i-a retezat amândouă urechile şi l-a mânat cu biciul afară din grădină. Astfel, după ce că îşi jelea pierderea cozii, măgarul s-a trezit cu un necaz încă şi mai mare, rămânând şi fără urechi.

  FABULE, PILPAY, INDIA, SECOLUL AL IV-LEA.

  Cum altfel ar fi trebuit Wilson să acţioneze? Ar fi putut face presiuni asupra guvernului Carranza, determinându-l să-l prindă pe Villa prin forţe proprii. Sau, întrucât numeroşi mexicani se săturaseră deja de bandit înainte de declanşarea operaţiunii armate a americanilor, ar fi putut să se pună de acord cu ei, pe tăcute, şi să le câştige sprijinul pentru o incursiune de mult mai mică amploare, la capătul căreia să-l captureze. O altă soluţie ar fi reprezentat-o organizarea unei capcane de partea americană a graniţei cu Mexicul, în aşteptarea următorului raid al lui Villa. Ori, în sfârşit, ar fi putut, pur şi simplu, să ignore, pentru moment, întregul incident şi să-i lase pe mexicani să rezolve problema Villa aşa cum doreau ei.

  Ţine minte: tu decizi dacă ceva te supără. Poţi la fel de bine să nu-l bagi în seamă pe cel care te deranjează şi să socoteşti chestiunea ca prea lipsită de importanţă şi prea nedemnă de a i se acorda interes. Aceasta şi nu alta este metoda care demonstrează forţă. Situaţiile la care nu reacţionezi nu au cum să te târască în conflicte inutile. Mândria ta nu are absolut nimic de-a face cu această atitudine. Cea mai dură lecţie pe care i-o poţi administra unui flecuşteţ agasant este să-l condamni la uitare ignorându-1. Dacă nu este cu putinţă să-l ignori (Pancho Villa omorâse cetăţeni americani), atunci plănuieşte în secret, împreună cu alţii, să scapi de el, dar niciodată, sub nici un motiv, să nu atragi atenţia asupra acestei supărătoare „cantităţi neglijabile”, ce ar putea fugi sau pieri de la sine. Dacă îţi iroseşti timpul şi energia în asemenea lucruri, este numai vina ta. Învaţă să joci şi cartea dispreţului. Deprinde-te să treci impasibil pe lângă ceea ce, de fapt, nu are cum să-ţi lezeze interesele de perspectivă.

  Ia gândeşte-te: guvernul vostru a plătit o sută treizeci de milioane de dolari pentru încercarea de a mă prinde, l-am purtat printr-o ţară aspră şi muntoasă. Uneori, au făcut şi câte cincizeci de mile dintr-un foc, fără apă de băut. Nu aveau nimic, decât soarele şi ţânţarii. [.] Şi nu s-au ales cu nimic.

  Pancho Villa, 1878-1923

  RESPECTAREA LEGII.

  În anul 1527, regele Henric al VIII-lea al Angliei a hotărât să găsească un mijloc de a scăpa de soţia sa, Caterina de Aragon. Caterina nu reuşise să-i dăruiască fiul pe care şi-l dorea, moştenitorul de parte bărbătească ce ar fi asigurat continuitatea dinastică, iar regele credea că ştie şi de ce: citise undeva, în Biblie, că „dacă un bărbat o ia de nevastă pe femeia fratelui său, necurat lucru este, căci el despoaie goliciunea fratelui; aceştia vor rămâne fără de copii.” Înainte de a se căsători cu Henric, Caterina fusese măritată cu Arthur, fratele mai mare al acestuia, care, însă, murise la cinci luni după nuntă. Henric a aşteptat răstimpul cuvenit şi apoi s-a cununat cu văduva.

  Caterina era fiica regelui Ferdinand şi a reginei Isabella ai Spaniei, iar această căsătorie cu Henric garanta o alianţă preţioasă pentru cele două ţări. Caterina, însă, trebuia să-l asigure pe noul ei soţ că prima ei căsătorie, de atât de scurtă durată, nu se consumase, de fapt, niciodată. Altminteri, Henric ar fi considerat unirea lor ca incestuoasă, iar formalitatea cununiei, ca nulă şi neavenită. Caterina susţinea că se remăritase virgină, iar papa Clement al VII-lea a sprijinit-o acordând noii căsătorii binecuvântarea sa apostolică, ceea ce, fireşte, nu ar fi făcut dacă ar fi considerat-o un incest. Dar, după un număr de ani de căsnicie, Caterina nu a adus pe lume nici un fiu şi prin preajma anului 1521, a intrat la menopauză. Pentru rege, toate acestea nu puteau însemna decât un singur lucru: că regina minţise în legătură eu virginitatea ei, deci, că Dumnezeu îi pedepsea pentru o căsătorie incestuoasă.

  BOUL CEL MIRACULOS.

  Odată, cum era şi şef al poliţiei imperiale, ministrul justiţiei Tokudaiji ţinea o întrunire cu oamenii săi la poarta de mijloc, când un bou care aparţinea unui funcţionar pe nume Akikane, a scăpat de unde fusese priponit şi a intrat în pavilionul ministerului. S-a urcat pe estrada pe care şedea ministrul şi s-a culcat acolo, rumegând liniştit. Toată lumea era sigură că aceasta reprezenta o minune şi un semn rău şi insista ca boul să fie dus de îndată la un prezicător yin-yang. Însă primul-ministru, tatăl ministrului justiţiei, a spus: „Un bou nu alege. Are picioare şi nu există loc pe unde să nu umble. Nu are nici un rost să i se ia unui funcţionar prost plătit animalul, de care are nevoie ca să vină la curte.” I-a dat omului boul înapoi şi, după aceea, a pus să fie schimbată rogojina pe care stătuse. Nu a urmat nici un eveniment neplăcut [dintre cele de care se temuseră cei de faţă]. Se spune că dacă vezi vreo minune şi refuzi s-o iei drept minune, caracterul ei miraculos dispare.

  ESEURI DESPRE LENE, KENKO, JAPONIA, SECOLUL AL XIV-LEA.

  Exista însă şi un alt motiv pentru graba lui Henric de a scăpa de Caterina: regele se îndrăgostise de o femeie mai tânără, Anna Boleyn. Nu numai că o iubea, dar dacă o lua de soţie, mai putea spera să capete de la ea un moştenitor legitim al tronului Angliei. Căsătoria cu Caterina trebuia anulată. În vederea obţinerii anulării, Henric era obligat să se adreseze Vaticanului. Papa Clement, însă, nu şi-ar fi dat niciodată acordul.

  Prin vara anului 1527, în Europa a început să circule zvonul că regele Angliei avea să încerce imposibilul – adică să-şi anuleze căsătoria împotriva dorinţei papei. Caterina nu voia să cedeze, cu atât mai puţin să se ducă la mănăstire, aşa cum o îndemna Henric. Dar el îşi avea strategia sa: a încetat să mai doarmă în acelaşi