EFECTE DE OGLINDĂ – Tipologie preliminară.

  Oglinzile au puterea de a ne tulbura. Dacă ne privim imaginea reflectată în ele, cel mai adesea nu vedem decât ceea ce vrem să vedem – eul cel mai acceptabil. Ne displace să-l cercetăm prea îndeaproape, ca să nu fim siliţi să observăm ridurile şi celelalte defecte. Totuşi dacă ne uităm pătrunzător la „persoana” din oglindă, uneori parcă avem impresia că ne vedem aşa cum ne văd ceilalţi: un individ între atâţia alţii, mai degrabă un obiect decât un subiect şi ne cam cuprind fiori de groază, de parcă ne-am privi după ce am fi ieşit din trup, din afară. Suntem noi înşine, dar şi o carcasă golită de gânduri, de spirit, de sentimente, de tot ceea ce reprezintă personalitatea conştientă de sine. Brusc, devenim un lucru.

  Folosind efectul de oglindă, re-creăm în mod simbolic tocmai această impresie destabilizatoare: copiem atitudinile şi faptele altora pentru a-i tulbura şi a-i înfuria. Văzându-se luaţi în râs, „clonaţi”, reificaţi, transformaţi într-o imagine fără suflet, se înfurie. Sau îşi repetă gesturile, dar uşor diferit şi se simt, poate, dezarmaţi – le-ai reflectat fidel dorinţele. Aceasta este puterea narcisistă a oglinzilor, în ambele cazuri, efectul oglinzii îţi destabilizează victimele fie scoţându-le din fire, fie paralizându-le şi în clipa aceea poţi să le manipulezi sau să le seduci. Efectul are o mare forţă întrucât acţionează asupra emoţiilor primare.

  În ceea ce priveşte puterea, distingem patru principale efecte ale oglinzii:

  Efectul de neutralizare. În mitologia vechilor greci, Medusa, cea mai hidoasă dintre Gorgone, avea şerpi în loc de păr, o limbă lungă şi despicată, dinţi mari şi un chip atât de respingător încât oricine o privea în faţă împietrea de oroare. Perseu a reuşit s-o ucidă după ce şi-a lustruit scutul de bronz ca pe o oglindă, pentru ca urmărind în el imaginea monstrului, să-i poată tăia capul fără a se uita la el. Dacă, în acest caz, scutul a fost un fel de oglindă, oglinda s-a transformat şi ea într-un fel de scut: Medusa nu îl putea vedea pe Perseu, ci numai reflectarea propriilor ei mişcări, iar la adăpostul acestui ecran protector, eroul s-a putut strecura până la ea şi a ucis-o.

  Aceasta este esenţa efectului de neutralizare: fă exact ceea ce fac duşmanii, repetă-le acţiunile cât poţi de bine şi nu vor fi în stare să-şi dea seama ce plănuieşti – oglinda îi orbeşte. Strategia ce o vor folosi faţă de tine depinde de reacţia ta caracteristică faţă de ei. Neutralizează-i făcând jocul imitaţiei. Această tactică cuprinde un aspect de batjocură care îi enervează cumplit. Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc din copilărie cum se „maimuţăreau” între ei, tocmai cu intenţia de a se necăji, repetându-şi cuvintele cu exactitate şi cum nu după prea multă vreme le veneau să se ia la pumni. Lucrând ceva mai subtil, ca adult, eşti în măsură să-ţi destabilizezi adversarii procedând în acelaşi fel. Ascunde-ţi propria strategie în spatele oglinzii, nevăzut, întinde capcane şi împinge-ţi rivalii să cadă în ele.

  În război, această tehnică a oglinzii a fost utilizată încă din epoca lui Sun-tzu. În prezent, ea reapare în campaniile electorale. Este recomandabil să maschezi şi acele situaţii în care nu ţi-ai pregătit o strategie. Aceasta este oglinda Războinicului.

  O versiune răsturnată a efectului neutralizator o constituie umbra: dublezi, ca o umbră, fiecare mişcare a adversarului, fără ca el să te observe. Uzează de tehnica umbrei ca să aduni informaţiile necesare demontării strategiei lui viitoare, în momentul în care vei putea să îi blochezi acţiunea. Umbra este eficace pentru că urmărind astfel tot ceea ce fac ceilalţi, obţii date importante referitoare la obiceiurile lor permanente. Este o tehnică foarte potrivită pentru detectivi şi spioni.

  Efectul Narcis. Privind la o imagine oglindită de apele unei fântâni, un tânăr grec numit Narcis s-a îndrăgostit, iar când a descoperit că era propria sa imagine şi că iubirea lui nu avea cum să-şi găsească împlinire, disperat, s-a înecat. Problema aceasta o avem cu toţii: suntem foarte îndrăgostiţi de noi înşine, dar cum iubirea noastră nu are ca obiect o fiinţă exterioară, suntem condamnaţi la o veşnică insatisfacţie. Efectul Narcis se bazează pe ceea ce se cheamă narcisismul nostru universal: priveşte adânc în sufletul celorlalţi, sondează-le dorinţele cele mai intime, gusturile, valorile, felul de a gândi şi apoi reflectă-le, trimiţând oamenilor imaginea propriei lor personalităţi, transformându-te într-o oglindă. Capacitatea de a le reflecta sufletul îţi va da o mare putere asupra lor – s-ar putea chiar să-i faci să simtă ceva asemănător dragostei.

  Este vorba, pur şi simplu, despre o imitaţie nu fizică, ci psihologică şi forţa ei este imensă întrucât îşi bazează jocul pe nesatisfăcuta iubire de sine a unui copil. În mod normal, semenii noştri ne bombardează cu impresiile lor, experienţa lor, gusturile lor. Nu fac mai niciodată efortul de a vedea lucrurile şi din punctul nostru de vedere. Faptul nu numai că este agasant, ci oferă şi posibilităţi deosebit de interesante: dacă poţi arăta că înţelegi o altă persoană copiindu-i sentimentele cele mai profunde, o vei putea vrăji şi dezarma, cu atât mai mult cu cât o asemenea „potrivire” este foarte rară. Nu există om în stare să reziste acestui farmec al regăsirii propriei sale imagini reflectate atât de armonios în lumea exterioară, chiar dacă imaginea este contrafăcută în scopul de a-l înşela.

  Efectul Narcis face minuni în relaţiile de societate şi de afaceri; este oglinda Seducătorului şi a Curteanului.

  Efectul moral. Puterea argumentului verbal este limitată şi adeseori generează efectul contrar celui scontat. După cum remarca Baltasar Gracián, „Adevărul este, în general, ceea ce vedem cu ochii, rareori ceea ce auzim cu urechile”. Efectul moral reprezintă metoda cea mai bună de a-ţi demonstra ideile prin fapte. Pur şi simplu, le dai celorlalţi o lecţie aplicată de „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”.