— Ar trebui să dăm drumul hakarrch-ului? întrebă Chaychind într-o doară.

Coriack privi spre Manack.

— Numai până la iarba înaltă, răspunse femeia Culegător. Mai întâi, însă, lăsaţi-mă să-i anunţ pe tovarăşii mei. Vala, şi semenii tăi vânează?

— Cred că nu, dar am să-i întreb.

Vorbi şi cu ceilalţi. Nici unul nu se dovedi interesat. Oamenii-Maşină mâncau carne, dar, în general, carnea de prădător avea un gust neplăcut.

— Vom părea prea timizi dacă nu va participa nici unul dintre noi la vânătoare, fu de părere Kay.

— Pune mai întâi câteva întrebări, îi spuse ea. Această creatură pare periculoasă. Cu cât ştii mai multe, cu atât îţi cresc şansele de a scăpa cu viaţă.

Kay nu mai auzise proverbul. Rămase o clipă pe gânduri, râse, apoi spuse.

— Nu vrem să-l prindem decât o dată?

— Exact.

Vala dormi în timpul vânătorii. La prânz, se trezi pentru a lua parte la masă. Kaywerbrimmis avea doar o singură tăietură, de-a lungul antebraţului. Vala îl tamponă cu un prosop îmbibat cu alcool. Carnea de hakarrch avea gust de pisică.

Numărul cadavrelor scăzuse din nou, dar putoarea lor plutea în jurul cortului, iar noaptea îngrozitoare abia urma să vină.

Demonii se luaseră după cuvintele pe care le strigase, gândi ea. Cadavrele pe care le-am protejat de paraziţi vor fi luate de Lorzii Nopţii în ultima noapte. În noaptea aceasta.

4. OAMENII NOPŢII

Când umbra acoperise aproape în întregime soarele, Vala îi găsi pe Culegători şi pe Roşii adunaţi în jurul focului. Culegătorii mâncau, după ce se oferiseră să împartă hrana cu ceilalţi. Roşii îşi mâncaseră vânatul fără să-l fi preparat în prealabil.

O ploaie măruntă începuse să cearnă peste cărbuni. Negociatorii intrară în cort: Valavirgillin, Chitakumishad şi Sopashintay, din partea Oamenilor Maşină; trei dintre Roşii; cei patru Culegători. Vala nu ştia că Anakrin hooki-Whanhurhur, Thurl şi o femeie se aflau deja înăuntru.

Iarba veche fusese înlocuită cu una proaspătă.

Thurl vorbi primul, vocea sa acoperind imediat celelalte conversaţii:

— Oameni buni, faceţi cunoştinţă cu negociatorul meu, Waast, care are să vă spună o poveste.

Waast arăta destul de graţioasă pentru o femeie atât de mare.

— Cu două zile în urmă, Paroom şi cu mine am plecat pe jos spre tribord, începu ea. Paroom s-a întors cu aceşti Roşii din neamul lui Ginjerofer. Eu mi-am continuat drumul, însoţită de o gardă a războinicilor Roşii, ca să vorbesc cu Oamenii Râului Tulbure. Ei nu pot veni aici, dar vor vorbi cu Oamenii Nopţii despre supărarea noastră.

— Vor avea şi ei aceleaşi probleme pe care le avem şi noi, interveni Coriack.

(Ceva îi atrăsese atenţia Valei.)

Waast se aşeză, apoi îi întrebă direct pe Roşii:

— Voi nu puteţi practica rishathra. Împerecherea, însă, vă este familiară?

— Nu mi-a venit timpul, răspunse Warvia, strâmbând din nas. Anakrin şi Chaychind zâmbeau. Tegger părea furios.

(Vântul.)

Multe specii hominide erau monogame, cu excepţia momentelor de rishathra, desigur. Probabil că Tegger şi Warvia formau o pereche.

