biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Psihologie » Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖». Rezumatul cărții:

1
0
1 ... 155 156 157 ... 254
Mergi la pagina:
anturajul cu poveşti minunate despre patria sa şi bizarele ei obiceiuri.

  După ce Psalmanazar a murit, testamentul său a dezvăluit că, de fapt, fusese un francez înzestrat cu o imaginaţie debordantă. Tot ce spusese despre Formosa – alfabetul, limba, literatura, întreaga ei cultură – constituise rodul inventivităţii sale. Profitase de ignoranţa publicului englez şi ticluise un eşafodaj de ficţiuni care să răspundă nevoii acestuia de exotism şi de bizarerie. Controlul rigid pe care cultura britanică îl impune visării periculoase a oamenilor îi furnizase terenul propice exploatării fanteziei.

  Temele exotice se pot învârti, desigur, şi în jurul sexualităţii, fără a fi prea directe, însă, pentru că excesul de concreteţe diminuează puterea imaginaţiei. Exoticul se vede, seduce, dar, curând, se banalizează – iată soarta celor mai multe dintre curtezane. Farmecele trupeşti ale amantei nu fac decât să-i stârnească „posesorului” ei gustul pentru plăceri şi mai mari, şi mai deosebite, pentru o nouă frumuseţe pe care să o adore. Ca să confere putere, fantezia trebuie să rămână întrucâtva neîmplinită, adică literalmente ireală. De pildă, Mata Hari, dansatoarea ajunsă în culmea popularităţii în Parisul dinaintea primul război mondial, era, ca aspect, destul de oarecare. Forţa ei consta în faptul că îşi crease o aură de fantezie exotică şi stranie, aparent indescifrabilă. Tabuul pe care îl exploata ea nu avea de-a face atât cu sexul, cât cu încălcarea codurilor societăţii.

  O altă formă a fanteziei exotice o reprezintă simpla speranţă de a alunga plictiseala. Escrocilor le place la nebunie să profite de cenuşiul sufocant al vieţii ritmate de obligativitatea muncii şi lipsite de fiorul aventurii. Escrocheriile implică, deci, spre exemplu, recuperarea unei comori spaniole pierdute, aducând în scenă pe câte o seducătoare senorita mexicană, aflată în legătură cu preşedintele unei ţări din America de Sud – orice, numai să se iasă din cotidianul banal şi fără perspectivă.

  Realitatea: Societatea este divizată şi profund conflictuală.

  Fantezia: Oamenii pot să se unească într-o comuniune mistică a sufletelor.

  În anii de după 1920, un escroc, Oscar Hartzeil, s-a îmbogăţit rapid prin vechiul truc cu Sir Francis Drake – în esenţă, promiţând tuturor fraierilor al căror nume se întâmpla să fie „Drake” o parte substanţială din demult pierduta „comoară a lui Drake”, aflată, chipurile, la îndemâna lui. Mii de oameni din regiunile centrale şi de vest ale Statelor Unite au căzut în capcană, iar Hartzeil, abil, i-a înregimentat într-o cruciadă împotriva guvernului şi a oricui încerca să împiedice averea Drake să ajungă în mâinile moştenitorilor ei de drept. De aici s-a născut un fel de frăţie mistică a tuturor acestor oameni, care organizau întruniri şi demonstraţii cu mare încărcătură emoţională. Promite şi tu o asemenea „comuniune sufletească” şi vei căpăta destulă putere, deşi este vorba despre o putere periculoasă, întrucât se poate întoarce oricând contra ta. Este o fantezie potrivită pentru demagogi.

  Realitatea: Moartea. Cei morţi nu se mai întorc, iar trecutul nu mai poate fi schimbat.

  Fantezia: O bruscă răsturnare a acestei intolerabile stări de lucruri.

  Această escrocherie are numeroase variante, dar necesită mare abilitate şi subtilitate.

  Frumuseţea şi însemnătatea artei lui Vermeer au fost recunoscute demult, dar tablourile maestrului sunt puţine şi constituie rarităţi deosebit de preţuite. Prin jurul anului 1930, pe piaţa de artă au început să apară pânze semnate de acest mare artist. Experţii chemaţi să le verifice le-au confirmat autenticitatea. O asemenea lucrare reprezenta piesa de rezistenţă a oricărei colecţii şi încununarea carierei oricărui colecţionar de seamă. Era ca şi reînvierea lui Lazăr; în mod cu totul straniu, Vermeer fusese readus la viaţă. Trecutul fusese schimbat.

  Abia mai târziu s-a aflat că noile tablouri „de Vermeer” erau, în realitate, opera unui falsificator olandez între două vârste, pe numele său Han van Meergeren. Îl alesese pe Vermeer pentru că înţelesese mecanismul fanteziei: picturile vor fi luate drept veritabile tocmai fiindcă atât publicul, cât şi experţii doreau cu înfrigurare să creadă în autenticitatea lor.

  Nu uita: cheia fanteziei este distanţa. Ceea ce e îndepărtat atrage şi pare plin de promisiuni, simplu şi realizabil. Prin urmare, trebuie să oferi ceva de neatins. Nu lăsa niciodată ca acest ceva să devină familiar şi banal, ci fascinant, ca orice miraj, el trebuie să rămână departe, oricât ar încerca fraierii să-l atingă. Nu fi nicicând prea explicit în descrierea fanteziei. Las-o să plutească în nebulos. Ca falsificator de fantezii, îngăduie-i victimei să se apropie doar atât cât să fie sedusă, dar ţine-o la o distanţă suficient de mare pentru a putea continua să viseze şi să dorească.

  Imagine:

  Luna. De neatins, mereu schimbându-şi chipul, dispărând pentru a reapărea. O privim, visăm la ea, ne punem întrebări despre ea şi ne uscăm de dorul ei – nu ni se pare nicicând banală, ci continuă să ne facă să visăm. Nu oferi lucruri evidente. Promite luna de pe cer.

  Ultimul cuvânt:

  O minciună este o ispită, o invenţie care poate fi înfrumuseţată până la a deveni o fantezie. Poate fi înveşmântată în straiul unei naşteri mistice. Adevărul este un fapt rece şi sec, nu atât de plăcut de acceptat. Minciuna este mai uşor de suportat. Persoana cea mai detestată din lume este aceea care spune întotdeauna numai adevărul, fără să-şi dea niciodată frâu liber imaginaţiei. Mi se pare cu mult mai interesant şi mai profitabil să inventezi decât să spui adevărul.

  (Joseph Weil, zis şi „The Yellow Kid”, 1875 – 1976)

  CONTRAARGUMENT.

  Dacă exploatarea fanteziilor maselor îţi poate aduce putere, ea poate, în acelaşi timp, să te pună în pericol. De obicei, fantezia cuprinde un anumit aspect ludic, de aderare la o convenţie tacită: publicul îşi dă întrucâtva seama că este înşelat, dar preferă să întreţină mirajul, să savureze distracţia ca pe o ieşire temporară din prozaismul cotidian. Nu „încărca” scena. Nu te apropia prea tare de locul unde te aştepţi cu adevărat să înregistrezi rezultate. Un asemenea loc poate fi extrem de primejdios.

  După ce Bragadino s-a stabilit la München, a descoperit că bavarezii cei cu mintea limpede erau cu mult

1 ... 155 156 157 ... 254
Mergi la pagina: