celorlalţi – îi calcă în picioare cu aceeaşi aroganţă încăpăţânată a Mariei-Antoaneta. Răsfăţaţi şi protejaţi excesiv în copilărie, deşi adulţi, continuă să creadă că totul li se cuvine; convinşi că au un farmec irezistibil, nu îşi dau osteneala să se facă agreabili şi nici să-şi pledeze cauza cu blândeţe şi amabilitate.

  ŞIRETLICUL LUI CYRUS.

  Cugetând în ce fel ar izbuti mai bine să-i convingă pe perşi să se răscoale, (gândul pui Cyrus) l-a îndemnat să adopte planul care i s-a părut cel mai potrivit scopului său. A scris pe un sul de pergament că Astyages îl numise la comanda armatei persane; apoi i-a chemat pe perşi la adunare, a desfăşurat pergamentul în prezenţa lor, a citit cele scrise şi a spus: „Acum am un ordin să vă dau: să vină fiecare om la paradă cu câte un foarfece de grădinărie”. Ordinul a fost executat. S-au adunat toţi oamenii cu foarfecele, iar următorul ordin al lui Cyrus a fost ca până la lăsarea serii, să cureţe o anumită bucată de pământ nedesţelenită şi plină de mărăcini de vreo optsprezece-douăzeci de stadii. Şi acest ordin a fost executat, iar după aceea Cvrus a dat un alt ordin şi anume ca oamenii să vină din nou a doua zi, după ce vor fi făcut baie. Între timp, Cyrus a adunat şi a tăiat toate oile, caprele şi vitele tatălui său ca să pregătească un ospăţ pentru întreaga armată persană [şi a adus] cel mai bun vin şi cea mai bună pâine ce se puteau găsi. În ziua următoare, s-au adunat oaspeţii cărora li s-a spus să se aşeze pe iarbă şi să petreacă. După masă, Cyrus i-a întrebat ce le-a plăcut mai mult, munca zilei dinainte sau distracţia zilei de faţă; iar ei au răspuns că, într-adevăr, era o mare deosebire de la greutatea zilei dinainte, la desfătarea zilei prezente. Era tocmai răspunsul pe care îl aştepta Cyrus. Acesta a prins clipa potrivită şi le-a vorbit deschis despre ce avea în minte. „Bărbaţi ai Persiei”, a spus el, „ascultaţi-mă: urmaţi-mi ordinele şi veţi putea să vă bucuraţi de o mie de desfătări ca aceasta fără să fie nevoie să vă puneţi mâinile la muncă; dar dacă nu îmi ascultaţi ordinele, veţi fi siliţi să repetaţi truda zilei de ieri în nenumărate alte zile. Ascultaţi de sfatul meu şi cuceriţi-vă libertatea. Eu sunt omul destinat să vă elibereze şi cred cu tărie că nu sunteţi cu nimic mai prejos de mezi, atât în război, cât şi în toate celelalte. Vă spun că acesta este adevărul. Nu zăboviţi, ci aruncaţi neîntârziat jugul lui Astyages.” Perşii suportau cu greu situaţia lor de supuşi ai mezilor. În sfârşit, îşi găsiseră un conducător şi au întâmpinat cu entuziasm perspectiva libertăţii, [.]. În aceste împrejurări, sub conducerea lui Cyrus, perşii s-au ridicat la luptă împotriva mezilor şi de atunci încoace au rămas stăpânii Asiei.

  ISTORII, HERODOT, SECOLUL AL V-LEA Î. HR.

  Când este vorba despre putere, atitudinile de acest gen sunt dezastruoase. Trebuie să fii mereu atent cu cei din jur, să le sondezi felul de a gândi, să-ţi potriveşti vorbele după ceea ce ştii că îi atrage şi le face plăcere. Pentru acest lucru trebuie să dispui de energie şi de măiestrie. Cu cât eşti mai sus, cu atât ai mai multă nevoie să rămâi în legătură directă cu inimile şi cu gândurile celor de pe treptele inferioare, adică să-ţi creezi acea bază de susţinere datorită căreia să te menţii. Fără această susţinere, puterea ta va începe să se clatine şi, la cea mai neînsemnată schimbare a „vântului”, cei care ar fi putut să te sprijine vor asista cu plăcere la căderea ta.

  RESPECTAREA LEGII.

  În anul 225 d. Hr., Chuko Liang, maestru în strategie şi prim-sfetnic al conducătorului din regatul Shu, din vechea Chină, s-a văzut confruntat cu o situaţie primejdioasă. Din nord, regatul Wei dezlănţuise un atac necruţător şi, fapt încă şi mai primejdios, cei din Wei se aliaseră cu statele barbare din sudul regatului Shu, aflate sub conducerea regelui Menghuo. Chuko Liang trebuia să facă faţă întâi acestei ameninţări venite dinspre miazăzi înainte de a putea să se apere de atacul dinspre miazănoapte al regatului Wei.

  Pe când Chuko Liang se pregătea să pornească în marş către sud, ca să lupte cu barbarii, un înţelept din tabăra sa a venit şi s-a oferit să-i dea un sfat. În această regiune, a susţinut el, este cu neputinţă să impui pacea prin forţă. A continuat spunând că Liang avea probabil să-l învingă pe Menghuo, dar că îndată ce s-ar fi îndreptat spre nord ca să înfrunte armata regatului Wei, Menghuo ar fi năvălit din nou în ţară. „Este mai bine să cucereşti inimile”, a spus înţeleptul, „decât oraşele; mai bine să te lupţi cu inimile decât cu armele. Sper că vei izbuti să cucereşti sufletul acestor oameni.” „Mi se pare că îmi citeşti gândurile”, a răspuns Chuko Liang.

  După cum era de aşteptat, Menghuo a atacat necruţător. Liang i-a întins o capcană şi a reuşit să facă prizonieri pe foarte mulţi dintre soldaţii barbari, în frunte cu Menghuo însuşi. În loc să-i pedepsească sau să-i execute pe prinşi, Liang i-a despărţit de regele lor, le-a dat drumul din lanţuri, i-a ospătat şi le-a oferit băutură, după care li s-a adresat după cum urmează: „Sunteţi cu toţii oameni drepţi. Cred că aveţi cu toţii părinţi, neveste şi copii care vă aşteaptă acasă. Nu încape îndoială că ei varsă acum lacrimi amare de jale pentru voi. O să vă las să plecaţi, ca să vă întoarceţi la casele voastre, la cei dragi şi să-i mângâiaţi.” Oamenii i-au mulţumit lui Liang cu lacrimi în ochi. Apoi acesta a trimis după Menghuo şi l-a întrebai: „Dacă te eliberez, ce ai de gând să faci?” „O să-mi strâng din nou armata”, a răspuns regele, „şi o să pornesc împotriva ta, într-o bătălie hotărâtoare. Dacă mă prinzi şi a doua oară, o să mă înclin în faţa superiorităţii tale.” Nu numai că Liang l-a eliberat,