calea lor spre bogăţie, calcă în picioare sentimentele şi îşi îndepărtează aliaţi valoroşi. Nimănui nu îi place să colaboreze cu peştii lacomi şi, cu timpul, aceştia rămân izolaţi, fapt pentru care sunt doar ei de vină.

  Peştii lacomi constituie pentru escroci pâinea cea de toate zilele: amăgiţi de momeala câştigului uşor, înghit cârligul cu tot cu undiţă. Sunt lesne de înşelat, întrucât îşi petrec atât de mult timp gândindu-se la cifre (şi nu la oameni), încât nu se pricep deloc la psihologie – nici măcar pe ei înşişi nu se cunosc. Sau ocoleşte-i înainte de a te exploata, sau profită de pe urma lăcomiei lor.

  Demonul chilipirului. Oamenii puternici judecă totul după costuri – nu doar costurile în bani, ci şi cele de timp, demnitate şi pace interioară. Este tocmai ceea ce Demonul chilipirurilor nu poate face. Pierzându-şi un timp preţios cu căutarea acestora, se gândeşte mereu numai la faptul că, în altă parte, s-ar fi putut cumpăra acelaşi lucru, la un preţ ceva mai scăzut. Ca să pună capac la toate, articolul achiziţionat este, adesea, în stare cam proastă; poate că necesită reparaţii costisitoare sau va trebui înlocuit de două ori mai repede decât unul de calitate superioară. Costul acestor căutări – nu neapărat în bani, deşi preţul de chilipir este, în mod frecvent, înşelător, ci şi în timp şi linişte sufletească – îi descurajează pe oamenii normali, dar pentru Demonii noştri, chilipirul este un scop în sine.

  Aceste tipuri de zgârciţi nu par a face rău altcuiva decât lor înşişi, dar atitudinile respective sunt contagioase: dacă nu le opui rezistenţă, te vei molipsi de sentimentul nesigur că ar fi trebuit să cauţi mai mult, până la găsirea unui preţ mai mic. Nu te certa cu oamenii aceştia şi nu încerca să-i schimbi. Doar calculează mental costurile în timp investit şi în pace interioară, dacă nu cumva şi în eventualele cheltuieli ulterioare ale acestei iraţionale vânători de chilipir.

  COMOARA ÎNGROPATĂ.

  Mulţi imbecili de la oraş speră să descopere bunuri îngropate în pământ şi să scoată ceva profit din ele. În Maghreb, există numeroşi „studenţi” berberi care nu sunt în stare să-şi câştige traiul prin mijloace fireşti. Îi abordează pe cei bogaţi şi le arată hârtii cu marginile rupte, care cuprind fie o scriere nearabă, fie ceea ce pretind ei a fi traducerea unui document alcătuit de stăpânul unor comori ascunse, oferind indiciul cu ajutorul căruia să le poată fi găsită ascunzătoarea. În acest fel, încearcă să le obţină sprijinul [convingându-i pe cei bogaţi] să-i trimită să caute comoara. Din când în când, unul dintre aceşti căutători de comori dă la iveală câte o informaţie ciudată sau vreo scamatorie remarcabilă, cu care îi face pe oameni să creadă şi celelalte spuse ale sale, deşi, de fapt, nu ştie nimic despre magie şi despre căile ei. [.]

  Lucrurile care s-au spus [în legătură cu căutarea comorilor] nu au temei ştiinţific şi nici nu se întemeiază pe date [concrete]. Ar trebui [ca oamenii] să-şi dea seama că deşi se descoperă comori, aceasta se petrece rareori şi doar din întâmplare, nu prin căutare sistematică. [.]

  Cei care sunt dezamăgiţi sau îndureraţi de lucrurile acestea, trebuie să-l roage pe Dumnezeu să-i scape de nepriceperea lor de a-şi câştiga traiul şi de lenea lor în această privinţă. Ei nu s-ar cuveni să umble cu absurdităţi şi cu poveşti neadevărate.

  MUQADDIMAH, IBN KHALDUN, 1332-1406

  Sadicul. Sadicii financiari practică jocuri de putere vicioase, ca o modalitate de a-şi afirma prestigiul. De exemplu, ar putea să te facă să aştepţi suma pe care ţi-o datorează, promiţând că ţi-o vor expedia prin poştă. Sau dacă te angajează la ei, se amestecă în fiecare aspect al serviciului, sâcâindu-te şi îmbolnăvindu-te de ulcer. Sadicii par să creadă că, deoarece plătesc marfa muncii, au implicit dreptul de a-l tortura pe cel care le-o vinde şi de a abuza de el. Nu sesizează aspectul „de curte” al banilor. Dacă ai ghinionul de a lucra cu acest tip de om, este preferabil să accepţi în perspectivă o pierdere de natură financiară decât să te laşi amestecat în distructivele lui jocuri de putere.

  Darnicul fără discriminare. În ceea ce priveşte puterea, generozitatea are o funcţie precisă: aceea de a atrage oamenii, de a le câştiga bunăvoinţa şi de a-i transforma în aliaţi. Ea trebuie însă utilizată în chip strategic, în vederea unui scop bine definit. Darnicii fără discriminare, pe de altă parte, sunt generoşi pentru că vor să fie iubiţi şi admiraţi de toţi. Generozitatea lor este atât de neselectivă şi de vagă, încât s-ar putea să nu aibă efectul dorit: dacă fac daruri tuturor, de ce s-ar mai simţi privilegiat cel care le primeşte? Oricât ar părea de tentant să-ţi iei drept victimă un asemenea tip de om darnic, relaţia cu el riscă adeseori să devină împovărătoare din cauza exigentelor sale cerinţe emoţionale.

  ÎNCĂLCAREA LEGII.

  Varianta I.

  După ce Francisco Pizarro a cucerit Peru-ul, în 1532, aurul imperiului incaş a luat drumul Spaniei, iar spaniolii din toate straturile sociale s-au apucat să viseze la bogăţiile gata de a fi culese, ce îi aşteptau în Lumea Nouă. Curând, s-a răspândit povestea unui şef indian din estul Peru-ului, care, o dată pe an, în cursul unui ritual, se acoperea cu praf de aur din cap până în picioare şi se arunca într-un lac. În scurt timp, relatările care circulau din gură în gură l-au transformat pe acest El Dorado, „omul de aur”, într-un imperiu numit El Dorado, mai bogat ca ţara incaşilor, unde pavajul străzilor şi cărămizile clădirilor erau făcute din aur. Această deformare a poveştii nu părea neverosimilă, pentru că un şef căruia îi dădea mâna să irosească praful de aur într-un lac trebuia, desigur, să se afle în fruntea unui imperiu plin de aur. Nu a trecut mult şi spaniolii au început să caute acest ţinut El Dorado prin tot nordul Americii de Sud.

  AVARUL.

  Ca să fie sigur de avuţia sa, un avar şi-a vândut toate bunurile şi