învârtindu-se pe loc, ţinându-şi  bagheta strâns, aşteptând ceva sau pe cineva... Teama sa i se transmise şi lui Harry, cu toate că ştia că nu putea să păţească  nimic. Se uită peste umăr, întrebându-se pe cine aştepta  Plesneală. Atunci, un jet orbitor, neregulat, de lumină albă,  săgeta aerul. Harry se gândi că era un fulger, dar Plesneală  căzuse în genunchi şi bagheta îi zburase din mână.

— Nu mă omorî!

— Nu aceasta a fost intenţia mea.

Şuieratul vântului printre ramuri acoperise orice zgomot pe care îl făcuse Dumbledore când Apăruse. Stătea în faţa lui Plesneală,  roba flutura în jurul lui şi chipul îi era luminat de dedesubt de lumina baghetei.

— Ei bine, Severus? Ce mesaj îmi trimite Lordul Cap-deMort?

— Nu... nu este niciun mesaj... am venit din proprie iniţiativă! Plesneală îşi frângea mâinile, părea puţin nebun, cu părul negru învolburându-i-se în jurul capului.

— Am... am venit să te avertizez... Nu, să te rog... te rog...

Dumbledore şfichiui din baghetă. Frunzele şi ramurile dansau în continuare prin noapte, în jurul lor, dar asupra locului unde stătea faţă în faţă cu Plesneală se lăsă tăcerea.

— Ce ar putea să mă roage pe mine un Devorator al Morţii?

— Profeţia... prezicerea... Trelawney...

— A, da, spuse Dumbledore. Cât de mult i-ai dezvăluit

Lordului Cap-de-Mort în sensul acesta?

— Totul... tot ce am auzit! spuse Plesneală. Din cauza  aceasta... acesta este motivul... crede că se referă la Lily Evans!

— Profeţia nu se referă la o femeie, spuse Dumbledore. Este vorba despre un băiat născut la sfârşitul lunii iulie.

— Ştii la ce mă refer! Crede că se referă la fiul ei, o s-o caute,  o să-i omoare pe toţi.

— Dacă ea înseamnă atât de mult pentru tine, spuse Dumble-dore, fără îndoială că Lordul Cap-de-Mort o va cruţa,  nu? Nu poţi să îl rogi să o cruţe pe mamă, în schimbul vieţii  fiului?

— L-am... l-am rugat...

— Mă dezguşti, spuse Dumbledore şi Harry nu îl mai auzise niciodată vorbind pe un ton atât de dispreţuitor.

Plesneală păru să se facă mic.

— Deci nu îţi pasă dacă vor muri soţul şi fiul ei? Ei pot muri,  atâta timp cât tu ai ce vrei?

Plesneală tăcu, uitându-se doar în sus, la Dumbledore.

— Atunci, ascunde-i pe toţi, spuse el răguşit. Du-i... du-i...  Într-un loc sigur. Te rog!

— Şi ce o să-mi dai în schimb, Severus?

— In... În schimb?

Plesneală rămase cu gura deschisă şi Harry se aşteptă să  protesteze, dar, după o pauză lungă, spuse:

— Orice.

Vârful dealului dispăru şi Harry ajunse acum în biroul lui  Dumbledore, unde ceva scotea un zgomot îngrozitor, ca de animal rănit. Plesneală stătea aplecat pe un scaun şi  Dumbledore stătea în picioare, lângă el, cu un aer sumbru.

Plesneală îşi înălţă capul după câteva clipe, arătând ca un om  care trăise un secol de chin de când părăsise vârful acelui deal  sălbatic.

— Credeam... că o s-o... protejezi...

— Ea şi James au avut încredere în persoana nepotrivită,  spuse Dumbledore. Cam la fel ca şi tine, Severus. Nu sperai ca  Lordul Cap-de-Mort să o cruţe?

Plesneală respira aproape imperceptibil.

— Băiatul ei a supravieţuit, spuse Dumbledore.

Plesneală scutură puţin din cap, parcă pentru a alunga o muscă enervantă.

— Fiul ei e în viaţă. Are ochii ei, exact ochii ei. Nu ai uitat ce formă şi ce culoare aveau ochii lui Lily Evans, nu?

— Încetează! răcni Plesneală. S-a dus... a murit...

— Să înţeleg că ai remuşcări, Severus?

— Mi-aş dori... mi-aş dori să fi murit eu...

— Şi la ce ar folosi asta? spuse Dumbledore cu răceală.

Dacă ai iubit-o pe Lily Evans, dacă ai iubit-o cu adevărat,  atunci este limpede care este drumul tău de acum înainte.

Plesneală părea să privească printr-o ceaţă de durere şi  cuvintele lui Dumbledore parcă ajunseră la el de foarte departe.

— Cum... cum adică?

— Ştii cum şi de ce a murit. Asigură-te că nu a fost în zadar!  Ajută-mă să îl apăr pe fiul lui Lily!

— Nu are nevoie să fie apărat. Lordul întunecat s-a dus...

— Lordul întunecat se va întoarce şi Harry Potter va fi în

mare pericol când o va face. Urmă o pauză lungă şi Plesneală îşi  recapătă autocontrolul, stăpânindu-şi ritmul respiraţiei. Până la  urmă spuse:

— Bine. Bine. Dar, Dumbledore, să nu se afle niciodată...

niciodată! Trebuie să rămână între noi! Jură-mi că va fi aşa! Nu  aş putea îndura... mai ales fiul lui Potter... vreau să-mi dai  cuvântul tău de onoare!

— Severus, vrei cuvântul meu că nu voi dezvălui niciodată  ce e mai bun din tine? oftă Dumbledore, uitându-se la chipul  îndârjit şi marcat de suferinţă al lui Plesneală. Dacă insişti... Imaginea biroului se disipa, dar se recompuse instantaneu.

Plesneală se plimba încolo şi încoace, în faţa lui Dumbledore.

— Mediocru, la fel de arogant ca şi tatăl lui, decis să încalce regulile, încântat că e celebru, dornic de atenţie şi impertinent.

— Vezi ceea ce te aştepţi să vezi, Severus, spuse Dumbledore, fără să ridice privirea dintr-un număr al  Transfigurării la zi.

— Ceilalţi profesori mi-au spus că băiatul este modest,  plăcut şi destul de talentat.

Eu, unul, găsesc că este un copil minunat.

Dumbledore dădu pagina şi spuse, fără să ridice privirea:

— Te rog, fii cu ochii pe Quirrell.

Culorile se învolburară şi acum totul se cufundă în întuneric.  Plesneală şi Dumbledore stăteau la mică distanţă, în pragul  holului de la intrare, în timp ce ultimii rămaşi la Balul de Crăciun trecură pe lângă ei în drum spre camerele lor.

— Ei bine? şopti Dumbledore.

— Şi Semnul lui KarkarofT a devenit mai pronunţat. A intrat în panică, se teme că o să fie pedepsit, ştii cât de multe informaţii a divulgat ministerului după declinul Lordului  întunecat. Plesneală se uită cu coada ochiului la profilul cu

nasul strâmb al lui Dumbledore.

— Karkaroff are de gând să fugă, dacă o să îl ardă Semnul  întunecat.

— Chiar aşa? spuse Dumbledore cu blândeţe, în timp ce Fleur Delacour şi Roger Davies veniră chicotind dinspre domeniu. Şi eşti tentat să i te