— Ne-a arătat imagini de deasupra Arcadei… cel puţin, aşa spunea el.

— Si ce-aţi văzut? Vampiri?

— Nişte umanoizi stranii ce trăiesc în întuneric şi o alianţă a mai multor feluri de oameni, pregătiţi să-i atace. Ne poţi spune ceva despre asta?

— Ştiu câte ceva despre Vampiri. Fără îndoială că Locuitorul Reţelei ştie mai multe, dar n-am vorbit cu el de treizeci şi şase de falani.

— Cum face poporul tău rishathra? întrebă Sawur şi îşi reprimă un chicot.

Louis zâmbi.

— Cât de bine putem. Voi?

— Se spune că noi, Ţesătorii, avem nişte mâini foarte pricepute, iar Vizitatorii vorbesc frumos despre atingerea blănii noastre. Se pune întrebarea, trebuie să ne spălăm?

— Bună idee!

„Ţesătorii” era un nume pe care şi-l dăduseră singuri.

Satul lor — oraşul — nu era aglomerat în nici o porţiune, ci se părea că se tot lungeşte, împrăştiat în sus şi-n jos pe ambele maluri ale Fluviului, crescând printre copacii vastei păduri. Casele lor erau un fel de carcase împletite, de forma unor ciuperci mici, asemănătoare copacilor.

Louis fusese condus spre o stâncă verticală — o rocă albă, golaşă.

— Vezi apa din faţa acestei stânci? îi spuse Kidada. Ea formează băile. Soarele o încălzeşte puţin, în timp ce curge.

Bazinul era lung şi îngust. Pe nişte mese joase, se găseau răspândite kilturi ornamentate. Sawur şi Kidada le adăugară pe ale lor peste celelalte. Trei urme paralele străbăteau blana de pe spatele bărbatului. Cicatricele vechi, bordate cu blană albă, îl îndemnară pe Louis să se gândească la prădătorii locali.

Deja, Ţesătorii se îmbăiau unii pe alţii. Copiii şi bătrânii păreau că se atrag reciproc; postadolescenţii erau separaţi şi rareori formau perechi. Louis învăţase să observe asemenea obiceiuri.

Apa era tulbure. Nu remarcase nici un fel de ştergare. Îşi scoase hainele — îmbrăcăminte de campanie stil Canyon şi o geantă de spate, de la două sute de ani-lumină depărtare —, le aşeză pe o masă şi intră şi el în bazin. Când la Roma…

Totuşi, apa nu era prea caldă.

Acum toate vârstele se amestecaseră, pe măsură ce Ţesătorii se adunau în jurul străinului, învăţătorului. Întotdeauna, speciile noi pe care le întâlnea aveau aceleaşi întrebări.

— Acum patruzeci de falani, tovarăşii mei şi cu mine ne-am îndreptat nava uriaşă spre ţărmurile Marelui Ocean. Am găsit numai pustiul. Cu mult înainte ca vreunul dintre voi să se fi născut, Pumnul-lui-Dumnezeu ridicase ţărmurile cu patruzeci de înălţimi de om, de-a lungul a douăzeci de mii de zile de mers de la ţărmuri…

Confuzie. Translatorul lui Louis urma să transforme sistemul de măsurători din sistemul Sol în cel al Lumii Inelare, de treizeci de ore ziua, şaptezeci şi cinci de zile falanul; dar zi de mers şi înălţime de om variau în funcţie de specie. Louis plutea pe spate, călcând apa, în timp ce Ţesătorii vorbeau despre distanţe, timp, înălţime. Nu era nici o grabă. Mai dansase pe muzica asta şi altă dată.

— Oamenii dinspre sensul de rotaţie amintesc de Pumnul-lui-Dumnezeu în legendele lor. Cu trei mii cinci sute de falani în urmă, ceva mai mare decât orice munte a lovit pardoseala lumii din spate, cu o viteză infernală. — Probabil în anul 1200 d.C., după calculele lui Louis. — A ridicat pământul, apoi a ţâşnit prin el ca o minge de foc uriaşă. Puteţi vedea de aici muntele pe care l-a făcut, de la aproape o sută cincizeci de mii de kilometri, precum şi deşertul din jurul lui. Ţărmurile Marelui Ocean s-au mutat cu aproape o mie cinci sute de kilometri spre interior. Toate formele de viaţă s-au schimbat…

Apa era adâncă până la umeri, dar mai puţin adâncă la capătul unde se adunaseră copii. În preajma lui, se desfăşura un fel de dans: nu unul curtenitor, pentru că femeile de lângă Louis erau de vârsta împerecherii, iar bărbaţii de vârsta lor se agăţaseră de spatele lor. Obicei specific Lumii Inelare. Un dans rishathra!

Privirea îi fusese atrasă de privirea atentă şi de zâmbetul minunat al lui Strill. Toţi aveau întrebări. Aceleaşi întrebări, întotdeauna. Dar Louis zărise sclipirea de bronz de pe stânca golaşă de deasupra capului. Reţeaua de păianjen fractală se afla în afara posibilităţii de atingere a Ţesătorilor, iar apa care curgea pe lângă stâncă nu o dusese cu ea. Continuă să vorbească unei audienţe nevăzute:

— Trebuia să rămânem în preajma oceanului, altfel nu aveam ce mânca. Am pierdut doi falani navigând de-a lungul ţărmurilor, până ne-am dat seama că ne aflam în estuarul unui fluviu. Am urcat spre amonte. De-a lungul văii Fluviului Shenthy, solul redevenise fertil. Am rămas în această vastă vale uriaşă vreme de treizeci şi cinci de falani. Prietenii mei, Constructorii Oraşului, m-au lăsat într-un sat din aval, acum douăzeci de falani.

— De ce?

— De acum, ei aveau copii. Eu am continuat să înaintez spre amonte. Oamenii erau prietenoşi pretutindeni. Le făcea plăcere să-mi asculte poveştile.

— De ce te surprinde acest lucru, Louis Wu? îl întrebă Sawur. Louis îi zâmbi femeii bătrâne.

— Atunci când în satul vostru vine un Vizitator, probabil că el nu mănâncă ce mâncaţi voi, sau nu doarme unde dormiţi voi, sau nu se simte cu adevărat confortabil în casele voastre. Un străin nu concurează cu gazda sa. În plus, ar putea s-o înveţe ceva. În schimb, Oamenii Sferei sunt toţi de o singură specie, pe toate lumile lor. Un Vizitator ar putea însemna şi veşti rele.

Urmă un moment de linişte stânjenitoare. Apoi, unul dintre băieţii maronii din spatele lui Strill izbucni:

— Poţi să faci asta?

Îşi întinsese un braţ prin spate, în vreme ce celălalt era îndoit în faţă, şi îşi prinsese încheieturile mâinilor, îmbrăţişându-se singur.

Louis Wu râse. Odinioară ar fi fost în stare de o asemenea performanţă.

— Nu.

— Atunci, va trebui să te spele cineva pe spate, spuse băiatul şi se apropiară cu toţii.

Pe Lumea Inelară, lucrul cel mai extraordinar era varietatea. Iar în privinţa varietăţii, lucrul cel mai extraordinar era că rishathra n-ar fi funcţionat deloc dacă ar fi fost legată de un dans elaborat.

— Cum folosesc semenii tăi rishathra?

— Dacă ne spui de ce gen eşti…

— Cât