— Hm! Dintr-o singură privire ai fi putut constata că urmele nu proveneau de la indieni.

— Aşa-i, dar pesemne că intrasem într-o zodie rea. Şi uite că l-am dezlegat. Aveam de gînd să-l aduc încoace, dar a sărit pe cal şi dă-i, exact în direcţie opusă. Eu, ce să spun, căzui la griji, mai ales din cauza indienilor de care îmi vorbise. Aşa că hotărîi să dau fuga încoace şi să dau alarma, dacă nu mă-nşel. Îmi vine să-mi smulg părul din cap, dar ia-l de unde nu-i! Iar peruca, pot s-o şi calc în picioare, că tot nu se schimbă situaţia. Mîine, însă, las' pe mine, găsesc cu urmele individului şi nu mă las pînă nu-l prind şi nu-i curăţ pe toţi!

— Fratele Sam nu va face nimic, interveni Winnetou, care se înapoiase între timp. Eu, căpetenia apaşilor, îl voi urmări singur pe ucigaş. Fraţii mei albi să rămînă pe loc, pentru că Santer s-ar putea să vină totuşi la „fortăreaţă" ca s-o prade şi atunci e nevoie aici de oameni curajoşi care să-i stea împotrivă.

Ceva mai tîrziu, după ce oamenii se mai liniştiră, dăruindu-se odihnei, mă dusei să-l caut pe Winnetou. Calul lui păştea la malul apei, iar el stătea culcat în iarbă. Cînd mă văzu, se ridică în picioare şi-mi prinse mîna.

— Ştiu ce vrei să-mi spui, frate Şarli; ai dori să mă însoţeşti ca să-l prindem pe Santer, nu-i aşa?

— Da.

— Asta nu trebuie s-o faci. Old Firehand o duce cam rău cu sănătatea; Harry e încă un copil; Sam Hawkens, după cum te-ai putut convinge şi tu adineauri, îmbătrîneşte; iar soldaţii de la fort sînt nişte străini totuşi. Aici, Old Firehand are mai multă nevoie de tine decît am eu dincolo; cu Santer o scot şi singur la capăt. În schimb, ce se întîmplă dacă, în lipsa mea, ticălosul vine pe drum ocolit şi, cu cîţiva oameni de strînsură, pătrunde în „fortăreaţă"? Haide, arată-mi că ţii la mine şi rămîi cu Old Firehand! Vrei să-mi îndeplineşti dorinţa, frate?

Îmi venea nespus de greu să mă despart de viteazul meu prieten, dar în faţa stăruinţei sale mă văzui obligat să cedez. În fond, argumentul lui era just: Old Firehand avea mai multă nevoie de ajutor decît dînsul. Totuşi, nu mă putui abţine să nu-l însoţesc o bucată de drum. Mai scînteia încă pe boltă luceafărul dimineţii cînd pornirăm împreună prin pădure. Apoi, odată cu răsăritul soarelui, ne oprirăm chiar în locul de unde Santer făcuse cale-ntoarsă. Ochiul ager al apaşului mai desluşi încă urmele.

— Aici ne luăm rămas bun, rosti Winnetou, aplecîndu-se din şa şi punîndu-şi dreapta pe umărul meu. Marele spirit porunceşte să ne despărţim, dar la timpul cuvenit vom fi iarăşi împreună, căci Old Shatterhand şi Winnetou nu pot rămîne departe unul de celălalt. Pe mine vrăjmăşia mă mînă înainte, pe tine te opreşte aici prietenia, iar dragostea va face să ne întîlnim din nou. Howgh!

Îmi strînse mîna şi, îndemnîndu-şi calul cu un strigăt ascuţit, se depărta în grabă. Pletele-i lungi şi negre fluturau în văzduhul alb al dimineţii. Vei reuşi oare să-l prinzi pe duşman? Cînd ne vom revedea, dragul meu Winnetou?

Sfîrşitul volumului II