arăta îmbătrânit. În anii scurși de la începutul războiului acesta apăruse rar la televizor. Se vorbea despre el, se zvonea că a spus și că a hotărât, dar nu prea era „vizibil”. Iar acum el, Eugen Lettke, se afla față în față cu bine-cunoscutul chip, un om obosit, un bărbat consumat în slujba poporului său. Avea ochi albaștri cu reflexe cenușii – un detaliu care nu se remarca în fotografii și cu atât mai puțin pe un ecran de televizor.

Când ceilalți bărbați ridicară brațul în salutul german, făcu și el la fel:

— Heil, mein Führer!

Hitler răspunse în stilul lui neglijent, cu brațul parcă azvârlit la nivelul umărului, cu cealaltă mână la centiron, după care întrebă:

— Care dintre dumneavoastră este Eugen Lettke?

Lettke tresări și făcu un pas mic înainte.

— Eu, spuse el, și fu aproape să uite să adauge „mein Führer”.

Hitler îl măsură cu privirea.

— Dumneavoastră ați făcut un mare serviciu poporului german, spuse acesta cu vocea hârâită. Am dispus să fiți onorat cu cea mai înaltă distincție care poate fi acordată unui civil.

Eugen Lettke dădu din cap perplex, ar fi trebuit să fie mândru, să se bucure, dar totul îl lăsa rece. De aproape, Hitler părea cu totul altfel decât la televizor. Era ca și cum odată cu el în încăpere intrase ceva cu o greutate imensă, ceva apăsător, o atmosferă lipsită de viață, o pustietate letală.

— Luați loc, le ordonă Hitler.

Se așezară toți, nu și el, care rămase sprijinit de speteaza unuia dintre fotoliile neocupate, la indicația adjutantului.

Îi privi.

— Așadar dumneavoastră sunteți fizicienii de frunte ai Reichului. Vă rog să aveți amabilitatea de a vă prezenta.

Își opri privirea asupra bărbatului cu fruntea proeminentă, primul din dreapta lui, care spuse:

— Doctor Walther Bothe.

În continuare se prezentară și ceilalți:

— Werner Heisenberg.

— Von Weizsäcker.

— Kurt Diebner, sistemul de testare al armatei Kummersdorf.

— Harteck Paul.

— Wilhelm Groth.

— Von Laue.

— Robert Döpel, mein Führer.

Și ultimul:

— Profesor Otto Hahn.

— Dumneavoastră ați descoperit fenomenul dezintegrării nucleare? întrebă Hitler.

— Da, mein Führer, răspunse bătrânul savant vizibil stingherit.

— Și nu v-ați dat seama că pe acest principiu se poate construi o armă cu o putere de distrugere până acum necunoscută?

Hahn clătină din cap.

— Nu. De fapt mi-a trebuit mult timp ca să înțeleg ce a rezultat din experimentul meu.

Hitler arătă către Lettke.

— Dumneavoastră ați citit documentele pe care acest domn le-a extras, printr-o temerară acțiune, dintr-un computer american?

— Da, răspunse Otto Hahn. Traducerile anexate celor mai importante texte erau imprecise din punct de vedere științific, dar totuși de ajutor.

— Și cum apreciați dumneavoastră considerentele expuse cu privire la posibilitatea construcției unei bombe atomice? vru să mai afle Hitler, adresându-se tuturor celor de față.

Savanții ezitară:

— Teoretic, pare plauzibil, spuse unul dintre ei. Dar între teorie și practică sunt diferențe ca de la cer la pământ.

Schimbau priviri și își aranjau nervos cravatele. Cineva interveni:

— Totuși acestea sunt doar speculații, al căror conținut trebuie dovedit de experimente.

În final, Werner Heisenberg se aplecă în față și vorbi în încercarea de a pune capăt nedemnului joc:

— Noi nu am putut descoperi nicio eroare în calcule. Asta este tot ce se poate spune în acest moment cu certitudine.

Hitler îl străpunse cu privirea:

— Dar niciunuia dintre dumneavoastră nu i-a venit ideea asta?

Heisenberg încercă să facă față privirii Reichskanzlerului.

— Eforturile noastre au vizat până acum construirea unui reactor nuclear, respectiv eliberarea controlată a energiei atomice. Ce va urma de aici depinde de observațiile pe care le vom face.

— Reacția în lanț prin neutroni a fost ideea lui Léos, interveni cineva.

Altcineva preciză:

— Doctorul Szilárd, un ungur. El a patentat în urmă cu opt ani ceea ce americanii vor să pună la baza bombei lor.

— Dumneavoastră știați de asta?

Fizicianul întinse brațele dezvinovățindu-se:

— Lumea fizicii nucleare este mică. Și în orice moment apar foarte multe idei… Fiecare se concentrează pe ceea ce reprezintă propria muncă.

Hitler tună:

— Dumneavoastră îmi spuneți că trăiți în turnul dumneavoastră de fildeș, de unde nu vreți să fiți deranjați. Dar eu sper că nu v-a scăpat că de trei ani noi ne aflăm în luptă pe viață și pe moarte cu dușmanii poporului german, popor din care și dumneavoastră faceți parte! Într-o astfel de situație este de datoria dumneavoastră să contribuiți la victoria cauzei noastre. Dacă noi – și când spun noi, mă refer la comunitatea germană, la toți țăranii și muncitorii, care cu mâinile lor creează baza materială a vieții pentru noi toți –, deci dacă noi vă întreținem dându-vă posibilitatea ca în laboratoarele dumneavoastră să descoperiți tainele naturii, o facem deoarece avem nevoie de efortul dumneavoastră spiritual. Dar din ceea ce aud aici, îmi pun întrebarea: știți asta și dumneavoastră? Căci la ce folosesc eforturile dumneavoastră dacă americanii vă vor arunca în cap o bombă care vă va face una cu pământul pe dumneavoastră și întregul oraș? Hitler își dădu deoparte de pe frunte o șuviță de păr rebelă, un gest deseori văzut la el, și adăugă: Eu aștept de la dumneavoastră semnale de alarmă, când dușmanii noștri dobândesc posibilități tehnice care ne pot amenința. Și consider că este de datoria dumneavoastră să indicați conducerii Reichului posibilitățile tehnice care pot deveni profitabile poporului nostru.

Carl-Friedrich Weizsäcker s-a ridicat și a spus:

— Noi ne-am gândit la posibilitatea de a folosi fisiunea nucleară ca bază pentru explozibili. Colegul Heisenberg a trimis în decembrie 1939 o scrisoare către Heereswaffenamt (Serviciul pentru Armament al Armatei), în care descria posibilitățile principiale.

Heisenberg îl completă:

— Punctul-cheie este problema îmbogățirii uraniului-235 la o concentrație care nu ni s-a părut realistă – și ca să vorbim deschis, nici acum nu pare realistă. În privința aceasta nu mă raliez gândirii americanilor. Doar dobândirea uraniului necesită eforturi materiale și de personal atât de mari, încât nu le putem pretinde Reichului…

— De unde știți dumneavoastră ce își poate și ce nu își poate permite Reichul? îl întrerupse furios Hitler. Este sarcina mea să decid asemenea treburi, nu sarcina dumneavoastră!

El se smulse de lângă fotoliu și începu să umble prin fața grupului de fizicieni.