de Poitiers, identificarea cu zeiţa trezea numaidecât, în mintea celor de la curte, tocmai asocierea cu aceste virtuţi, conferindu-i un aer de respectabilitate. Reprezentând simbolic drept „castă” relaţia ei cu Henric, se singulariza şi se plasa mai presus de amantele regale din trecut.

  În scopul transpunerii în fapte a acestei asociaţii de idei, a început prin a-şi transforma total castelul ei din Anet. A dărâmat construcţia şi a pus să se ridice în locul ei o alta, cu splendide coloane dorice, copiate după un templu roman. Zidurile erau din piatră albă de Normandia, cu inserţii de silex negru, reproducând contrastul ei preferat. Emblema cu iniţialele unite apărea pe coloane, uşi, ferestre, covoare. Panoplia de simboluri a zeiţei – luna nouă, cerbul şi ogarii – împodobea portalurile şi faţada. În interior, pe pardoseală şi pe pereţi, erau întinse tapiserii enorme, înfăţişând scene din viaţa zeiţei, iar în grădină se afla celebra sculptură a lui Goujon, Diana la vânătoare, care astăzi poate fi admirată la Luvru şi a cărei asemănare cu Diana de Poitiers este tulburătoare. În toate colţurile castelului, te întâmpinau tablouri şi tot felul de alte simboluri ale zeiţei.

  Henric s-a simţit copleşit şi nu a întârziat să cultive şi să răspândească imaginea Dianei de Poitiers ca zeiţă romană. În 1548, când cei doi au apărut împreună la o serbare regală la Lyon, locuitorii oraşului i-au întâmpinat prezentându-le un tableau vivant cu Diana la vânătoare. Cel mai de seamă dintre poeţii francezi ai vremii, Pierre de Ronsard, a început să-i dedice favoritei versuri – peste tot s-a născut un veritabil cult al Dianei, inspirat de iubita regelui. Lui Henric i se părea că în jurul ei se ţesea un fel de aură de divinitate şi că destinul său era să se consacre acestei adoraţii, pentru tot restul vieţii sale. Într-adevăr, până când a murit, în 1559, regele i-a rămas credincios – i-a dăruit titlul de ducesă şi bogăţii nenumărate, iar devotamentul său aproape religios faţă de unica sa iubită a fost neştirbit.

  În Evul Mediu, atitudinea simbolică este şi mai marcată. […] Simbolismul pare o formă prescurtată a gândirii. În loc să se caute relaţia dintre două lucruri, urmărindu-se meandrele ascunse ale conexiunilor lor cauzale, gândul face un salt şi descoperă legătura dintre cauză şi efecte în planul semnificaţiilor. [.] Gândirea simbolică permite o infinitate de relaţionări între lucruri. Fiecare lucru poate denota un număr distinct de idei, prin diferitele sale caracteristici speciale, iar fiecare caracteristică are mai multe sensuri simbolice. Conceptele cele mai înalte au simboluri cu miile. Nimic nu este prea umil ca să reprezinte şi să glorifice sublimul. Castana îl simbolizează pe Cristos: miezul ei dulce este natura Sa divină, învelişul cărnos şi verde este umanitatea Sa, iar partea lemnoasă dintre ele este crucea. Astfel, toate lucrurile îi înalţă [omului medieval] gândurile către cele eterne. […] Fiecare piatră preţioasă, pe lângă splendoarea sa naturală, scânteiază de strălucirea valorilor ei simbolice. Asocierea dintre trandafiri şi virginitate este mai mult decât o comparaţie poetică, întrucât relevă esenţa lor comună. Imediat ce în minte se iveşte o noţiune, logica simbolică scoate la iveală o armonie de idei.

  AMURGUL EVULUI MEDIU, JOHAN HUIZINGA, 1928

  Comentariu.

  Diana de Poitiers, o femeie de provenienţă modestă, a izbutit să-l subjuge pe Henric timp de peste două decenii. La moartea lui, ea trecuse de şaizeci de ani, însă pasiunea ce îl însufleţea a devenit, cu timpul, din ce în ce mai puternică. Diana îşi cunoştea iubitul: nu era un cărturar, ci un om căruia îi plăcea să-şi petreacă viaţa în turniruri, printre flamurile în culori strălucitoare, caii cu harnaşamente bogat împodobite şi femeile îmbrăcate în rochii frumoase. Nevoia lui de fastul care să-i încânte ochii i se părea Dianei o copilărie, dar ea nu ezitat să se folosească de această slăbiciune a regelui ori de câte ori a fost posibil.

  Cea mai inteligentă idee a fost aceea a identificării cu zeiţa Diana. Astfel, s-a trecut de la imagistica fizică la simbolul cu implicaţii psihologice profunde. Era ceva să transformi o metresă a regelui într-o emblemă a puterii şi purităţii, dar Diana de Poitiers a reuşit. Fără rezonanţa numelui zeiţei, femeia nu era decât o curtezană ofilită. Învăluindu-se, însă, în simbolismul fiicei lui Zeus, a ajuns să para o forţă mitică, sortită măreţiei.

  Şi tu te poţi juca utilizând imagini ca acestea, semănând cu simboluri vizuale un eşafodaj complex pe care să-l prezinţi ca personalitatea ta, aşa cum a făcut Diana cu emblema şi culorile ei. Stabilirea unei reprezentări vizuale individualizante te va ajuta să fii considerat aparte, deosebit, unic. Apoi fă un pas mai departe: găseşte o imagine sau un simbol din trecut care să se potrivească bine situaţiei şi aşază-ţi-l pe umeri ca pe o capă. Vei părea cu mult mai mare decât eşti.

  Pentru că îşi revarsă lumina strălucitoare asupra celorlalte stele, care închipuie, în jurul lui, o curte, pentru dreapta şi egala împărţire a razelor sale către toate, deopotrivă, pentru tot binele ce îl aduce tuturor locurilor, dând viaţă, bucurie şi activitate, pentru statornicia din care nu se abate niciodată, aleg soarele drept imaginea cea mai magnifică ce poate reprezenta pe un mare conducător.

  Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, 1638-1715

  CHEILE PUTERII.

  Atunci când îţi susţii cauza, a te folosi de cuvinte înseamnă a-ţi asuma un risc. Cuvintele sunt unelte periculoase, care adeseori o iau razna, de capul lor. Când îi ascultăm pe oamenii care încearcă să ne convingă prin vorbe, constatăm că, practic, ne simţim îndemnaţi să vedem lucrurile aşa cum le-am descrie noi înşine, astfel încât sfârşim adeseori prin a crede exact opusul a ceea ce ni se spune. (Aceasta este o parte a perversităţii firii omeneşti.) Se mai poate întâmpla ca unele cuvinte să ne jignească, sugerându-ne asociaţii nedorite de cel ce ni se adresează.

  Era un om pe nume Sakamotoya Hechigwan, care trăia în partea de nord a oraşului Kyoto. [.] Când [împăratul] Hideyoshi a oferit marea sa Cha-no-yu [ceremonie a ceaiului], la Kitano, în a