limpezi, iar peştii stau ascunşi în adânc. Tulbură apa şi vor ieşi la iveală. Stârneşte-o şi mai mult – se vor mânia şi vor veni la suprafaţă, apucând orice momeală găsesc – inclusiv pe aceea din cârligul undiţei tale.

  Ultimul cuvânt:

  Dacă duşmanul tău este iute din fire, încearcă să-l iriţi. Dacă este arogant, încurajează-l în egotismul său. [.] Cine se pricepe să-şi facă duşmanul să se mişte izbuteşte creând o situaţie în funcţie de care acesta să acţioneze; îl ademeneşte cu o momeală pe care este sigur că o va apuca. Îl ţine pe duşman în mişcare arătându-i momeala şi apoi îl atacă cu trupe de elită.

  (Sun-tzu, secolul al IV-lea î. Hr.)

  CONTRAARGUMENT.

  Atunci când te joci cu emoţiile oamenilor, trebuie să ai mare grijă. Studiază-ţi duşmanul din vreme: există unii peşti pe care este mai bine să-i laşi să dormiteze pe fundul apei.

  Mai marii cetăţii Tyr, capitala vechii Fenicii, erau convinşi că îi vor putea ţine piept lui Alexandru cel Mare, care cucerise Orientul, dar nu le atacase oraşul, bine apărat dinspre mare. Fenicienii au trimis la Alexandru emisari care să-i transmită că, deşi îl recunoşteau drept împărat, nu aveau să le îngăduie lui şi soldaţilor săi să pătrundă în cetate. O asemenea solie l-a mâniat, desigur, pe marele cuceritor, care a şi început asediul Tyrului, Oraşul a rezistat vreme de patru luni şi, în cele din urmă, Alexandru a socotit că nu merita atâta luptă şi a acceptat să se împace cu tyrienii. Aceştia, însă, crezând că deja îl amăgiseră şi că scăpaseră nepedepsiţi, simţindu-se, în plus, convinşi că îi vor ţine piept şi pe mai departe, i-au refuzat oferta de negociere – de fapt, au ucis solii trimişi de el.

  Aceasta l-a înfuriat peste măsură pe Alexandru. Acum nu mai conta cât de lung avea să fie asediul sau cât de mare armata care urma să fie angajată în conflict. Dispunea de resurse suficiente şi voia să-şi atingă scopul cu orice preţ. A reînceput atacul cu atâta îndârjire, încât a cucerit cetatea în doar câteva zile, a ars-o din temelii şi pe locuitorii ei i-a vândut ca sclavi.

  Poţi să-i momeşti pe cei puternici ca să-i determini să-şi divizeze forţele, aşa cum a procedat Sun Pin, dar mai întâi sondează terenul. Găseşte punctul vulnerabil şi dacă nu există niciunul, dacă sunt, într-adevăr, inatacabili, înseamnă că nu ai nimic de câştigat dacă îi provoci – dimpotrivă, ai totul de pierdut. Alege cu atenţie ce peşti momeşti şi lasă rechinii în pace.

  În sfârşit, există împrejurări în care o bine regizată izbucnire de mânie te poate ajuta cu condiţia ca ea să fie jucată şi să nu îţi scape de sub control. Astfel, stabileşti asupra cui vei dezlănţui furtuna şi în ce fel. Nu declanşa niciodată reacţii care, pe termen lung, s-ar putea întoarce împotriva ta. Şi încă ceva: nu recurge la tunetele şi fulgerele acestea decât rar, tocmai ca să te asiguri că par şi mai înfricoşătoare, şi mai semnificative. Indiferent că sunt regizate sau ba, crizele de furie prea frecvente ajung să-şi piardă puterea.

  LEGEA.

  NU TE ÎNCREDE ÎN CEEA.

  CE PRIMEŞTI GRATIS.

  ARGUMENT.

  Ceea ce ţi se oferă gratuit ajunge, de obicei, să te coste mai scump decât dacă ai fi plătit: darurile ascund fie o şmecherie, fie o obligaţie pentru viitor. Lucrurile pe care merită să le doreşti, merită şi să le achiţi integral. Plăteşte totul, într-un fel sau altul, şi te vei elibera de povara recunoştinţei, vinovăţiei şi incorectitudinii. Adeseori, este înţelept să nu te zgârceşti atunci când este vorba de adevărata calitate. Fii generos cu banii şi lasă-i să circule – generozitatea atrage puterea asemenea unui magnet.

  BANII ŞI PUTEREA.

  În ceea ce priveşte puterea, trebuie să judeci totul după costurile impuse – orice lucru îşi are preţul său. Nici gratuităţile, nici chilipirurile nu sunt scutite de mica etichetă cu „cifre” – aceste „cifre” reprezintă însă complicate ţesături de obligaţii, compromisuri asupra calităţii, insecuritatea caracteristică oricărui atare compromis şi aşa mai departe. Cei puternici învaţă repede cum să-şi apere capitalul cel valoros: independenţa şi spaţiul lor de manevră. Plătind preţul integral, se asigură că libertatea nu le va fi îngrădită de angajamente oneroase sau de griji.

  Atitudinea deschisă şi flexibilă în chestiunea banilor este utilă şi sub aspectul valorii ei strategice – să ne amintim de variantele vechiului truc: „dă ca să poţi lua”. Oferind darul potrivit, îl pui pe destinatarul său în situaţia de a-ţi deveni „obligat”. Generozitatea „înmoaie” oamenii şi îi face numai buni de fraierit. Dacă îţi câştigi o reputaţie de galanton, îţi atragi admiraţia celor din jur şi le deturnezi atenţia dinspre adevăratul tău joc de putere. Dacă îţi cheltuieşti averea după principii strategice, îi farmeci pe ceilalţi curteni şi, dăruindu-le distracţii şi bucurie, ţi-i transformi în aliaţi valoroşi.

  Ia exemplul marilor aşi ai puterii – Cezar, regina Elisabeta I a Angliei, Michelangelo sau cei din familia florentină Medici: printre ei nu vei găsi nici un harpagon. Până şi escrocii notorii risipeau mulţi bani pentru a-şi pune în scenă mai convingător înşelătoriile. Punga cu baierele strânse nu atrage pe nimeni. Când urmărea să seducă o femeie, Casanova nu se zgârcea nici cu sine, nici cu aurul. Oamenii puternici ştiu că banul are o anumită încărcătură psihologică şi că el reprezintă, în acelaşi timp, un vehicul al politeţii şi sociabilităţii. Îşi fac din latura sa omenească o armă din arsenalul lor. Fiecăruia dintre cei capabili să se joace cu banii îi corespund câteva mii de inşi ferecaţi în autodistructivul refuz de a-i folosi în mod creativ şi strategic. Aceşti indivizi reprezintă polul opus puterii şi trebuie să înveţi să-i identifici – fie pentru a evita să ai de-a face cu firea lor urâtă, fie pentru a profita de inflexibilitatea lor:

  Peştele lacom. Peştii lacomi ignoră latura omenească a banului. Reci şi nemiloşi, ei nu văd decât bilanţurile lipsite de viaţă; considerându-i pe ceilalţi simple unelte sau obstacole în