— Iar eu trebuie să-mi păstrez armura, se grăbi Thurl să precizeze. Nu ştim cine ne-ar putea vizita…

Păcat! Ar fi avut parte de niţică distracţie.

(Muzică?)

— Auziţi şi voi muzică? întrebă Spash, cuprinsă de nelinişte. Nu este cântecul Vampirilor.

Sunetul era încă slab, dar creştea treptat în intensitate, devenind aproape dureros, atingând nivelul de sus al percepţiei lor. Vala îşi simţi părul ridicându-i-se pe gât şi pe şira spinării. Auzea un instrument de suflat, unul cu coarde şi unul de percuţie, bubuitor. Nu se distingea nici o voce.

Thurl îşi coborî viziera şi păşi afară. Într-o mână, ţinea o arbaletă, îndreptată spre cer. Chit şi Silack se postară de o parte şi de alta a intrării. Ceilalţi hominizi din cort se înarmau la repezeală.

Silack cel subţirel se retrase câţiva paşi spre interiorul cortului. O dată cu el, pătrunse şi mirosul. Hoit şi blană udă.

Îl urmau două siluete masive, după care apăru şi mai masivul Thurl.

— Avem oaspeţi, tună el.

În cort, era aproape beznă. Vala sesiza doar sclipirea ochilor şi a dinţilor Demonilor, precum şi cele două siluete negre profilate pe fundalul luminat palid de Arcada ce se întrezărea printre spărturile norilor. Ochii ei se adaptau, însă, şi începuseră să distingă detalii.

Erau un bărbat şi o femeie. Părul, negru şi drept şi lucios din cauza ploii, îi acoperea aproape complet. Gura lor afişa un zâmbet larg, ce expunea dinţii mari şi laţi. În afara traistelor prinse de o curea de piele, nu purtau nici o piesă de îmbrăcăminte. De asemenea, nu ţineau nimic în mâinile mari şi scurte. Nu mâncau. Vala se simţea extrem de relaxată, deşi rezistase cu greu impulsului de a se retrage spre fundul cortului.

Devenise aproape evident faptul că numai Valavirgillin mai văzuse vreodată aşa ceva. Unii reacţionau ciudat. Chit rămăsese în uşă, de gardă, şi privea în afară. Spash se ridicase în picioare; nu se retrăsese, dar părea să fi ajuns la limita autocontrolului. În schimb, Culegătorul Silack, Tegger şi Chaychind se dăduseră la o parte, cu ochii mari şi gurile căscate.

Vala era conştientă că trebuia să întreprindă ceva. Se aşeză şi făcu o plecăciune din cap.

— Bine-aţi venit! Eu sunt Valavirgillin, din specia Oamenii-Maşină. V-am aşteptat ca să vă cerem ajutorul. Aceştia sunt Anakrin şi Warvia, din specia Păstorii Roşii, Perilack şi Manack, din cea a Culegătorilor. Chitakumishad şi Sopashintay sunt tot Oamenii-Maşină… — Prezentându-i astfel, gândea că aceştia îşi vor recăpăta aplombul.

— Cunoaştem speciile voastre diferite, interveni bărbatul Demon. Eu sunt…

Era ceva ca o răsuflare. Buzele nu i se închiseseră complet. Altfel, vorbea destul de fluent dialectul comercial, accentul fiind mai asemănător cu cel al lui Kay, decât cu cel al Valei.

— Spuneţi-mi, însă, Harpster, după instrumentul pe care-l imit. Perechea mea este…

Se auzi ceva între respiraţie şi fluierătură, asemănător cu muzica ce încă nu contenise afară.

— … Buciuma, reluă Demonul. Cum practicaţi voi rishathra?

Tegger se retrase înspăimântat. Într-o clipă, ajunse alături de perechea lui.

— Noi nu putem! spuse el.

Femeia Demon îşi reprimă cu greu un hohot de râs.

— Ştim asta, spuse Harpster. Fii