mai are şi alte „aplicaţii”. Escrocii ştiu de mult cât de valoroasa este aparenţa aristocratică, fie că ea dezarmează oamenii, făcându-i mai puţin suspicioşi, fie că îi intimidează, punându-i în defensivă – iar aşa cum contele Victor Lustig băgase de seamă, o dată pusă în defensivă, victima este cu totul pierdută. Un alt escroc faimos, Yellow Kid Weil, obişnuia şi el să se prezinte drept bogătaş, luându-şi, totodată, aerul nonşalant caracteristic oamenilor avuţi. Chiar dacă vorbea aluziv despre cine ştie ce metodă magică de a face bani, adopta o poză impunătoare, de rege, radiind şi trezind încredere, de parcă ar fi fost realmente posesorul averii fabuloase pe care pretindea că ar deţine-o. Fraierii îl implorau să-i coopteze în „afacere”, ca să dobândească şi ei bogăţia pe care el o etala atât de vizibil.

  În sfârşit, pentru a veni în sprijinul metodelor şi resorturilor psihologice interioare implicate în proiectarea unei imagini şi conduite regeşti, poţi recurge la elemente exterioare de strategie, care să genereze efectul dorit. În primul rând, strategia lui Columb: formulează întotdeauna pretenţii îndrăzneţe. Cere un preţ mare şi nu lăsa din el. În al doilea rând, ia-ţi o atitudine demnă şi du-te direct la omul cu funcţia cea mai mare. Acest lucru te plasează imediat pe acelaşi nivel cu directorul executiv pe care îl sapi. Este strategia lui David faţă de Goliath: atacând un adversar puternic, pari şi tu la fel de puternic.

  În al treilea rând, fă-le câte un cadou superiorilor ierarhici. Este o strategie utilă celor care au un patron – dăruindu-i ceva acestuia, îi transmiţi, în esenţă, că vă aflaţi pe picior de egalitate. Reiei, deci, vechea şmecherie „dau ca să iau”. Atunci când scriitorul renascentist Pietro Aretino şi-l dorea ca patron pe ducele de Mantova, ştia bine că dacă se arată slugarnic sau linguşitor, eventualul protector l-ar socoti un om lipsit de valoare. Ca atare, i-a făcut ducelui daruri, adică tablouri pictate de bunul său prieten, Tiţian. Acceptându-le, ducele recunoştea, indirect, relaţia de egalitate dintre ei şi, liniştit la gândul că are de-a face cu cineva de aceeaşi prestanţă aristocratică, s-a arătat extrem de generos faţă de Aretino. Strategia cadourilor este subtilă şi inteligentă: nu te cobori la a cerşi – demn soliciţi doar sprijin într-un fel care implică egalitatea a doi oameni dintre care unul se întâmplă să aibă mai mulţi bani.

  Nu uita: tu singur îţi stabileşti preţul. Cere puţin şi puţin vei primi. Cere mult şi vei transmite semnalul că meriţi o recompensă regească. Chiar şi cei care te refuză te vor respecta pentru încrederea în tine însuţi – încredere care îţi va aduce beneficii ce nici cu gândul nu gândeşti.

  Imagine:

  Coroana. Pune-ţi-o pe cap şi imaginea ta se va schimba total – vei părea liniştit şi vei radia de încredere în tine însuţi. Nu da vreun semn de îndoială şi nu-ţi pierde demnitatea atunci când porţi coroana, căci altfel se va vedea că nu ţi se potriveşte. Va deveni limpede că este făcută pentru cineva mai merituos. Nu aştepta să fii încoronat: marii împăraţi se încoronează singuri.

  Ultimul cuvânt:

  Fiecare ar trebui să fie, în felul său, un rege. Fă astfel încât toate acţiunile tale, chiar dacă nu aparţin unui rege, să fie, în sfera lor, vrednice de un rege. Fii sublim în fapte, nobil în gânduri şi în tot ceea ce întreprinzi, arată că meriţi să fii rege, deşi nu eşti cu adevărat.

  (Baltasar Gracián, 1601 – 1658)

  CONTRAARGUMENT.

  Motivul afişării încrederii „regale” în sine este ieşirea din mulţime, dar dacă exagerezi, lucrurile se întorc împotriva ta. Să nu comiţi niciodată greşeala de a crede că te poţi ridica umilindu-i pe alţii. Pe de altă parte, este întotdeauna riscant să te ridici prea sus – devii o ţintă prea lesne de atins, iar în unele împrejurări, adoptarea linei poze aristocratice se dovedeşte de-a dreptul periculoasă.

  Carol I, regele Angliei în preajma anilor 1640, s-a confruntat cu un val de contestări profunde la adresa instituţiei monarhice. Pe tot cuprinsul ţării au izbucnit revolte în fruntea cărora a ajuns apoi Oliver Cromwell. Dacă regele ar fi demonstrat înţelegerea stării de spirit a epocii şi o minimă clarviziune, adică dacă ar fi sprijinit reformele propuse de parlament şi s-ar fi arătat dispus să renunţe la unele dintre prerogativele absolutismului, cursul istoriei ar fi fost cu totul altul. În loc de aceasta, Carol şi-a accentuat poza de monarh şi s-a declarat ultragiat de faptul că i se îngrădea puterea şi că regalitatea de drept divin putea fi pusă în discuţie de către nişte supuşi ai săi de rând. Atitudinea sa regească inflexibilă a jignit poporul şi l-a aţâţat şi mai tare în rebeliunea sa antimonarhică. Până la urmă, Carol şi-a pierdut capul – la propriu. Trebuie să înţelegi: este indicat să radiezi de încredere în tine însuţi, nu de aroganţă şi dispreţ.

  În fine, este adevărat că, uneori, dobândeşti ceva putere dacă afişezi un anumit fel de a fi popular, trivial chiar, fapt ce devine amuzant tocmai prin exces. Totuşi, în măsura în care, ca să câştigi jocul, este nevoie să depăşeşti limitele, ieşind în evidenţă din mulţime prin aceea că pari şi mai vulgar (sau mai comun) decât ea, pericolul este mare: se vor găsi întotdeauna inşi mai plebei ca tine, iar în etapa (sau campania) următoare, vei fi înlocuit cu uşurinţă de un altul mai tânăr şi încă mai „popular”.

  LEGEA.

  AI GRIJĂ SA FII ÎN LOCUL POTRIVIT LA MOMENTUL POTRIVIT.

  ARGUMENT.

  Să nu pari niciodată grăbit – graba trădează lipsa de control asupra timpului şi asupra propriei tale persoane. Prefă-te răbdător, ca şi cum ai fi convins că totul va ieşi conform planurilor. Transformă-te într-un Sherlock Holmes aflat pe urmele „momentului potrivit”. Adulmecă starea de spirit şi aşază-te călare pe valul care te va aduce la putere. Învaţă să stai deoparte şi să aştepţi ca împrejurările să se „coacă”: abia atunci, la momentul potrivit, intră în arenă şi loveşte fără cruţare.

  RESPECTAREA