biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Science Fiction » NSA - Agenția Națională de Securitate citește online .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «NSA - Agenția Națională de Securitate citește online .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 170 171 172 ... 180
Mergi la pagina:
mână, bucurându-se că era atât de ușoară, trecu de poarta în spatele căreia se afla și pasarela.

Lângă pasarelă era un fel de gheretă pe roți, în care un bărbat tria hârtii la lumina chioară a unei lămpi. În timp ce ea se apropia, bărbatul o remarcă și pe chip îi apăru o expresie extrem de tristă, de parcă ar fi trebuit să îi spună că din păcate întârziase și nu mai putea urca la bord.

Sau…? Nu îi va spune asta. Ea era acolo, vasul era tot acolo, ea trebuia doar să urce pasarela și totul va fi bine…

Ajunse în cele din urmă la gheretă, scoase grăbită documentele și spuse gâfâind:

— Becker. Lore Becker. Pasager pentru Rio. Îmi pare rău, dar trenul meu a avut trei ore întârziere…

Bărbatul o măsură cu privirea lui plină de tristețe. Apoi ridică ferestruica, întinse mâna și ceru documentele.

Helene îi dădu confirmarea pentru călătorie și pașaportul. El studie ambele documente dând mereu din cap și ducându-și de mai multe ori mâna prin părul rar.

În acel moment Helene auzi pași în spatele ei și când se întoarse, ca din pământ răsăriră doi bărbați în haine lungi din piele neagră. Își dădu imediat seama că erau SS-iști. Nu purtau însemnele, dar nici nu era necesar. Helene văzuse destui SS-iști pentru a-i recunoaște când îi avea în față.

— Frau von Argensleben, spuse bărbatul din dreapta ei, sunteți arestată. În interesul dumneavoastră, vă rog să nu opuneți rezistență.

63.

Celulele închisorilor seamănă unele cu altele, chiar dacă diferă construcția lor. Aceasta era doar o cușcă, parcă pentru un animal sălbatic, una dintre cele trei care se aflau într-o mare încăpere dintr-un subsol văruit în alb, în care mai rămăsese și destul loc pentru o sută de oameni care să privească arestații. Din fericire, Helene era unica arestată, iar spațiul liber era gol, deoarece se părea că nimeni nu intenționa să se ocupe de ea. Nici măcar nu fusese interogată. Cei doi SS-iști o ridicaseră și nu îi spuseră nimic în afară de acea frază. Nu îi răspunseră la întrebări, doar o aduseseră aici, o încuiaseră și apoi plecaseră. Bagajul îl luaseră ei.

În această dimineață o trezise din nou o rază de lumină, care căzuse direct pe priciul ei printr-o ferestruică îngustă a subsolului. Ea se ridică imediat și rămase cu privirea pe gratiile de care era înconjurată. Era încă pătrunsă de răceala nopții, pentru că nu avusese nici măcar o pătură, ci doar paltonul.

Priciul era fixat cu șuruburi în perete, căptușit subțire și acoperit cu cauciuc, care pe margini se fărâmița. Pardoseala era atât de slinoasă, încât se străduia să o atingă cât mai puțin.

În rest în celulă mai erau o găleată din tablă cu capac și un robinet din care apa abia picura. După ce ajunsese aici și își dăduse seama că își va petrece noaptea, Helene se spălase puțin. Apă nu băuse, deși îi era sete și foame, pentru că din cauza nervozității nu mâncase nimic toată ziua.

A doua zi spre prânz, un tânăr cu părul blond ca paiul, tuns scurt, îi aduse pâine și o supă. Purta o uniformă având pe mânecă banderola cu svastică și nu scoase o vorbă.

În cursul nopții fu nevoită să folosească găleata. Îi puse apoi capacul cu grijă și o mută în cel mai îndepărtat colț al celulei, dar nu mai putu să scape de mirosul îngrozitor emanat.

Sau cel puțin așa își închipuia.

Aceasta a fost cea de a doua zi. Ciudat, începuse să se liniștească. Unica întrebare ce o preocupa era cât timp va mai trece fără a se întâmpla alte lucruri. Excepție făcând de faptul… Se străduise cât putuse. O mai consola, deși nu reușise. Cel puțin încercase. Cel puțin o făcuse.

De departe, din locul unde scara urca în umbră, se auzeau din când în când voci. În această dimineață erau mai multe decât ieri, mai tensionate și mai sonore, însă Helene nu înțelese nimic. Părea să fie și un televizor. Doar vocile de la știri erau atât de patetice.

La un moment dat vocile de sus exclamară la unison:

— Ooh!

De parcă s-ar fi transmis un meci de fotbal și tocmai se înscrisese golul hotărâtor.

După care cei de sus se mai liniștiră. În ziua anterioară blondul venise ca să ia strachina goală și lingura, dar astăzi nu își mai făcu apariția.

Brusc răsună o împușcătură. Helene tresări, ieși din starea de somnolență în care se afla majoritatea timpului și trase cu urechea. Ce se petrecuse acolo? O revoluție? O răscoală?

Apoi se auzi zgomot de pahare ciocnite, râsete, pocnetul de la destuparea unei sticle de șampanie. Se sărbătorea ceva.

De ea uitaseră. Când se lăsă întunericul, castronul mai era acolo, iar cheful de sus era în toi. Prin clădire răsunau râsete degajate, răzbătea până jos fumul de țigări, mirosul de bere și de carne friptă.

Helenei îi lăsa gura apă. Nu putea face altceva decât să se ridice să se apropie de ușa zăbrelită și să o smucească, fără niciun rezultat. Apoi se lăsă pe vine și se uită de aproape la încuietoare, cum de altfel mai făcuse și în ziua anterioară, pe lumină mai bună, fără rezultat. Aici nu mai era vorba de a găsi o parolă, aici ar funcționa doar cheia potrivită, o cheie din metal. Fără ea era prinsă ca un animal și așa va rămâne, fără nicio șansă de a se elibera singură.

Se întinse iarăși pe prici, simțindu-se ratată, murdară, lipicioasă și amărâtă.

Și mai mult decât orice o chinuia faptul că nu își putea explica ce se petrecuse de fapt.

•••

În dimineața următoare veni Ludolf. Singur.

Fumul și mirosurile de bere și fripturi dispăruseră peste noapte. Petrecerea trebuie să se fi încheiat cândva, fără ca Helene să mai fi băgat de seamă, și cuiva se pare că îi venise ideea de a aerisi temeinic clădirea.

Ludolf se opri la doi pași de gratii și o examină cu o privire inexpresivă. Purta haina lui lungă din piele neagră și

1 ... 170 171 172 ... 180
Mergi la pagina: