Cărți «Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖». Rezumatul cărții:
Satisfăcut că i se aprobaseră cererile, Columb a pornit la drum în cursul aceluiaşi an, cu chip că va găsi Asia – îşi angajase cel mai bun navigator pe care putuse pune mâna, ca să fie sigur că va ajunge acolo unde voia. Misiunea a eşuat în încercarea de a localiza un punct de trecere către continentul asiatic, iar Columb a formulat o altă petiţie, solicitându-i reginei să finanţeze un proiect încă şi mai ambiţios, în anul următor, ceea ce aceasta a şi făcut. Deja ajunsese să vadă în Columb pe omul destinat să realizeze lucruri mari.
Comentariu.
Ca explorator, Columb era, în cel mai bun caz, mediocru. Cunoştinţele sale despre mare nu se ridicau nici măcar la nivelul celor ale unui matelot de rând, nu a fost niciodată în stare să stabilească latitudinea şi longitudinea descoperirilor sale, încurca mereu insulele, luându-le drept continente întinse şi se purta rău cu echipajul. Într-un singur domeniu dădea dovadă de geniu: atunci când trebuia să se „vândă”, să-şi pledeze cauza şi să-şi atragă sprijinul oamenilor puternici. Altminteri cum s-ar putea explica faptul că fiul unui mărunt negustor de brânză, el însuşi negustor mărunt pe mare, a reuşit să se introducă în cercul intimilor celor mai de seamă familii regale?!
Avea o extraordinară putere de seducţie asupra nobilimii. Totul ţinea de felul său de a fi. Omul radia o încredere în sine ce nu avea absolut nici o legătură cu disponibilităţile sale reale. Totuşi această siguranţă era lipsită de agresivitatea urâtă şi necruţătoare a unui parvenit – era vorba de calma, netulburata certitudine a omului care se ştie valoros, aceeaşi conştiinţă a superiorităţii tipică aristocraţilor de modă veche, care nu simţeau nevoia să-şi demonstreze meritele – fiind nobili prin naştere, considerau că li se cuvenea tot ce era mai bun şi nu se sfiau să îşi ceară drepturile fireşti. Iată, deci, de unde provenea afinitatea spontană dintre ei şi Columb, care se comporta asemenea lor, creând tuturor impresia că se plasa deasupra mulţimii şi că era destinat unor înfăptuiri grandioase.
Trebuie să înţelegi că îţi stă în putere să-ţi fixezi singur valoarea. Felul cum te prezinţi reflectă părerea pe care o ai despre tine însuţi. Dacă ceri puţin, dacă îţi îndoi genunchii şi îţi pleci capul, oamenii vor presupune că acest lucru îţi descrie meritele. Acest fel de a fi nu reprezintă ceea ce eşti, ci imaginea pe care le-o dai celorlalţi despre propria ta persoană. Şi atunci, de ce să nu arăţi, după exemplul lui Columb, o faţadă de bună dispoziţie, încredere în tine însuţi şi certitudine că eşti născut ca să porţi coroana?
Un lucru este vrednic de a fi remarcat la toţi marii înşelători, şi anume că în clipa înşelătoriei, sunt cuprinşi de credinţa în ei înşişi – aceasta este cea care îi supune în chip atât de miraculos şi de irezistibil pe cei din jurul lor.
Friedrich Nietzsche, 1844 -1900
CHEILE PUTERII.
Copii fiind, ne începem viaţa plini de exuberanţă, aşteptând şi primind totul din partea lumii. În general, această stare ne însoţeşte cei dintâi paşi între oameni, până la momentul debutului în carieră. Dar, pe măsură ce ne maturizăm, printre adversităţi şi eşecuri, ne lovim de îngrădiri care, cu timpul, devin din ce în ce mai dure. Pretinzând lumii mereu mai puţin, ne acceptăm limitările pe care, în realitate, ni le creăm singuri. Ajungem să facem plecăciuni şi să ne tot cerem scuze pentru fiecare lucru pe care îl solicităm. Soluţia împotriva acestei restrângeri a orizonturilor este să ne forţăm în mod deliberat, să ne îndreptăm în direcţia opusă – să minimalizăm eşecurile, să ignorăm obstacolele limitative şi să ne silim să cerem şi să aşteptăm tot atât de mult de la viaţă ca un copil. S-o numim „strategia coroanei”.
Strategia coroanei se bazează pe o simplă înlănţuire cauză-efect: dacă nutrim convingerea că suntem destinaţi unor realizări mari, aceasta se va transmite în exterior, la fel cum coroana creează o aură cvasi-magică în jurul unui rege. O asemenea „radiaţie” va fi percepută de oamenii din preajma noastră, care vor crede că avem motive serioase să ne simţim atât de siguri de noi înşine. Persoanele ce poartă coroană par să nu recunoască limite în ceea ce doresc, pretind şi izbutesc să înfăptuiască. Şi această certitudine interioară se transmite în afară. Limitările şi îngrădirile dispar. Utilizează strategia coroanei şi vei fi surprins cât de des obţii rezultatele dorite. Ia exemplu de la acei copii fericiţi care cer ceea ce vor şi li se dă. Farmecul lor irezistibil constă în faptul că se aşteaptă să capete satisfacţie. Adulţilor le face plăcere să le îndeplinească dorinţele, exact aşa cum regina Isabella s-a bucurat să-i acorde sprijin lui Columb, În cursul istoriei, numeroşi oameni de origine modestă – toate Teodorele Bizanţului, toţi Columbii, Beethovenii şi Disraelii din lume – au aplicat cu succes strategia coroanei, crezând cu tărie în propria lor valoare, astfel încât evoluţia lor seamănă cu o profeţie care se îndeplineşte de la sine. Trucul e simplu: fii plin de încredere în tine însuţi. Chiar dacă ştii că, într-o oarecare măsură, te amăgeşti singur, poartă-te regeşte. Este foarte probabil că vei fi tratat tot regeşte.
Coroana te poate scoate din mulţime, dar numai de tine depinde să transformi evidenţierea ta într-o ascensiune reală: trebuie să te comporţi altfel, ca să te distingi de rest. Una dintre metodele de