Tăcerea ce se așternuse era tulburată de clocotul molcom al apei ce fierbea în aparat.

După un timp, Borovoi scoase un oftat adînc, apoi zise cu glas solemn:

— După calcule aproximative, temperatura aceasta de fierbere de +120° indică o înălțime negativă de cinci mii șapte sute douăzeci de metri.

— Nu se poate! Nu cumva ai greșit? exclamară cei de față.

— N-aveți decît să controlați! Uitați-vă pe tabele. Firește, ele nu cuprind indicații pentru această temperatură de fierbere, pe care n-a observat-o încă nimeni în afara laboratorului. Nu ne rămîne, deci, decît să calculăm cu aproximație.

Kaștanov controlă calculele și spuse:

— Așa e. În aceste două zile de cînd ne cățărăm peste ghețuri, am coborît patru mii nouă sute de metri pe o distanță de numai zece-doisprezece kilometri.

— Și nici n-am observat că am coborît atîta!

— Am coborît de la o înălțime egală cu aceea a Mont-Blanc-ului și nu am știut nimic! E de necrezut!

— Și de neînțeles! Trebuie să admitem că acest morman de gheață e o lavină încremenită pe o pantă abruptă ce duce din crater în coșul acestui vulcan colosal.

— Și pentru a ieși de aici, va trebui să urcăm pe o lavină asemănătoare, în partea cealaltă!

— Nu pricep ce-i cu norii ăștia deși și cu vîntul care bate neîncetat dinspre sud, de cîteva zile în șir, spuse Borovoi.

Dar presupunerea că există încă o centură de gheață nu se adeveri. A doua zi înaintară pe un cîmp de zăpadă ce urca în pantă lină. Din această cauză, precum și datorită vremii călduroase, drumul deveni mai anevoios. Termometrul se ridicase cu puțin peste zero, zăpada se înmuiase și se lipea de tălpicile săniilor, iar cîinii mergeau greu, la pas. Pînă seara nu făcură decît douăzeci și cinci de kilometri și asta cu mare trudă. Nu încăpea nici o îndoială că urcau mereu. Borovoi instala hipsotermometrul, convins că aparatul va arăta o adîncime mai mică decît în ajun.

A trecut multă vreme însă pînă ce apa începu să fiarbă. În sfîrșit prinseră a se ridica aburii și Borovoi introduse termometrul. Peste cîteva clipe strigă:

— Ei, comedie!.. E o… E o… după care urmă un potop de sudălmi.

— Ce e? Ce s-a întîmplat? A crăpat termometrul? întrebară ceilalți îngrijorați.

— Nu. Eu am să crăp, sau am să-mi ies din minți în blestemata asta de groapă, zise furios meteorologul. Ia priviți aici: cine-i nebun, eu sau termometrul?

Săriră toți în picioare și se apropiară de hipsotermometru. Mercurul arăta +125°.

— Eu atîta vreau să știu: am urcat noi astăzi, ori ba? întrebă Borovoi cu voce tremurîndă.

— Firește că am urcat! Am urcat toată ziua. Nu încape nici o îndoială.

— Și totuși apa fierbe la o temperatură cu cinci grade mai mare decît în ajun, cînd eram lîngă centura de gheață! Asta înseamnă că azi n-am urcat, ci, dimpotrivă, am coborît cam cu o mie patru sute treizeci de metri.

— Ne aflăm deci la șapte mii o sută cincizeci de metri sub nivelul oceanului, calculă la repezeală Makșeev.

— Dar e absurd! rîse Papocikin.

— Să zicem că am coborît în pantă abruptă, pe gheață, adăugă Kaștanov. Dar să credem că am coborît aproape un kilometru și jumătate, cînd e limpede că am urcat, asta ar fi prea de tot.

— Afară numai dacă n-am înnebunit cu toții, sînt de acord cu dumneata! răspunse ursuz Borovoi.

Între timp intrară în iurtă Igolkin și Gromeko, care ieșiseră să dea de mîncare la cîini. Acesta din urmă spuse:

— Încă o ciudățenie! Astăzi e mai multă lumină decît ieri, cînd ne aflam lîngă ghețuri.

— Și ieri era mai multă lumină decît de partea cealaltă a centurii, adăugă Makșeev.

— Ai perfectă dreptate! încuviință meteorologul. Noaptea cea mai întunecată, asemenea nopților albe din Petersburg, a fost aceea înainte de a ajunge la zidul de gheață. Am crezut că ne aflăm în fundul depresiunii și slăbirea luminii era explicabilă: razele soarelui polar nu puteau pătrunde atît de adînc.

— Bine, dar acum am coborît mult mai adînc și totuși noaptea e neasemuit mai luminoasă!

Discutară îndelung despre aceste fenomene ciudate, însă cînd se culcară, nu erau mai dumeriți. Dimineața, Borovoi ieși primul din cort pentru a face cercetări.

Ca și înainte, vîntul sufla dinspre sud, gonind nori plumburii care întunecau orizontul, de nu se putea vedea la mai mult de o sută-două de metri. Termometrul arăta -1°. Ningea.

— Azi trebuie să verificăm dacă urcăm sau coborîm, propuse Makșeev. Printre instrumente avem și un aparat ușor de nivelment.

În fața lor se așternea aceeași întindere albă, dar zăpada înghețase puțin și acum înaintau mai ușor. Panta era foarte lină, însă nu încăpea nici o îndoială că urca. În cursul zilei făcură cîteva măsurători. Aparatul adeveri cele ce vedeau cu ochii și ceea ce puteau deduce după felul cum mergeau cîinii.

În ziua aceea nu străbătură decît douăzeci și trei de kilometri, deoarece măsurătorile le luară mult timp.

Îndată ce întinseră cortul, Borovoi își scoase aparatele. Fierbătorul arăta +128°.

Meteorologul înjură cu năduf și scuipă înciudat.

— Singura explicație e că în depresiunea asta nu se aplică legile fizice stabilite pentru suprafața Pămîntului și trebuie elaborate altele, noi, spuse Kaștanov.

— Ușor de zis, se înfierbîntă Borovoi. Numai că nu le poți elabora cît ai bate din palme! Sute de oameni de știință s-au trudit zeci de ani, iar aici totul se duce de rîpă de parcă am fi pe o altă planetă. Cu asta nu pot fi de acord și sînt hotărît să-mi dau demisia.

Rîseră toți cu poftă de această izbucnire a meteorologului, care se apucă totuși de calcule, înștiințîndu-i foarte curînd că în ziua aceea urcaseră, adică coborîseră, cu opt sute șaizeci de metri, aflîndu-se, deci, la nouă mii de metri sub nivelul mării.

— M-am uitat în îndreptarul de fizică, interveni Kaștanov. Aici se arată că apa fierbe la +120° în condițiile unei presiuni de două atmosfere și la +134°,