Stătu cîtva timp cu ochii plecaţi, apoi mă privi în faţă luminos, arătă spre baraca unde zăcuseră morţii şi răspunse:

— Noaptea dinaintea înmormîntării mi-am petrecut-o acolo, lîngă trupurile dragilor mei şi am luptat cu mine însumi. Gîndul răzbunării născuse în mine un plan mare şi îndrăzneţ. Ziceam să strîng în jurul meu pe războinicii tuturor neamurilor roşii şi să pornesc în fruntea lor împotriva feţelor palide. Aş fi fost înfrînt, probabil. Dar în lupta ce am dus-o cu mine însumi azi-noapte am ieşit biruitor.

— Va să zică, ai renunţat la planul cel mare şi îndrăzneţ?

— Da. M-am. Sfătuit cu trei oameni care-mi sînt dragi, doi morţi şi unul viu. M-au îndemnat să renunţ la planul meu şi am hotărît să le urmez sfatul.

Am schiţat o întrebare, dar nu prin cuvînt, ci din priviri. Atunci Winnetou continuă:

— Fratele meu nu ştie de cine-i vorba? De Klekih-Petra, de Nşo-ci şi de tine. Cu voi trei m-am sfătuit în gînd şi răspunsul întreit a fost unul şi acelaşi.

— Dacă morţii ar învia şi i-ai întreba, da, fără îndoială că ţi-ar spune să procedezi după sfatul meu. Planul pe care-l nutreai era mare şi tu ai fost omul potrivit ca să-l duci la îndeplinire, însă...

— Fratele meu să gîndească şi să vorbească despre mine cu mai puţine laude, mă întrerupse el. Chiar dacă vreo căpetenie ar izbuti să unească sub o singură comandă toate triburile roşii, tot n-ar putea-o face atît de repede ca în dorinţa mea; pentru atingerea acestui ţel ar fi nevoie de o lungă şi neobosită viaţă de om şi la capătul ei ar fi prea tîrziu să mai începi lupta. Un singur om, fie el cît de mare şi de vestit, nu s-ar putea achita de o asemenea sarcină, iar după moartea lui ar lipsi urmaşul capabil să-i continue opera şi s-o ducă la bun sfîrşit.

— Mă bucură că fratele meu Winnetou a ajuns la această concluzie, de altfel unica justă. Într-adevăr, un singur om nu ajunge, iar un urmaş corespunzător s-ar găsi cu greu. Şi chiar dacă s-ar ajunge la o asemenea luptă, sfîrşitul ei ar fi nefericit pentru voi.

— Ştiu. Nu ar face decît să ne grăbească pieirea. Chiar de-am ieşi învingători din toate bătăliile, feţele palide sînt atît de numeroase, încît ar trimite împotriva noastră mereu alte şi noi trupe, în timp ce nouă ne-ar fi imposibil să ne înlocuim pierderile. Biruinţele ne-ar măcina poate mai încet, dar tot atît de sigur ca şi înfrîngerea. Toate acestea mi le-am spus pe cînd vegheam azi-noapte lîngă morţii mei; şi am luat hotărîrea să abandonez planul. Gîndeam să mă mulţumesc cu prinderea ucigaşului şi să mă răzbun pe kiowaşii care i-au dat ajutor şi vin acum asupra noastră. Dar şi acest gînd mi-a fost risipit prin cuvîntul fratelui meu Old Shatterhand. Răzbunarea mea se va mărgini la prinderea lui Santer şi la pedepsirea lui. Pe kiowaşi îi vom lăsa în pace.

— Cuvintele tale mă fac să fiu mîndru de prietenia care ne leagă; n-am să le uit niciodată. Deşi nu e chiar sigur, sîntem totuşi aproape convinşi că trupa kiowaşilor urmează să ne calce. Ne-ar trebui doar să aflăm momentul sosirii.

— Vor sosi încă astăzi! Declară Winnetou cu deplină certitudine, ca şi cînd ne-am fi găsit în faţa unui fapt bine stabilit.

— De unde atîta siguranţă?

— Judec după cele ce mi-ai povestit în legătură cu ultimul vostru drum călare. Kiowaşii s-au prefăcut că se întorc în satul lor ca să vă ducă pe cale greşită; de fapt, au apucat-o încoace; au făcut deci un ocol, altminteri ar fi sosit înc