știut el că scrisorile se găseau la Palm Springs? Există numai un singur mod în care-ar fi putut avea certitudinea asta și anume ca vreun ins din Palm Springs să-i fi spus că ele mai erau încă în posesia ei și că le avea ia ferma unde locuia.

În consecință, socotesc că după ieșirea mea din biroul său, el va telefona acelui individ ca să-i spună că l-am călcat, c-am înghițit povestea asta, că totu-i în regulă și că scena s-a jucat exact cum a vrut individul ăsta, Burdell.

Și mai e o mică chestie la care toate astea mă fac să mă gîndesc. Cum rămîne cu poza mea tăiată din Chicago Times, trimisă cuiva la conacul Altmira, în Palm Springs? Nu face impresia că Burdell a trimis-o și pe asta? Și nu-i greu de-nțeles nici motivu’ pentru care-a făcut-o. Cînd mi-a trimis anonima, era sigur că mă voi repezi la Palm Springs, așa că i-a pregătit pe cei de-acolo ca să mă primească cum trebuie. A căutat în dreapta și-n stînga pînă cînd a găsit un ziar care-a publicai o fotografie de-a mea. o decupează, scrie pe margine „Ăsta-i tipul” ș-o expediază la conac.

Numai că individul ăsta, Burdell, are s-o dea-n bară mai rapid decît ați crede. Să nu vă-nchipuiți că tipu’ nu-i deștept – e deștept foc! Știa că-mi voi imagina cine mi-a scris anonima, așa că avea o poveste gata pregătită pentru mine cînd îl voi călca; da’ lucru’ de care el nu-și dă seama e c-am dat de chestia cu poza si tocmai cu asta o s-o dea-n bară.

Sper să nu mă-nșel, da’ cred că afacerea asta vă captivează. Aproape că-ncepe să mă intereseze și pe mine!

Nu fac nimic pînă pe la șase, apoi îmi vine altă idee. Mă hotărăsc să chem birou’ de cercetări criminale din New York și să-i întreb dacă mi-au expediat fotografiile alea ale personalului din serviciu’ lui Aymes, fecioru’, șoferu’ și camerista, pe care urmau să mi le trimită la Palm Springs. Am baftă. Îmi răspund c-au expediat o serie, da’ că mai au duplicate și că voi aranja să-mi trimită altă serie la hotel. De asemenea le cer să trimită pe cineva la centrala telefonică principală ca să vadă dacă n-au pregătit dactilograma notelor stenografice ale oricărei convorbiri telefonice pe care-ar fi avut-o Burdell de cînd am ieșit din birou’ lui, și ei mi-au confirmat că se vor executa.

După care mai fac încă un duș ca să-mi mai treacă timpu’ și pun un smoking, doar ca să mă simt civilizat măcar o seară.

Pe la șapte lucrurile-ncep să se miște. Un agent sosește de la Birou’ central de cercetări criminale cu nota unei convorbiri pe care Burdell a avut-o cu Palm Springs. Mi-o lasă și mai îmi lasă pachetu’ de dubluri ale fotografiilor și, după ce-am luat un whisky împreună, se duce. Citesc nota convorbirii lui Burdell, care-mi dă o senzație puternică, una și tare. Ascultați-o:

Centrala telefonică New York

Ora: 17:24

Nota convorbirii telefonice interurbane dintre biroul lui Langdon Burdell, Central 17.43.25 și conacul Altmira, Palm Springs, Calif.

Apel de la biroul Burdell 17:24

Biroul Burdell: „Alo. Vă rog, o convorbire interurbană. Aici Central 17.43.25, biroul lui Langdon Burdell, doresc Palm Springs 67.43.56.”

Telefonista: „Dumneavoastră sînteți Central 17.43.25, Langdon Burdell, doriți Palm Springs, California. Palm Springs 67. 43. 56. Închideți, vă rugăm, o să vă chemăm.”

Ora 17:32

Telefonista: „Alo, Central 17.43.25. Aveți legătura cu Palm Springs. Primiți convorbirea vă rugăm.”

Biroul Burdell: „Alo, alo, conacul Altmira?”

Altmira: „Da. Cine sînteți dumneavoastră? Ce doriți?”

Biroul Burdell: „Aici e Langdon Burdell. Ferdie e acolo?”

Altmira: „Firește. Trimit după el. Cum o duci, Langdon? Așteaptă să-l chem pe Ferdie.”

Altmira: „Alo, Langdon?”

Biroul Burdell: „Tu ești, Ferdie?”

Altmira: „Da’ cine altul! Ce știi?”

Biroul Burdell: „Ascultă, puiule. Bagă-n cap ce-ți spun și ai grijă să nu calci în străchini. Asculți? Prea bine. Ei, afurisitul ăsta de Caution a dat buzna p-aici astăzi după masă c-un sac de-ntrebări. Și-a pus la inimă afacerea asta și s-a-nfipt în mine pentru că i-am scris anonima și l-am făcut să umble după scrisori la Palm Springs. I-am dat explicația. I-am spus cum am încercat s-o acopăr pe muierea lui Aymes pînă cînd a apărut afacerea asta cu falsurile, iar apoi mi-a trăsnit prin minte că-n definitiv probabil că ea l-a omorît pe Granworth și că, nu doresc să fiu implicat într-o crimă, așa că ies cu cărțile pe față. Dobitocu’ m-ascultă cu urechile ciulite, apoi îmi strînge mîna și se cară. L-am făcut de asemenea să creadă că obligațiunile originale, care i-au fost predate Henriettei, erau în regulă și că pe cele false trebuie să și le fi procurat ea singură. Acum fii numai urechi, Ferdie; bănuiesc că se-ntoarce glonț la Palm Springs și că urmărește s-o-nhațe pe Henrietta de-ndată ce va putea să pună mîna pe ea. Fiindcă dacă poate s-o urmărească pentru crimă și s-o frigă pe scaunul electric, agenții federali vor considera că tot ea este și autoarea falsurilor, nu de alta, dar ca să-nchidă dosaru’ pe calea cea mai ușoară Ai înțeles ce ți-am spus?”

Altmira: „Sută-n sută, Langdon. De acord… Și-i dau drumul așa cum ne-am vorbit.”

Biroul Burdell: „Îmi pun capu’ dacă n-o ieși bine. Tot ce trebuie să faci e să te-ncurci cu dama. Trebuie s-o faci să se mărite cu tine. O să meargă ca o scrisoare la cutie, Cînd dobitocul ăsta de Caution se-ntoarce și-ncepe să vîre nasul peste tot, ei o să i se facă inima cît un purice. Atunci spui poezia. Îi explici că singura cale prin care poate să scape de-această acuzație de crimă e să menținem mărturia noastră originală și să susținem că ea n-a fost la New-York în noaptea cînd Granworth a făcut figura cu plonjonu’. Dup-aia toate vor fi simple. M-ai înțeles, Ferdie?”

Altmira: „Întocmai cum ai spus. Te-am înțeles foarte bine.”

Biroul Burdell: „Dă-i lui Periera un picior drăgăstos în fund din partea