{33} Alexei, care suferea un puternic acces de hemofilie, a rămas pentru moment la Tobolsk, împreună cu trei dintre surorile lui. Aveau să se alăture familiei, Ia Ekaterinburg, spre sfârşitul lunii mai.

{34} Mărturii indirecte par să indice că Lenin nu a ordonat decât omorârea fostului ţar. Decizia de a-i ucide şi pe ceilalţi membri ai familiei, împreună cu cei patru servitori, a aparţinut probabil responsabililor locali.

{35} Pentru a preveni protestele germanilor, bolşevicii nu au anunţat decât executarea lui Nicolae, pretinzând că împărăteasa şi copiii fuseseră evacuaţi spre un loc sigur. Regimul a persistat în această minciună timp de zece ani, ceea ce a dat naştere la tot soiul de legende, cea mai cunoscută fiind aceea referitoare la presupusa supravieţuire a mezinei, Marea Ducesă Anastasia. Nu există nici cea mai mică posibilitate ca Anastasia sau vreun alt membru al familiei imperiale să fi scăpat din masacru. Un mesaj al Sovietului din Ekaterinburg trimis la Kremlin preciza că întreaga familie era moartă. Jurnalul lui Troţki confirmă aceste informaţii.

{36} Centrul rus pentru conservarea şi studiul documentelor de istorie modernă (RTsKhIDNI), Fond 2, op..2, delo 492.

{37} „Veneticii” (inogorodnîie) erau ţărani care trăiau în regiunile cazace, fără a fi membri ai comunităţilor de cazaci. Aveau pământ puţin sau chiar deloc, motiv pentru care aşteptau cu nerăbdare ocazia de a pune mâna pe pământul cazacilor. Ei au reprezentat principala bază de sprijin a bolşevicilor în zonă.

{38} Bătălia pentru Ţariţîn din 1918 a marcat începutul conflictului dintre Stalin şi Troţki. Stalin, trimis de Lenin în regiune pentru a colecta alimente, se numise cu de la sine putere membru al Consiliului Militar Revoluţionar al frontului de sud şi se amesteca în deciziile comandanţilor însărcinaţi cu operaţiunile din zonă. Aceste ingerinţe, ca şi teroarea pe care a declanşat-o împotriva foştilor ofiţeri ţarişti, l-au făcut pe Troţki să îi ceară rechemarea. Stalin avea mai târziu să îşi asume toate meritele pentru apărarea cu succes a Ţariţîn-ului, rebotezând oraşul „Stalingrad”.

{39} Spre sfârşitul anului 1918, de pildă, anticipând desfăşurări masive ale aliaţilor în Ucraina, Troţki a intenţionat să concentreze trupe acolo, în chiar momentul în care Kolceak avansa rapid în Urali. Din fericire pentru regimul comunist, decizia finală a fost alta. Un an mai târziu a conceput planul fantasmagoric de creare a unei armate de cavalerie în Urali, cu scopul de a invada India – în timp ce Armata Roşie ducea o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva forţelor lui Denikin. Propunerea a fost ignorată. In octombrie 1919, când Armata Roşie era pe punctul de a da o lovitură zdrobitoare Armatei Albe de Sud, Troţki trimitea Comitetului Central o scrisoare interminabilă în care critica în termeni duri desfăşurările şi strategia forţelor bolşevice.

{40} Dezertare, în accepţiunea autorităţilor sovietice, însemna şi neprezentarea la încorporare sau absenţa temporară (fără permisie).

{41} Nu ne referim aici la cehoslovaci şi letoni, care dintr-un anumit punct de vedere au „intervenit” şi ei; ultimii, luptând de partea bolşevicilor, au pierdut mai multe mii de oameni.

{42} RTsKhIDNI, Fond 2, op..l, delo 11800; datează dinainte de 21 noiembrie 1919.

{43} La 28 iulie 1920, cu puţin înainte de asaltul final împotriva armatelor lui Vranghel, Stalin îi telegrafia lui Troţki, probabil răspunzând unor instrucţiuni anterioare ale acestuia: „Pregătim un ordin de exterminare a tuturor membrilor corpului ofiţeresc al armatei lui Vranghel, ordin care va fi pus în aplicare în momentul declanşării ofensivei generale.” RTsKhIDNI, fond 558, opis 1, delo 1875, lista 1 – publicat în Bolşeviţkoe rukovodostvo: Perepiska, 1912–1917, (Moscova, 1996), p.150.

{44} Pentru a ne face o idee despre uşurinţa şi rapiditatea cu care ruşii se lasă împinşi în direcţii complet opuse, e suficient să ne reamintim evenimentele din august 1991 şi octombrie 1993. în primul caz, câteva mii de civili, sprijiniţi de mici unităţi ale armatei, au reuşit să dejoace lovitura de forţă menită să reinstaureze comunismul. Rezultatul a fost dezintegrarea Uniunii Sovietice şi dizolvarea Partidului Comunist. În octombrie 1993, câteva mii de soldaţi, adunaţi cu mare dificultate, i-au permis preşedintelui Elţîn să lichideze opoziţia Parlamentului. În aceste două evenimente, care au marcat sfârşitul a şaptezeci de ani de comunism, marea majoritate a populaţiei, altfel spus „masele”, s-a ţinut deoparte, aşteptând pasivă deznodământul şi nesprijinind nici una dintre tabere.

{45} Hitler, care s-a inspirat din metodele folosite de Lenin, avea să impună un „program în 25 de puncte” pentru primirea în rândurile Partidului Nazist.

{46} Influenţa bolşevismului asupra fascismului şi a naţional-socialismului este tratată în Capitolul 5 al cărţii mele Russia under the Bolshevik Regime.

{47} Documente ale Comintern-ului scoase recent la lumină demonstrează că Reed a primit din fondurile acestuia suma de 1 milion de ruble, adică echivalentul a l000 de dolari, sau un kilogram şi jumătate de aur.

{48} Una dintre explicaţiile percepţiei – larg răspândite – după care evreii s-ar fi aflat în spatele valului de persecuţii îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe este că ei au fost în mod deliberat folosiţi de către comunişti în campania antireligioasă. Maxim Gorki, un apropiat al lui Lenin, scria în mai 1922 unei publicaţii evreieşti din New York: „Cunosc cazuri în care tineri comunişti evrei au fost implicaţi dinadins [în persecutarea bisericii], pentru ca filistinii şi ţărănimea să poată spune: iată, evreii ne distrug mânăstirile [şi] îşi bat joc de «locurile noastre sfinte». Cred că s-a acţionat în parte din frică, în parte cu intenţia clară de a compromite populaţia evreiască. A fost opera antisemiţilor, care se găsesc în număr destul de mare printre comunişti.”.