— Îţi mulţumim!

Focul devenise singura sursă de lumină. Nu era de ajuns pentru pregătirea mâncării, dar această activitate luase deja sfârşit. Printre ceilalţi Roşii, Anakrin hooki-Whanhurhur era un om bătrân, extrem de ridat, deşi încă agil. Chaychind hooki-Karashk, alt bărbat, avea multe cicatrice şi îşi pierduse un braţ într-o bătălie mai veche.

Ei aduseseră un dar din bunurile lor, un urcior de dimensiuni considerabile plin cu bere neagră şi foarte tare. Nu era rea deloc. Vala văzuse şi reacţia lui Kay. Să vedem cum va reacţiona Kay.

— Aţi făcut-o singuri? exclamase el. Aţi făcut mai multă?

— Desigur. Te gândeşti la comerţ?

— Chaychind, ar merita să fie transportată dacă ar fi suficient de ieftină…

— Povestirile despre Oamenii-Maşină nu sunt exagerate.

Kay îi privi deconcertat. Asta era destul de rău, dar Vala avea şi alţi paşi de făcut.

— Kaywerbrimmis vrea să spună că, dacă am putea distila suficientă bere, am avea combustibil pentru autovehiculele noastre. Ele transportă arme şi multe altele. Merg mai repede decât animalele de povară, dar nu se pot mişca fără combustibil.

— Este un dar pe care-l voiţi? întrebă Chaychind, în timp ce Tegger exclama:

— Vreţi să fierbeţi berea noastră pentru combustibil?

— Daruri pentru război. Toţi trebuie să contribuie. Giganţii ierbii cu luptători, Culegătorii cu spioni, combustibilul vostru…

— Ochii noştri.

— Cum?

— Nu cunoaştem vreo specie care să vadă atât de departe ca oricare dintre Păstorii Roşii.

— Ochii voştri. Vehiculele noastre, tunurile noastre, aruncătoarele noastre de flăcări. Puteţi contribui cu trei sute de greutăţi de om din această bere la războiul împotriva Vampirilor? Băutura ar urma să fie distilată, obţinându-se treizeci de greutăţi umane de combustibil. Transportăm cu noi o instalaţie de distilare suficient de simplă pentru a fi copiată.

— Asta este suficient pentru a îneca toată civilizaţia! izbucni Warvia. Tegger dorea, însă, precizări:

— Ce tip de greutate umană?

„Asta era!” zise în sinea ei Vala, apoi răspunse:

— Greutatea voastră.

Tegger întrebase elementul esenţial, dar el implica un acord… iar greutatea umană, în cazul Oamenilor Maşină, ar fi fost cu o şesime mai mare.

— Mă gândesc să luăm cu noi două vehicule, continuă ea. Pe al treilea îl vom lăsa aici şi îl vor alimenta cu alcool cei din specia lui Thurl.

— Whand şi Chit ar putea superviza asta, spuse Kay.

— Cum?

Pe Vala o mira faptul că amândoi erau absenţi.

— Le-a fost de ajuns, Şefa! Şi Spash şovăie. La fel şi Barok.

— Orice raid ar fi o sinucidere, interveni Warvia, cu excepţia cazului în care ne-am cunoaşte duşmanul. Au vorbit Demonii?

— Unele cadavre au dispărut, spuse Thurl şi ridică din umeri.

— Plătim pentru bunele noastre maniere! strigă Vala. — Un comerciant trebuia să ştie să-şi proiecteze vocea la cerere. — Cadavrele pe care le-am protejat de paraziţi, vor fi luate ultimele de către Lorzii Nopţii. Au luat Curăţătorii pentru că muriseră cu o zi mai devreme.

Noaptea avea s-o audă.

În noaptea aceea, Kay şi Whand au stat pe zid, împreună cu Barok. Acesta, de lângă tun, privea peste ei.

Noaptea se dovedise a fi mai puţin obositoare, dar şi mai puţin veselă. Culegătorii şi Oamenii-Maşină, precum şi femeia mai puţin dezvoltată din specia Giganţii Ierbii, pe nume Twuk, încercaseră să organizeze ceva. Thurl îşi păstrase armura pe el. Cei patru Păstori Roşii priveau voioşi de la o distanţă apreciabilă şi şuşoteau pe limba lor.

Roşii nu erau neprietenoşi. Păreau un pic rigizi doar în jurul lui Thurl, dar, în compania celorlalţi, erau relaxaţi şi vorbăreţi. Acum, Spash şi trei Roşii făceau schimb de poveşti. În ciuda handicapului lor, Roşii aveau o considerabilă experienţă cu hominizii.

Vala asculta absentă. Roşii erau influenţaţi de dieta lor. Mâncau carne crudă, erau păstori-gurmanzi. Îngrijeau o singură formă de viaţă, rareori două, pentru că le venea mai uşor să procedeze aşa decât să încerce să ţină împreună mai multe tipuri animale de came. triburile Roşiilor întocmeau o hartă a rutelor, pentru a se întâlni şi a organiza cu rândul ospeţe.

Făceau şi schimburi de poveşti, şi întâlneau tot soiul de hominizi în diverse tipuri de mediu. Acum, vorbeau despre două tipuri de Oamenii Apei, care aparent, nu semănau cu cei cu care Vala era familiarizată.

Al patrulea Roşu, Tegger, stătea de veghe împreună cu Chit.

Thurl adormise în armură. „Evident, nu era interesat nici de rishathra, nici de Demoni”, gândi Vala.

Sopashintay stătea întinsă lângă pilonul cortului.

— Mă întreb ce se întâmplă în interiorul zidurilor în noaptea asta, spuse ea.

Vala încercă să raţioneze cu voce tare.

— Thurl este aici. Beedj este acolo, pe poziţii de apărare. „Ceea ce Thurl nu vede, nu se întâmplă.”

Spash se ridică într-un cot.

— De unde ai auzit asta?

— De la Thurl. Presupun că masculii beta sunt ocupaţi cu împerecherea, iar ceilalţi cu lupta. Cred că vom pierde această distracţie…

— Din nou, în ceea ce mă priveşte, spuse Spash.

— …dar nu vor risha dacă au posibilitatea să se împerecheze. Iar eu pot să utilizez pauza.

— La fel şi Thurl. Doarme ca un vulcan aproape stins, adăugă Spash.

Chit privi spre femeie, zâmbi şi ieşi tiptil din cort. O ceaţă densă ascundea noaptea. Chit ridică un os rămas de la cină şi îl aruncă. Vala auzi un trosnet înăbuşit.

O formă argintie ajunsese pe nesimţite în dreptul umerilor săi. Thurl fornăi, în timp ce mâinile sale ridicau o sabie, fără zgomot şi fără efort.

— Nu sunt pe aproape, nici Vampirii, nici Oamenii Nopţii, spuse el. Chitakumishad, vezi ceva? Miroşi ceva?

— Nimic.

Thurl părea extrem de vioi pentru un ins care dormea în urmă cu numai câteva momente. Îşi coborî viziera şi ieşi afară. O gardă gigant, Tarun, îl urmă.

— L-am judecat greşit, nu-i aşa? întrebă Spash. De ce…

— Roşii, şopti Vala. Ei sunt vechii inamici şi se află pretutindeni în jurul lui. Din cauza asta îşi ţine armura pe el şi de aceea se preface că doarme. Pariez pe asta!

Dimineaţa, nu mai găsiră cadavre între zid şi iarba înaltă, cu excepţia celor care erau lungite