Ce rost mai au însă astfel de întrebări în pragul morţii! Ce să ajute reproşurile, cînd nimic nu mai poate ajuta! Pot numai să deplîng situaţia, dar nu s-o schimb; pot să umblu îndoliat, dar nu pot învia nici o victimă. De ce mă refer la persoana mea? Pentru că sînt unul dintre aceia care i-a cunoscut pe indieni de-a lungul mai multor ani şi am cunoscut îndeosebi pe unul a cărui făptură deosebit de luminoasă şi minunată sălăşluieşte adînc şi la loc de cinste în inima mea, în gîndurile mele. Dintre toţi prietenii el a fost cel mai bun, cel mai credincios, oricînd gata să se sacrifice pentru alţii, un adevărat tip reprezentativ al rasei sale. Şi aşa cum rasa îi e osîndită la moarte, a pierit şi el, răpus de un glonte ucigaş al duşmanului. A fost cel mai nobil fiu al acestei naţiuni în agonie, pe care o iubesc şi azi, aşa cum l-am iubit şi pe el. Mi-aş fi dat bucuros viaţa ca să-l salvez, precum şi el şi-a pus de mii de ori viaţa în primejdie pentru mine. Dar în timp ce mie nu mi-a fost dată fericirea să-l scap de la moarte, el a murit salvîndu-şi prietenii. Şi totuşi, dispariţia lui nu e decît fizică, pentru că Winnetou, căpetenia cea mare a apaşilor, va continua să trăiască în paginile cărţilor mele. Scriindu-le, voi căuta să-i ridic un monument binemeritat. Şi dacă tu, cititorule, privindu-l cu ochii minţii, vei judeca fără părtinire poporul pe care această căpetenie l-a întruchipat atît de fidel, atunci voi fi întru totul mulţumit.

AUTORUL

Capitolul I

UN "GREENHORN"

Ştii dumneata, dragă cititorule, ce înseamnă cuvîntul greenhorn? Ei bine, e o poreclă foarte supărătoare şi jignitoare pentru cel căruia i se adresează. Green, în englezeşte, înseamnă verde; iar prin horn — corn, în limba noastră — se înţelege antena, adică acel mănunchi de firişoare subţiri cu care gîza pipăie împrejurimile. Un greenhorn este deci un om încă verde, adică necopt, un nou-sosit în ţinuturi necunoscute lui, un ins care trebuie să-şi întindă bine antenele dacă nu vrea să se facă de rîs.

Un greenhorn nu se ridică de pe scaun pentru a-l ceda unei doamne care se apropie; salută pe stăpînul casei înainte de a se înclina în faţa doamnei şi domnişoarei de gazdă; îşi încarcă arma vîrînd gloanţele de-a-ndoaselea, sau bagă mai întîi dopul, apoi cartuşul şi abia la urmă praful de puşcă. Un greenhorn ori nu ştie deloc limba engleză, ori o vorbeşte prea corect şi înflorit; îi este groază de englezeasca "yankeilor" şi chiar de idiomul folosit prin regiunile cu codri neumblaţi; nu-i intră nimic în cap şi încă mai puţin îi vine pe limbă.

Greenhorn-ul ia un racoon drept un oposum şi o mulatră cît de cît frumoasă drept o metisă. Un greenhorn fumează ţigarete şi nu poate suferi tutunul tocat. Cînd un greenhorn e pălmuit de un "paddy", adică de un irlandez, dă fuga să se plîngă judecătorului de pace, în loc să-l împuşte fără multă vorbă pe individul cu pricina, cum ar face un yankeu autentic. Un greenhorn ia urmele paşilor de curcă drept urme de urs şi o ambarcaţie uşoară, destinată sportului, drept un vapor cu aburi de pe Mississippi. Un greenhorn se sfieşte să-şi urce cizmele pline de noroi pe genunchii călătorului de alături şi să soarbă supa ca şi cînd ar horcăi un bivol în agonie. Un greenhorn cară după el în prerie buretele de spălat cît un dovleac uriaş, precum şi zece livre de săpun; îşi bagă în buzunar o busolă care, după trei sau patru zile, indică toate punctele cardinale afară de nord. Un greenhorn notează opt sute de expresii ale indienilor şi, cînd întîlneşte prima piele-roşie, bagă de seamă că a expediat din greşeală însemnările într-un plic celor de acasă, reţinînd în schimb scrisoarea destinată lor. Un greenhorn, deşi a studiat timp de zece ani astronomia, poate să se uite alţi zece ani la cerul înstelat fără să afle cît e ceasul. Un greenhorn îşi vîră cuţitul de vînătoare la brîu în aşa fel, încît, atunci cînd se pleacă, să-i intre vîrful în coapsă. Un greenhorn aprinde în Vestul sălbatic un foc de tabără atît de semeţ, încît vîlvătaia se înalţă cît prăjina şi apoi se miră că indienii l-au dibuit şi au tras în el. În sfîrşit, un greenhorn e, ca să zic aşa, un greenhorn — şi un asemenea greenhorn eram pe-atunci chiar eu.

Dar să nu se creadă cumva că aş fi ştiut sau măcar bănuit vreo legătură între mine şi această poreclă jignitoare! Nicidecum! Pentru că tocmai asta e cea mai de seamă ciudăţenie a oricărui greenhorn: el îi socoteşte "boboci" pe toţi în afară de sine.

Dimpotrivă, mă credeam foc de deştept şi de priceput; făcusem doar ceea ce se cheamă studii şi nu tremurasem niciodată înaintea unui examen. Că de fapt viaţa este adevărata şcoală, unde dai examene zi de zi şi ceas de ceas, obligat fiind să treci prin nenumărate probe — toate acestea mintea mea tînără de atunci nu voia să le priceapă. Unele împrejurări neplăcute din patrie şi, aş putea spune, un fel de neastîmpăr înnăscut, m-au mînat peste ocean, către Statele Unite, unde condiţiile de parvenire ale unui tînăr sîrguincios erau pe atunci mult mai bune şi mai prielnice decît azi. Poate că în statele din est aş fi putut găsi mai uşor o slujbă bună, dar mă atrăgea vestul.

Lucrînd scurtă vreme ba ici, ba colo, am agonisit destul pentru a mă echipa cuviincios şi pentru a-mi asigura buna dispoziţie. Am ajuns astfel la Saint Louis. Acolo, norocul m-a adus într-o familie germană, unde am găsit, pînă una alta, adăpost ca meditator. Venea aici, în familie, un oarecare mister Henry, om ciudat, meşter de puşti, care-şi făcea cu pasiune de artist meseria şi se recomanda el însuşi, cu o mîndrie patriarhală: "Mister Henry, the Gunsmith" — domnul Henry, făuritorul de puşti.

Bărbatul acesta era un mare iubitor