voastră să cruţe viaţa nevrednicei sale slugi. Nu îndrăznesc să beau din vinul acesta.” Împăratul Sung a izbucnit în râs, a luat cupa şi a băut-o el însuşi dintr-o suflare. Vinul nu era otrăvit. Din clipa aceea, Liu i-a devenit prietenul cel mai demn de încredere şi mai devotat.

  Aşadar, sunt mulţi cei care cred că un principe înţelept trebuie ca, ori de câte ori se poate, să se folosească de şiretenie pentru a îmblânzi şi înăbuşi duşmăniile, căci, înlăturându-le, îşi sporeşte autoritatea. Principii, mai cu seamă cei nou veniţi la tron, au găsit întotdeauna mai multă credinţă şi mai mare zel la acela dintre supuşii lor pe care, la începutul domniei, i-au privit cu mai puţină încredere decât la cei în devotamentul cărora s-au încrezut încă din primele zile. Pandolfo Petrucci, principele din Siena, a guvernat mai degrabă cu sprijinul oamenilor pe care i-a bănuit de nesupunere decât cu ajutorul celorlalţi.

  NICCOLO MACHIAVELLI, 1469 – 1527

  Pe vremea aceea, China era fărâmiţată într-o mulţime de regate mai mari şi mai mici. Atunci când Ch'ien Shu, regele unuia dintre ele, a fost înfrânt în luptă, sfetnicii lui Sung i-au sugerat împăratului să-l arunce în temniţă pe nesupus. Ei i-au arătat dovezi scrise că rebelul continua să conspire împotriva sa, plănuind să-l aresteze. Însă Sung nu a renunţat la tactica sa – l-a invitat pe Ch'ien Shu la palat şi, în loc să-l asasineze, l-a tratat cu toată consideraţia. I-a oferit şi un dar, pe care fostul rege nu trebuia să-l deschidă decât atunci când avea să se afle la jumătatea drumului spre casă. Ch'ien Shu a desfăcut pachetul şi a găsit în el toate documentele care îi dovedeau amestecul în conspiraţie. Şi-a dat seama că Sung cunoştea planurile lui criminale şi, cu toate acestea, îi cruţase viaţa. Generozitatea împăratului l-a copleşit. Astfel, Ch'ien Shu a devenit unul dintre cei mai loiali vasali ai lui Sung.

  Comentariu.

  Un proverb chinezesc compară prietenii cu fălcile şi dinţii unui animal primejdios: dacă nu eşti atent, rişti să te trezeşti sfâşiat. Împăratul Sung era conştient de dinţii printre care trebuia să se strecoare imediat după urcarea sa pe tron: „prietenii” din armată l-ar fi sfâşiat fără cruţare şi chiar dacă ar fi izbutit să scape cu viaţă, ceilalţi „prieteni” de la curte l-ar fi înghiţit pe nemestecate. Decât să aibă de-a face cu asemenea „prieteni”, Sung a preferat să-şi miluiască duşmanii, oferindu-le domenii splendide şi, totodată îndepărtându-i – o cale de a-i anihila cu mult mai bună decât dacă i-ar fi omorât, în care caz s-ar fi ridicat alţi generali dispuşi să-i răzbune. Sung nu voia în preajma sa nici „prieteni” consilieri. De cele mai multe ori, ajungeau să bea faimoasa cupă cu vin otrăvit.

  În loc să conteze pe prieteni, Sung a hotărât să se folosească de duşmani, luându-i la rând şi transformându-i, unul după altul, în sfetnici cu mult mai devotaţi. Dacă prietenii se aşteaptă să le acorzi mereu alte favoruri şi sunt geloşi unii pe ceilalţi, aceşti foşti duşmani nu se aşteptaseră la nimic, dar primiseră totul. Un om pe care îl cruţi şi îl întorci înapoi de sub spânzurătoare atunci când nu mai speră să scape îţi va fi într-adevăr recunoscător şi va ţine să arate că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru cel care l-a iertat. Cu timpul, aceşti foşti duşmani au devenit cei mai buni prieteni ai lui Sung.

  Un brahman bun cunoscător al Vedelor, care devenise şi un excelent arcaş, îşi oferi serviciile bunului său prieten, care devenise rege. Când îl vede venind, brahmanul îi strigă: „Mă recunoşti, sunt prietenul tău!” Regele îi răspunde cu dispreţ şi apoi îi explică: „Da, e adevărat că înainte am fost prieteni, dar prietenia noastră se întemeia pe puterea pe care o aveam pe atunci. [.] Ţi-am fost prieten, bunule brahman, pentru că acest lucru servea scopurilor mele. Dar nici un sărac nu are cum să fie prietenul bogatului, nici un om slab la minte, prietenul înţeleptului, nici un laş, prietenul viteazului. Prieten vechi?! Cine are nevoie de aşa ceva?! Prietenia, ca şi căsătoria, se leagă între doi oameni de acelaşi rang şi cu aceeaşi avere, nu între un bogat şi un sărăntoc. [.] Prieten vechi?

  — Cine are nevoie de aşa ceva?!

  MAHABHARATA, SECOLUL AL III-LEA Î. HR.

  Astfel, Sung a reuşit, în sfârşit, să modifice scenariul – succesiunea mecanică de lovituri de stat, violenţe şi războaie civile – iar dinastia sa a domnit peste China vreme de peste trei secole.

  Ia de jos o albină din pură bunătate şi învaţă totodată şi limitele bunătăţii pure.

  PROVERB SUR.

  Într-un discurs rostit în plin Război Civil, Abraham Lincoln i-a numit pe sudişti „semeni de-ai noştri aflaţi în greşeală”. O doamnă mai în vârstă i-a reproşat preşedintelui formularea aleasă, spunându-i că ar fi fost cazul să-i numească „duşmani ireconciliabili, care trebuie nimiciţi”, la care Lincoln i-a răspuns: „Dar bine, stimată doamnă, oare nu îmi nimicesc duşmanii atunci când mi-i fac prieteni?”

  CHEILE PUTERII.

  Este cât se poate de firesc să vrei să te adresezi prietenilor atunci când ai nevoie de ei. Lumea este un câmp de luptă, iar prietenii îţi fac viaţa mai uşoară. În plus, îi cunoşti. De ce să te laşi în seama unui străin când ai la îndemână un prieten?

  Oamenilor le vine mai uşor să răsplătească o nedreptate decât o binefacere, pentru că recunoştinţa este o povară, în timp ce răzbunarea este o plăcere.

  TACIT, CIRCA 55 – 120 D. HR.

  Problema este că, adeseori, nu-ţi cunoşti prietenii atât de bine pe cât crezi. Oamenii se declară de acord cu tot felul de lucruri, numai ca să evite discuţiile, mai ales când sunt amici. Caută să-şi ascundă unele trăsături neplăcute, ca să nu se jignească. Râd mai tare la glumele celor de care sunt apropiaţi. Cum rareori se întâmplă ca sinceritatea să întărească prietenia, poţi să nu ajungi niciodată să afli ce simt sau ce cred