— Să mergem în direcţia lor!

— Bineînţeles.

— Să-i privim!

— Să-i privim? Adică să căscăm gura la ei? Întrebă el, în timp ce mă măsura chiorîş şi surprins.

— Da. N-am mai văzut bizoni şi aş dori să-i văd mai de aproape.

Se deşteptase în mine interesul zoologului; lui Sam lucrul i se părea de-a dreptul bizar. Îşi împreună mîinile a mirare şi zise:

— Să-i vedeţi şi atît, să-i cercetaţi... întocmai ca un băieţaş care se zgîieşte prin crăpătura cuştii la iepurii de casă! Of, greenhorn, cîte mi-a fost dat să pătimesc de pe urma dumneavoastră! Eu, unul, nu vreau să-i privim, ci să-i vînăm. Înţelegeţi? Să-i vînăm!

— Azi, în sfînta zi de duminică?

Întrebarea mi-a scăpat de pe buze fără să gîndesc. Sam se mînie de-a binelea şi se răsti la mine:

— Binevoiţi, rogu-vă, să vă ţineţi gura! Ce-i pasă unui westman de duminică, atunci cînd îi răsar în faţă primii bivoli! Aici e vorba de carne, înţeles? Şi încă ce fel de carne, dacă nu mă înşel! Pulpa de bizon e mai grozavă decît ambrozia din cer, sau cum dracu-i zice, din care se înfruptau vechii zei ai grecilor. Trebuie să-mi asigur o pulpă de bizon, fie şi cu preţul vieţii! Vîntul bate în direcţia noastră; asta-i bine. Aici, pe stînga, în partea de nord a văii, e soare mult; în dreapta e umbră; dacă ne adăpostim acolo, bivolii n-or să ne zărească uşor.

Haideţi! Îşi cercetă arma, pe "Liddy" a lui, ca să se convingă dacă ambele ţevi sînt în ordine şi îşi îndemnă calul spre sud. Îmi examinai şi eu doborîtorul de urşi. Observîndu-mă, Sam îşi opri calul şi întrebă:

— Nu, zău, vă bate gîndul să participaţi la vînătoare, sir?

— Fireşte.

— Lăsaţi-vă de năzbîtii, dacă nu doriţi ca, în zece minute, să fiţi fleaşcă! Bizonul nu e un canar, să-l ţii pe deget şi să-l pui să cînte, înainte de a vă încumeta la asemenea ispravă, trebuie să mai treacă multe vijelii şi zile senine peste Munţii Stîncoşi.

— Dar vreau să...

— Tăceţi din gură şi ascultaţi ce vă spun! Mă întrerupse el cu un ton pe care nu-l mai folosise faţă de mine. N-am chef să vă am pe conştiinţă. Ar fi să vă aruncaţi singur în gura morţii. Altă dată faceţi ce poftiţi. Acum, însă, nu vă permit!

Dacă nu ne-am fi avut atît de bine, i-aş fi dat un răspuns usturător; aşa însă mă mulţumii să tac şi călării la pas către poalele pădurii.

Revenind la un ton mai blînd, Sam ţinu să mă lămurească:

— Sînt vreo douăzeci de capete, precum văd eu. Dar închipuiţi-vă că vă aflaţi în faţa unei mulţimi de o mie de bizoni mugind prin savană! Am văzut şi turme de cîte zece mii de capete, dacă nu mai multe. Asta era, ca să zic aşa, pîinea indianului; albii i-au răpit-o.

Băştinaşul cruţă vînatul, fiindcă acesta îi asigură hrana; doboară atît cît îi trebuie. Albul, în schimb, s-a năpustit asupra turmelor ca o fiară de pradă; după ce s-a săturat, încă mai ucide, numai pentru a vărsa sînge. Dacă mai durează mult, nu rămîne urmă de bivol şi apoi, în scurtă vreme, dispare şi ultimul indian. Mai mare jalea! La fel se întîmplă cu hergheliile de cai. Găseai mii de mustangi laolaltă. Azi abia dacă întîlneşti cirezi de cîte o sută de capete.

Între timp, fără a fi observaţi, ajunseserăm cam la patru sute de paşi de turmă. Hawkens opri calul. Bizonii păşteau sub deal liniştiţi.

Cel mai aproape de noi era un taur bătrîn, uriaş, pe care îl priveam cu uimire. Măsura, de bună seamă, vreo doi metri în înălţime şi trei în lungime; pe atunci nu mă pricepeai încă să apreciez greutatea unui bizon; astăzi pot spune că taurul acela cîntărea pe puţin treizeci de chintale. O masă uriaşă de carne. Dăduse peste o băltoacă de nămol şi se bălăcea într-însa.

— Ăsta e conducătorul turmei, îmi şopti Sam. E cel mai primejdios dintre toţi. Cine îl atacă trebuie mai întîi să-şi fi semnat testamentul. Eu mi-am ales bivoliţa aia tînără din dreapta. Fiţi atent unde o pocnesc! Sub lopăţica umărului, pieziş, în inimă; e procedeul cel mai sigur, exceptînd împuşcătura în ochi. Dar cine-i nebunul care să iasă în faţa bizonului ca să-l împuşte în ochi! Staţi aici şi pitiţi-vă, cu cal cu tot, după tufişuri! Cînd mă vor zări, bizonii or s-o ia la fugă.

Vor trece chiar pe aici. Nu cumva să vă părăsiţi locul înainte de mă întorc eu şi vă strig!

Aşteptă pînă mă strecurai cu calul între tufişuri, după care porni călare, încet, fără zgomot. Citisem adeseori cum se vînează bizonul; în privinţa asta nu mai aveam ce afla, dar e o mare diferenţă între hîrtia pe care se tipăresc asemenea descrieri şi ţinutul sălbatic unde se desfăşoară vînătoarea. Vedeam pentru întîia oara bizoni. Ce sălbăticiuni mai vînasem pînă atunci? S-ar zice că nici una, în comparaţie cu aceste fiinţe gigantice şi atît de primejdioase. Părea că aş fi în totul de acord cu interdicţia lui Sam de a participa şi eu la vînătoare; dar avea să se întîmple contrariul. La început, mă hotărîsem să observ şi să trag cu urechea; acum însă, simţeam un imbold puternic la acţiune. Sam pusese ochii pe o bivoliţă tînără. Ruşine! Îmi ziceam. Pentru aşa ceva nu-ţi trebuie curaj; un bărbat adevărat alege taurul cel mai puternic!

Calul meu deveni foarte neastîmpărat; juca mereu din copite; nu mai văzuse nici el bizoni, îi era frică şi încerca s-o ia din loc. Abia de-l puteam reţine. Nu era oare mai potrivit să-l mîn pe urmele taurului?

Stăteam liniştit, chibzuind în sinea mea, cumpănind între da şi nu.

Hotărîrea o luai sub inspiraţia momentului.

Sam se apropiase pînă la vreo trei sute de paşi de turmă. Dădu apoi pinteni calului şi porni în galop pe lîngă taurul cel grozav în direcţia bivoliţei. Animalul încremenise şi nu mai avu timpul să fugă; Sam o ajunse din urmă; văzui cum trage din goană. Bivoliţa tresări şi îşi înclină capul. Nu apucai să mai observ dacă se prăbuşise, deoarece ochii mei fură atraşi în altă