Scurtă istorie a revoluției ruse descarca online gratis cărți de top .Pdf 📖

RICHARD PIPES

SCURTĂ ISTORIE A REVOLUŢIEI RUSE

Traducere din engleză de

CĂTĂLIN PÂRCĂLABU

HUMANITAS,

1998

Richard Pipes

A Concise History Of The Russian Revolution,

1995

Cuprins

Introducere

PARTEA ÎNTÂI.  Agonia vechiului regim

Capitolul I. RUSIA LA 1900

Ţărănimea

Rusia oficială

Intelighenţia

Capitolul II. EXPERIMENTUL CONSTITUŢIONAL

Revoluţia din 1905

Stolîpin

Capitolul III. RUSIA ÎN RĂZBOI

Perspectivele

Primul an

Semnele catastrofei

Capitolul IV. REVOLUŢIA DIN FEBRUARIE

PARTEA A DOUA.  Bolşevicii cuceresc Rusia

Capitolul V. LENIN ŞI ORIGINILE BOLŞEVISMULUI

Capitolul VI. LOVITURA DE STAT DIN OCTOMBRIE

Eşecul primelor încercări bolşevice de a lua puterea

Lovitura de stat

Capitolul VII. STATUL PARTIDULUI UNIC

Capitolul VIII. INTERNAŢIONALIZAREA REVOLUŢIEI

Tratatul de la Brest-Litovsk

Implicarea străină

Capitolul IX. COMUNISMUL DE RĂZBOI

Crearea economiei de comandă

Războiul împotriva satelor

Capitolul X. TEROAREA ROŞIE

Asasinarea familiei imperiale

Teroarea de masă

PARTEA A TREIA.  Rusia sub regimul bolşevic

Capitolul XI. RĂZBOIUL CIVIL

Primele bătălii: 1918

Apogeul: 1919–1920

Capitolul XII. NOUL IMPERIU

Capitolul XIII. COMUNISMUL DE EXPORT

Capitolul XIV. VIAŢA SPIRITUALĂ

Cultura ca propagandă

Război împotriva religiei

Capitolul XV. COMUNISMUL ÎN CRIZĂ

NEP: Falsul Thermidor

Criza noului regim

Capitolul XVI. REFLECŢII ASUPRA REVOLUŢIEI RUSE

Glosar

Tabel cronologic

Lecturi suplimentare

Note

RICHARD PIPES, profesor de istorie la Universitatea Harvard, şi-a dedicat întreaga carieră studierii trecutului şi prezentului Rusiei. Prima sa carte datează din 1964: The Formation of the Soviet Union: Comunism and Nationalism. I-au urmat cărţi şi studii despre Rusia sub Vechiul Regim, Revoluţia rusă şi dictatura consecutivă ei, toate culminând cu The Russian Revolution (1990) şi Russia under the Bolshevik Regime (1994), a căror versiune prescurtată o reprezintă cartea de faţă. În perioada 1981–1982 a fost consilier al preşedintelui Reagan pentru problemele Rusiei şi ale Europei de Est.

Lui Mark, Sarei şi Annei

Cuvântul „revoluţie” are o etimologie interesantă. Întrebaţi de sociologii sovietici, ţăranii ruşi răspundeau că înseamnă „samovolşcina” adică, într-o traducere aproximativă, „să faci ce vrei”. În publicitatea zilelor noastre, „revoluţionar” a ajuns să însemne „absolut nou”, deci implicit „îmbunătăţit”. În vorbirea curentă, el reprezintă un alt mod de a spune „complet diferit”. Această întrebuinţare a cuvântului ne-ar putea cu greu lăsa să bănuim că originile lui ţin de astronomie şi de astrologie.

„Revoluţie” derivă din verbul latinesc revolvere, „a se roti”, folosit iniţial pentru a descrie mişcarea planetelor. Copernic şi-a intitulat marele tratat în care nega poziţia pământului de centru al universului Despre revoluţia corpurilor cereşti. Din astronomie, cuvântul a trecut apoi în vocabularul astrologilor, care pretindeau că pot prevedea viitorul studiind cerul. Astrologii secolului al XVI-lea aflaţi în slujba prinţilor şi a generalilor numeau „revoluţie” evenimentele neaşteptate şi imprevizibile provocate de conjuncţia planetelor – cu alte cuvinte, de forţe pe care omul nu le poate controla. Aşa se face că înţelesul ştiinţific, originar, al cuvântului, care sugera repetitivitate şi regularitate, a ajuns să exprime în câmpul vieţii umane exact opusul, adică neprevăzutul, neaşteptatul.

Cuvântul a fost pentru prima oară utilizat în politică în Anglia anilor 1688–1689, spre a descrie înlăturarea de pe tron a lui Iacob al II-lea în favoarea lui William al III-lea şi a reginei Maria. Ca preţ al obţinerii coroanei, noul rege a trebuit să semneze o „Declaraţie a drepturilor”, prin care se angaja să nu abroge legi sau să impună noi dări fără aprobarea parlamentului, inaugurând astfel un proces care avea să conducă la triumful suveranităţii poporului în Anglia. Era aşa-numita „Glorioasă Revoluţie”. Ea nu a influenţat însă decât regimul politic al ţării.

Un secol mai târziu, Revoluţia Americană avea să aducă schimbări mai profunde, prin faptul că proclama independenţa ţării şi modifica radical raporturile dintre individ şi stat. Ea îmbina principiul suveranităţii poporului şi pe cel al libertăţii individuale cu ceea ce mai târziu urma să fie numit dreptul la autodeterminare naţională. Chiar şi aşa însă, ea se limita la sfera politicului. Cultura Statelor Unite, sistemul lor judiciar, garantarea vieţii şi a proprietăţii – toate moştenite de la Marea Britanie – au rămas neatinse de Revoluţie.

Prima revoluţie modernă a fost cea franceză. În prima sa fază, ea a avut un caracter spontan şi neconştientizat: în iunie 1789, când reprezentanţii celor trei stări au depus jurământul de la Jeu de Paume, act de sfidare care marca declanşarea Revoluţiei, ei vorbeau nu despre o revoluţie, ci despre „o renaştere naţională”. Cu timpul însă, conducerea Franţei răzvrătite a trecut în mâinile unor ideologi care vedeau în prăbuşirea monarhiei o ocazie unică de a împlini idealurile Secolului Luminilor, idealuri care depăşeau cu mult ţelurile politice limitate ale revoluţiilor engleză şi americană, vizând nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unei noi ordini sociale şi chiar a unui nou tip de om. Sub regimul iacobin, măsurile luate şi, uneori, puse în practică au anticipat, prin îndrăzneala concepţiei şi brutalitatea cu care au fost aplicate, regimul comunist din Rusia. Cuvântul „revoluţie” a început din acel moment să desemneze planurile grandioase de transformare a lumii – prin urmare, nu schimbările petrecute, ci schimbările înfăptuite.

Secolul al XIX-lea a fost martorul apariţiei revoluţionarilor de profesie, intelectuali care îşi dedicau întreaga viaţă studierii revoltelor din trecut – spre a găsi în ele orientări de ordin tactic – şi analizării evenimentelor epocii lor, pentru a căuta semne ale viitoarelor revolte; odată ce acestea se produceau, revoluţionarii de profesie interveneau, încercând să dirijeze revolta spontană spre o revoluţie conştientă. Acest soi de revoluţionari radicali puneau viitorul sub semnul unor tulburări violente, progresul impunând, în viziunea lor, distrugerea