— Ne-a zis că s-ar putea ca Potter să-ncerce să intre în  Turnul Ochi-de-Şoim şi să-1 chemăm dacă-l prindem!

— De ce ar vrea Potter să intre în Turnul Ochi-de-Şoim?  Potter este în casa mea! Harry distinse o notă de mândrie dincolo de mirarea şi mânia ei şi îl cuprinse un val de afecţiune faţă de Minerva McGonagall.

— Ne-a zis că s-ar putea să vină aici! spuse Carrow. Nu ştiu de ce, de unde să ştiu? Profesoara McGonagall se îndreptă şi  ochii ei ca nişte mărgele cercetară camera. Trecură de două ori peste locul unde erau Harry şi Luna.

— Putem să dăm vina pe puşti, spuse Amycus, cu o expresie şireată pe chipul său animalic. Da, asta o să facem. O să  spunem că puştii de sus au prins-o la înghesuială pe Alecto,  ridică privirea spre tavanul înstelat, dincolo de care erau dormitoarele, şi că au obligat-o să atingă Semnul şi de-aia a  primit o alarmă falsă... Să-I pedepsească pe ei. Nişte puşti în  plus sau în minus, ce mai contează!

— Contează la fel de mult cât diferenţa dintre adevăr şi  minciuna sau curaj şi laşitate, spuse profesoara McGonagall,  albindu-se. Pe scurt, o diferenţă pe care dumneavoastră şi sora  dumneavoastră nu păreţi a fi în stare să o sesizaţi. Dar daţi-mi  voie să clarific un singur lucru. Nu veţi arunca nenumăratele dumneavoastră inepţii în cârca elevilor de la Hogwarts! Nu voi  permite aşa ceva!

— Ce zici?

Amycus înainta, până când ajunse ostentativ de aproape de profesoara McGonagall, faţa lui era la câţiva centimetri de a ei.  Profesoara refuză să se dea înapoi, îl privea ca pe ceva dezgustător, din mijlocul unui closet.

— Nu se pune problema de ce-o să permiţi tu, Minerva  McGonagall. Vremea ta a trecut. Acum, noi suntem la  conducere aici şi o să mă susţii sau o să plăteşti scump pentru asta, şi o scuipă în faţă.  Harry ieşi dintr-odată de sub pelerină,

ridică bagheta şi spuse:

— N-ar fi trebuit să faci asta.

In timp ce Amycus se întoarse în viteză, Harry strigă:

— Crurio.

Devoratorul Morţii fu ridicat în aer. Începu să se zbată ca un om pe cale să se înece, dând din mâini şi din picioare şi urlând de durere, şi atunci se izbi de o bibliotecă. Se auziră scrâşnete şi  geamuri sparte, iar Amycus căzu grămadă pe podea, pierzânduşi cunoştinţa.

— Inţeleg ce voia să spună Bellatrix, vorbi Harry, cu sângele pulsându-i în creier. Trebuie să ţi-o doreşti cu adevărat.

— Potter! şopti profesoara McGonagall, ţinând mâna apăsată  în dreptul inimii. Potter, eşti aici! Ce... Cum... se strădui să nu se piardă cu firea. Potter, ai fost nesăbuit!

— V-a scuipat, spuse Harry.

— Potter, eu... Ai fost... foarte galant, dar nu îţi dai seama  că...

— Ba da, îmi dau seama, o asigură Harry.

Panica ei îl întărea într-un fel.

— Doamnă profesoară McGonagall, Cap-de-Mort este pe drum.

— A, acum avem voie să îi rostim numele? întrebă Luna  interesată, dându-şi jos Pelerina Invizibilă. Profesoara  McGonagall păru copleşită de apariţia celui de-al doilea proscris, se dădu înapoi, c! ătinându-se pe picioare, şi  căzu pe un scaun din apropiere, ţinându-se strâns de gulerul  capotului vechi ecosez.

— Nu cred că mai contează în ce fel îi spunem, se adresă  Harry Lunei. Ştie deja unde sunt.

Undeva în adâncurile minţii lui Harry, în acea parte conectată cu cicatricea care clocotea de furie, îl văzu pe Cap-de-Mort traversând repede lacul întunecat, în bărcuţa verde, cu contur fantomatic. Aproape ajunsese la insula unde era ligheanul din  piatră.

— Trebuie să fugi, şopti profesoara McGonagall. Acum,  Potter, cât poţi tu de repede!

— Nu pot, spuse Harry. Trebuie să fac ceva. Doamnă  profesoară, ştiţi cumva unde este diadema Rowenei Ochi-deŞoim?

— D-diadema lui Ochi-de-Şoim? Fireşte că nu. Nu s-a  pierdut cu secole în urmă?

Se îndreptă puţin.

— Potter, a fost o nebunie... o nebunie să intri în castelul

acesta!

— N-am avut de ales, spuse Harry. Doamnă profesoară, aici  e ascuns ceva şi eu trebuie să-1 găsesc... şi ar putea fi diadema.  Dacă aş putea vorbi cu domnul profesor Flitwick...

Se auzi ceva mişcându-se şi un clichet de cioburi: Amycus  se trezea, înainte ca Harry sau Luna să facă ceva, profesoara  McGonagall se ridică, îndreptă bagheta spre Devoratorul Morţii,  încă ameţit, şi spuse: „lmperio! ". Amycus se ridică, se duse la  sora lui, îi luă bagheta, apoi veni ascultător la profesoara  McGonagall şi i-o dădu, odată cu bagheta lui. După aceea, se întinse pe podea lângă Alecto. Profesoara McGonagall flutură  din nou din baghetă şi, ca din senin, apăru o funie scânteietoare argintie, care se înfăşură în jurul fraţilor Carrow, legându-i strâns unul de altul.

— Potter, spuse profesoara McGonagall, întorcându-se iar cu faţa spre el şi extrem de indiferentă la situaţia fraţilor Carrow,  dacă Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit ştie cu adevărat că eşti aici...

In timp ce spuse aceasta, pe Harry îl fulgeră o furie asemenea unei dureri fizice, iar cicatricea păru să-i ia foc şi, pentru o secundă, se uită în ligheanul în care poţiunea se făcuse limpede şi nu v;niciun medalion din aur, stând în siguranţă sub suprafaţa poţiunii.

— Potter, te simţi bine? spuse o voce şi Harry îşi reveni,  agăţându-se de umărul Lunei, pentru a-şi menţine echilibrul.

— Timpul e măsurat, Cap-de-Mort se apropie. Doamnă  profesoară, încerc să îndeplinesc ordinele lui Dumbledore,  trebuie să găsesc ce a vrut el să găsesc! Dar cât timp caut eu,  trebuie să-i scoatem pe elevi din castel, pe mine mă vrea Capde-Mort, dar nu-i va păsa dacă va omorî şi alţi oameni, nu  acum... Nu acum, când ştie că vânez Horcruxuri, încheie Harry  fraza în gând.

— Indeplineşti ordinele lui Dumbledore? . repetă ea, cu o expresie de uimire.

Apoi se îndreptă, cât era de înaltă.

— Ei bine, cât vei căuta acest... acest obiect, vom securiza  şcoala împotriva Celui-Ce-Nu-Trebuie-Numit.

— Este posibil?

— Eu cred că da, spuse profesoara McGonagall pe un ton  sec. Noi, profesorii, suntem destul de pricepuţi la vrăji, să ştii.  Sunt sigură că îi