Cu alte cuvinte, „oglindeşti” ceea ce ai avut de suferit de pe urma lor şi îi determini să înţeleagă că le plăteşti cu aceeaşi monedă. Îi faci să simtă că purtarea lor a fost neplăcută – ceea ce este mult mai bine decât să îi asurzeşti cu reproşurile şi lamentările care, oricum, le-ar stimula agresivitatea. Constatând direct rezultatul comportamentului lor în oglinda comportamentului tău, vor înţelege până în ultima lor fibră cât de rău procedează jignind sau pedepsind oamenii prin felul lor de a fi. Le arăţi, concret, defectele de care vrei să-i sileşti să se jeneze etalându-le în oglindă, astfel ca ei înşişi să-şi vadă greşelile şi să înveţe din ele. Această tehnică este utilizată în mod frecvent de educatori, psihologi şi chiar de profanii care au de-a face cu comportamente dezagreabile nepremeditate. Este oglinda învăţătorului. Indiferent dacă oamenii se poartă sau nu bine cu tine, este recomandabil să le „oglindeşti” atitudinea, ca să le exploatezi complexul de culpabilitate.

  Efectul halucinant. Oglinzile sunt îngrozitor de înşelătoare, în măsura în care creează impresia de a reproduce lumea reală. Tu însă nu la lumea reală te uiţi, ci la o bucată de sticlă care, pe deasupra, mai e şi mincinoasă, fiindcă, aşa cum ştim cu toţii, imaginea din oglindă este inversată. În cartea lui Lewis Carroll, când Alice trece prin oglindă, intră într-o lume-pe-dos – şi nu numai vizual. Efectul halucinant provine din crearea unei copii perfecte a unui obiect, a unui loc nou sau a unei persoane. Copia devine un fel de substitut, de surogat al realităţii cu care, de altfel, oamenii o şi confundă, înşelaţi de aparenţe. Este tehnica predilectă a escrocilor, care mimează strategic lumea reală ca să te înşele mai cu folos – o tehnică aplicabilă în orice domeniu în care se iveşte necesitatea camuflajului. Aceasta ar fi oglinda înşelătorului.

  NEGUSTORUL ŞI PRIETENUL SĂU.

  A fost cândva un negustor care îşi dorea mult de tot să facă o călătorie lungă. Cum nu era prea bogat, şi-a spus: „Ar fi înţelept ca înainte de a pleca, să-mi las o parte din avere aici în oraş, căci dacă la drum mă voi întâlni cu necazurile, să am din ce trăi când m-oi întoarce”. În acest scop, i-a încredinţat unuia dintre prietenii săi un mare număr de drugi de fier, care alcătuiau partea cea mai însemnată a averii sale, dorind ca acesta să i le păstreze în timpul cât avea să lipsească de acasă. Apoi şi-a luat rămas bun şi s-a tot dus.

  Nu a trecut prea mult şi cum îl cam urmărise ghinionul, negustorul s-a întors în oraş şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la prietenul său ca să-i ceară înapoi fierul. Numai că prietenul, care avea mai multe datorii, îl vânduse ca să şi le plătească şi i-a răspuns astfel: „Prietene, adevărul este că am pus fierul într-o încăpere bine ferecată, crezând că avea să fie în tot atâta siguranţă cât şi aurul meu, dar s-a întâmplat ceva ce nimănui nu i-ar fi dat prin minte să prevadă, fiindcă în încăperea aceea era un şobolan care a ros tot metalul”.

  Făcând pe prostul, negustorul i-a răspuns: „într-adevăr, mare nenorocire a căzut pe capul meu, dar ştiu din bătrâni că şobolanilor le place grozav fierul. Şi eu am avut multe de tras din pricina aceasta şi de aceea nici nu mă supără prea tare necazul ăsta de acum.”

  Acest răspuns i-a făcut mare plăcere prietenului său, care s-a bucurat să audă că negustorul lua drept bună istoria cu şobolanii care îi roseseră fierul şi ca să-i înlăture orice urmă de bănuială, l-a poftit la cină pentru a doua zi. Negustorul a făgăduit că vine, dar, între timp, s-a întâlnit în oraş cu unul dintre copiii prietenului său. A luat copilul la el acasă şi l-a încuiat întro odaie. A doua zi s-a dus la cină şi l-a găsit pe prietenul său foarte supărat. L-a întrebat de pricina supărării de parcă nu ar fi ştiut nimic despre cele întâmplate. „O, dragul meu prieten”, i-a spus omul, „te rog să mă ierţi dacă nu mă vezi la fel de vesel pe cât aş fi fost de obicei într-o împrejurare ca aceasta când îmi vii în ospeţie, dar mi-am pierdut pe unul din copii şi, cu toate că am dat de veste prin trâmbiţaş, încă nu ştiu ce s-a întâmplat cu el.” „O, cât de rău îmi pare”, a răspuns negustorul, „căci ieri seara, tocmai pe când plecam din casa ta, am văzut o bufniţă zburând cu un copil în gheare, dar nu ştiu dacă era sau nu copilul tău”. „Tu, făptură nemaivăzut de proastă şi de zănatică”, a sărit prietenul, „nu te ruşinezi oare să spui o minciună atât de gogonată? Cum să care o bufniţă ce abia de cântăreşte două-trei măsuri, un băiat de treizeci de ori mai greu decât ea?” „Păi nu înţeleg de ce te miri atât de tare”, i-a răspuns negustorul, „de parcă într-un ţinut în care un şobolan poate roade un car de drugi de fier, ar mai fi neobişnuit ca o bufniţă să ridice în gheare un băiat mare!”.

  Auzind acestea, prietenul s-a dumirit că negustorul nu era, până la urmă, atât de prost pe cât îl crezuse, i-a cerut iertare pentru că-l înşelase, i-a dat banii cuveniţi pe fier şi şi-a recăpătat fiul.

  FABULE, PILPAY, INDIA, SECOLUL AL IV-LEA.

  EXEMPLE DE RESPECTARE A LEGII EFECTULUI OGLINZII.

  Varianta I.

  În februarie 1815, Napoleon a fugit din insula Elba, unde fusese ţinut sub pază de puterile europene coalizate şi s-a întors la Paris într-un marş triumfal, care i-a adus alături soldaţii şi cetăţenii din toate straturile societăţii franceze. O dată reînscăunat împărat, în luna martie, a devenit limpede că situaţia ţării se deteriorase grav. Franţa era secătuită de resurse, nu avea nici un aliat, iar cei mai importanţi dintre miniştri îl părăsiseră sau plecaseră chiar în străinătate. Dintre oamenii din vechiul regim nu îi mai rămăsese decât fostul său