Comentariu.

  Atenienii din antichitate aveau un simţ civic de o acuitate necunoscută astăzi, pe care secolele scurse între timp l-au erodat. Erau cetăţeni în adevăratul înţeles al cuvântului, detectau pericolele potenţiale ale oricărui comportament asocial şi identificau cu precizie modurile în care putea fi camuflat un asemenea comportament: atitudinea de aparentă intransigenţă morală care urmăreşte, pe tăcute, să le impună celorlalţi anumite principii sau criterii; ambiţia arogantă care nu ţine seama de interesul general; etalarea superiorităţii; urzirea conspiraţiilor; felul de a fi insuportabil care deranja comunitatea. Unele dintre aceste tipuri de comportament reprezentau un atentat la coeziunea acestei comunităţi prin stimularea divizării şi semănarea discordiei, altele periclitau existenţa spiritului democratic inducând complexe de inferioritate şi invidie. Atenienii nu încercau să-i „reeduce” pe cei ce se comportau astfel, nici să-i absoarbă, dizolvându-i în cadrul grupului, şi nu le impuneau pedepse brutale, care ar fi creat, la rândul lor, probleme suplimentare. Soluţia era simplă şi eficace: se descotoroseau de ei.

  CUCERIREA PERU-ULUI.

  Acum lupta a devenit mai încrâncenată ca oricând în jurul lecticii regale [a lui Atahualpa, regele incaşilor]. Lectica se balansa din ce în ce mai violent şi cum mai mulţi dintre nobilii care o duceau fuseseră omorâţi, s-a răsturnat, iar regele indian ar fi căzut şi s-ar fi lovit grav dacă nu i-ar fi sărit în ajutor Pizarro împreună cu câţiva cavaleri, care l-au prins în braţele lor. Un soldat i-a smuls iute borla imperială de pe frunte şi nefericitul monarh, sprijinit zdravăn, a fost dus într-o clădire din apropiere, unde a fost pus sub o pază puternică. Astfel a încetat orice tentativă de împotrivire. Ştirea despre soarta marelui Inca [Atahualpa] s-a răspândit în cetate şi în ţară. Vraja care fi va fi ţinut laolaltă pe toţi peruvienii se risipise. Acum fiecare dintre ei nu se mai gândea decât la siguranţa proprie. Chiar şi soldaţii [incaşi] care îşi aveau tabăra pe câmpia din vecinătate au intrat în panică şi, aflând veştile fatale, au fost văzuţi fugind în dezordine din faţa urmăritorilor care, înfierbântaţi de triumf, nu le arătau pic de milă. În cele din urmă, mai îndurătoare decât oamenii, noaptea şi-a azvârlit mantia-i proteguitoare asupra fugarilor, iar trupele risipite ale lui Pizarro s-au regrupat, la chemarea trompetelor, în piaţa însângerată din Cajamarca. [.] [Atahualpa] era venerat ca o fiinţă ce se afla mai presus de cele muritoare. Nu era numai conducătorul ţării, ci şi centrul către care convergeau toate instituţiile acesteia – piatra unghiulară a unui sistem politic ce era sortit năruirii sub puterea propriei greutăţi odată ce ea fusese înlăturată. Aşa s-a întâmplat cu [execuţia lui] Atahualpa. Moartea lui nu numai că a lăsat tronul neocupat şi lipsit de orice succesor sigur, ci, prin felul în care s-a petrecut, a dat de ştire peruvienilor că acum sceptrul era într-o mână mai puternică decât a regilor lor şi că dinastia Copiilor Soarelui apusese pentru totdeauna.

  CUCERIREA PERU-ULUI, WILLIAM H. PRESCOTT, 1847

  În oricare grup, cel mai adesea, problemele pornesc dintr-o singură sursă – o persoană nefericită, suferind de o insatisfacţie cronică, ce instigă la disensiuni şi molipseşte pe toată lumea cu starea ei de nemulţumire. Nici nu apuci să-ţi dai seama de ceea ce se întâmplă şi nemulţumirea s-a generalizat. Acţionează înainte de a deveni imposibil să faci distincţia între diferitele ei „paliere” sau să-i detectezi originea. În primul rând, identifică-i pe recalcitranţi după felul lor de a fi arogant sau firea lor veşnic cârcotaşă. Odată ce i-ai reperat, nu încerca nici să-i schimbi, nici să-i potoleşti – nu ai face altceva decât să înrăutăţeşti situaţia. Nu îi ataca nici direct, nici indirect, pentru că sunt plini de venin şi nu se vor jena să te lovească pe la spate, complotând ca să te distrugă. Procedează asemenea atenienilor: alungă-i cât mai ai timp. Separă-i de restul grupului înainte de a-şi fi pornit ciclonul. Nu le da răgaz să provoace nelinişte şi tulburare, nu le lăsa nici un fel de spaţiu de manevră. Este preferabil să sufere un singur om pentru ca ceilalţi din grup să poată trăi în linişte.

  Când copacul cade, maimuţele se împrăştie.

  Proverb chinez.

  RESPECTAREA LEGII (II)

  În anul 1296, la Roma s-au adunat cardinalii din Conclav, ca să aleagă un papă. L-au desemnat pe cardinalul Gaetani, pentru că era un om neasemuit de abil. Numai un asemenea papă ar fi fost în stare să transforme Vaticanul într-o mare putere. Luându-şi numele de Bonifaciu al VIII-lea, Gaetani a dovedit în scurt timp că meritase din plin încrederea acordată de Conclav. Îşi punea la cale manevrele calculându-le atent dinainte şi nu se lăsa abătut din drum de nici un obstacol. Odată ajuns pe tronul Sfântului Petru, papa Bonifaciu şi-a zdrobit adversarii şi a unificat stătuleţele pontificale. Puterile europene începuseră să se teamă. I-au trimis ambasadori. Albrecht al Austriei i-a cedat o parte din teritoriul său. Totul mergea după planurile papei.

  Exista însă ceva care tulbura evoluţia lină a situaţiei: Toscana, regiunea cea mai bogată a Italiei. Bonifaciu ştia că dacă avea să cucerească Florenţa, oraşul ei cel mai puternic, întreaga provincie avea să fie a lui. Dar Florenţa era o republică mândră şi greu de învins. Papa trebuia să-şi joace cărţile cu iscusinţă.

  LUPII ŞI OILE.

  Odată, demult, lupii au trimis oilor o solie, exprimându-şi dorinţa ca pe viitor să trăiască în pace unii cu alţii.

  „De ce să ducem mereu această luptă ucigătoare?”, au zis ei. „Totul este numai din cauza câinilor acelora răi. Ei sunt cei care latră la noi şi ne provoacă. Alungaţi-i şi nu va mai exista nici o piedică în calea prieteniei şi păcii veşnice.”

  Proaste, oile i-au ascultat, câinii au fost alungaţi din slujbă, iar turma, lipsită de cei mai buni păzitori ai ei, a devenit o pradă uşoară pentru duşmanii cei vicleni.

  FABULE, ESOP, SECOLUL AL VI-LEA Î. HR.

  Florenţa era împărţita în două facţiuni rivale, Negrii şi Albii. Tabăra Albilor o alcătuiau familiile de negustori îmbogăţite şi ajunse la putere de puţină