class="t9">sesem în ei, avînd însă grijă să nu le provoc decît răni uşoare. Îl apucai pe Sam de braţ, îl tîrîi după mine în pădurice, o străbăturăm în fugă, coborînd apoi spre albia rîului. Totul s-a consumat atît de repede, încît, din clipa atacului meu, nu trecuse mai mult de un minut.

— All devils! Pe toţi dracii, dar aţi venit taman la timp! Rosti Sam gîfîind. Tîlharii ăştia m-au...

— Nu mai pălăvrăgi, mai bine urmează-mă! Îi tăiai vorba, slobozindu-i braţul. O apucai în goană la vale, de-a lungul albiei; trebuia, înainte de toate, să ieşim din bătaia puştilor.

Abia acum indienii, luaţi fără veste şi buimăciţi, se dezmeticiră.

Strigătele lor se învălmăşeau în urma noastră, încît nu mai era cu putinţă să disting paşii lui Sam. Ţipete stridente şi împuşcături umpleau văzduhul; se produse o zarvă infernală.

De ce n-am fugit în susul albiei, către tabăra noastră, ci dimpotrivă, în direcţia opusă? Dintr-un motiv foarte simplu. Mai întîi că, procedînd astfel, indienii nu ne puteau zări; aici era întuneric beznă, în al doilea rînd, dînşii mai mult ca sigur alergau spre tabăra noastră, convinşi că am apucat acest drum. Ne aflam, deci, în oarecare siguranţă şi, făcînd un ocol, ne puteam întoarce la ai noştri.

Apreciind că ne depărtasem destul, mă oprii din fugă. Mai stăruiau încă, departe, strigatele kiowaşilor; aici însă era linişte, nu se mişca nimic.

— Sam! Chemai cu voce reţinută.

Nici un răspuns.

— Sam, n-auzi? Întrebai cu glas ceva mai ridicat.

Iarăşi nici un răspuns. Unde-o fi? Trebuia doar să mă urmeze îndeaproape. Să fi căzut, să se fi rănit? Posibil, pentru că trecusem în fugă peste glodărie uscată, colţuroasă, peste gropi adînci şi băltoace secate. Îmi încărcai din nou pistoalele şi pornii înapoi, atent, cu paşi rari, în căutarea lui Sam.

Hărmălaia kiowaşilor se prelungea; mă aventurai totuşi mereu mai încolo, mai încolo, pînă am dat iarăşi de locul acela de sub pădurice unde îl somasem pe Hawkens să tacă şi să mă urmeze. Sam — nicăieri! Probabil că se încăpăţînase iarăşi, luînd-o de-a dreptul spre malul opus, fără să ţină seama de îndemnul meu. Dar în cazul acesta va fi intrat în lumina focurilor şi se va fi expus gloanţelor vrăjmaşe. Ce nechibzuinţă la omuleţul acesta! Mai ales astăzi! Mă cuprinse iarăşi teama pentru soarta lui. Mă depărtai de pădurice şi, mergînd cu mare atenţie, ca să nu fiu cumva zărit, ajunsei pe ocolite înapoi în tabără.

Acolo domnea o agitaţie fără seamăn. Camarazii mei albi, ca şi apaşii, se îngrămădiră în jurul meu şi Dick Stone mă dojeni:

— De ce ne-aţi interzis, sir, să vă venim în ajutor, chiar dacă auzim împuşcături? Am stat cu sufletul la gură aşteptînd să ne chemaţi.

Bine că v-aţi întors teafăr.

— Dar Sam unde-i? Nu-i aici? Mă interesai.

— Aici? Ciudată întrebare? N-aţi văzut ce-a păţit?

— Ce să văd?

— Staţi să vă spun! După ce-aţi plecat, am rămas în aşteptare.

Trece un răstimp destul de lung şi deodată auzim nişte strigăte de indieni. Apoi se lăsă iar tăcere. Dar la un moment dat răsună focuri de pistol şi nişte urlete îngrozitoare. Mai pe urmă auzim detunături de puşcă şi-l vedem pe Sam că se iveşte din întuneric.

— Unde?

— Acolo jos, lîngă pădurice.

— Mi-am închipuit! Sam a fost astăzi mai uşuratic ca oricînd. Ei, mai departe!

— Fugea către noi, urmărit de o ceată de kiowaşi; l-au ajuns din urmă şi l-au prins. Am văzut totul foarte clar;