe care îi  plac. Bill ezită din nou.

— Harry, ce vrei de la Socotici şi ce i-ai promis în schimb?

— Nu pot să-ţi spun, răspunse Harry. Îmi pare rău, Bill.

Uşa de la bucătărie se deschise în spatele lor; Fleur încerca să mai aducă nişte pocale goale.

— Stai puţin, o rugă Bill. Imediat. Apoi se întoarse iarăşi către Harry:

— Atunci, trebuie să te avertizez. Dacă ai făcut orice fel de târg cu Socotici şi, mai ales, dacă acest târg implică o comoară,  trebuie să ai extrem de mare grijă. Principiile goblinilor despre dreptul de proprietate, plată şi răsplată nu sunt la fel cu ale oamenilor. Harry simţi un val de disconfort, de parcă i s-ar fi  zvârcolit un şerpişor în stomac.

— Cum adică? întrebă el.

— Vorbim despre o altă specie de fiinţe, îi explică Bill. înţelegerile dintre vrăjitori şi goblini au fost întotdeauna foarte riscante, dar trebuie să o fi aflat deja la cursurile de Istoria  Magiei. Ambele părţi au fost de vină, nu aş putea susţine niciodată că vrăjitorii au fost nevinovaţi. Totuşi, printre goblini  se crede, şi cei de la Gringotts sunt poate cei mai înflăcăraţi, că  nu se poate avea încredere în vrăjitori când vine vorba despre aur şi comori, că nu respectă deloc drepturile de proprietate ale goblinilor.

— Eu respect... Începu Harry, dar Bill clătină din cap.

— Harry, nu înţelegi, nimeni nu poate înţelege, decât dacă a  trăit alături de goblini. Pentru un goblin, proprietarul de drept al oricărui obiect este cel care 1-a făcut, nu cel care 1-a  cumpărat. Pentru goblini, toate obiectele făcute de goblini le aparţin lor de drept.

— Dar dacă a fost cumpărat...

— ... atunci consideră că a fost închiriat de cel care a plătit pentru el. Insă detestă noţiunea de obiecte create de goblini,  care sunt transmise de către vrăjitori din generaţie în generaţie. Ai văzut expresia lui Socotici când tiara a trecut prin faţa lui.  Nu este de acord.

Cred că are senzaţia, asemenea celor mai aprigi goblini, că  obiectul ar fi trebuit să le fie înapoiat goblinilor, după ce primul  cumpărător a murit. Ei consideră că obiceiul de a păstra  obiectele făcute de goblini, transmiterea lor altor vrăjitori fără a  le cere bani este doar cu puţin deasupra furtului.

Acum, Harry avea o presimţire rea; se întrebă dacă Bill nu intuia mai mult decât lăsa să se vadă.

— Tot ce spun, zise Bill, punând mâna pe uşa care dădea  spre sufragerie, este să ai mare grijă ce le promiţi goblinilor,  Harry. Este mai puţin periculos să dai o spargere în Gringotts,  decât să încâlci o promisiune făcută unui goblin.

— Da, spuse Harry, în timp ce Bill deschise uşa, da.

Mulţumesc. O să ţin cont de asta.

II urmă pe Bill înapoi la ceilalţi şi prin minte îi trecu un gând confuz, mai mult ca sigur o consecinţă a vinului pe care îl  băuse. Se părea că avea să devină pentru Teddy Lupin un naş  la fel de nechibzuit cum fusese Sirius pentru el.

Capitolul XXVI

Gringotts

Definiseră planul şi încheiaseră pregătirile. În dormitorul  mic, pe şemineu, se afla o eprubetă mică din sticlă, în care era  un singur fir de păr lung, negru şi aspru (luat de pe puloverul  pe care îl purtase Hermione la Conacul Reacredinţă).

— Şi o să foloseşti chiar bagheta ei, spuse Harry, indicând bagheta din lemn de alun cu o mişcare din cap, aşa că vei fi  foarte convingătoare, cred eu.

Hermione luă bagheta de parcă s-ar fi aşteptat să o înţepe sau să o muşte.

— Detest bagheta asta,