După ce Geezil şi-a luat tălpăşiţa cu cea mai mare viteză, Gross s-a ridicat singur de la podea. Sângele care cursese şuvoi provenea de la un balonaş umplut cu sânge adevărat – dar de la un pui de găină – diluat în apă caldă. Gross îl ţinuse în gură şi-i dăduse drumul la momentul potrivit. Întreaga poveste fusese plănuită de către Weil (cunoscut şi sub porecla de „Yellow Kid”), unul dintre cei mai inventivi escroci din toate timpurile. El a împărţit banii cu „bancherii” şi „boxerii” – bineînţeles, escroci ca şi el – realizând un câştig frumuşel pentru numai câteva zile de „muncă”.

  STRECOARĂ-TE ŞI STRĂBATE OCEANUL ÎN PLINĂ ZI.

  Aceasta înseamnă să creezi o faţadă care, cu timpul, ajunge să dea impresia liniştitoare că totul este în regulă, ca de obicei, astfel încât, în spatele acestei faţade, strategul să manevreze nevăzut, în timp ce ochii tuturor rămân atraşi de imaginea familiară.

  CELE TREIZECI ŞI ŞASE DE STRATEGII, CITAT PRELUAT ÎN ARTA RĂZBOIULUI LA JAPONEZI, THOMAS CLEARY, 1991

  Comentariu.

  Faimosul Yellow Kid îl alesese pe Geezil drept fraierul perfect cu mult timp înainte de a-şi elabora planul. Ştia că figura cu meciul trucat era şmecheria ideală pentru a-l face pe Geezil să se despartă de bani repede şi definitiv, după cum ştia şi că dacă i-ar fi vorbit acestuia despre meci de la început, totul s-ar fi dus de râpă în mod lamentabil. Trebuia să-şi ascundă intenţiile şi să distragă atenţia victimei, creând o perdea de fum – vânzarea cabanei.

  În tren şi la hotel, mintea lui Geezil era concentrată asupra afacerii, profitului lesnicios şi ocaziei de a se împrieteni cu nişte oameni bogaţi. Astfel, el nu a remarcat forma proastă şi vârsta avansată ale lui Gross. Atenţia îi fusese îndreptată spre perdeaua de fum: gândul la afacere îl făcuse să nu mai observe realitatea decât după ce, deja implicat în toată povestea, devenise prea târziu să mai dea înapoi. Ajuns în acest punct, chiar dacă înţelesese că boxerul nu putea câştiga, rezultatul părea să depindă de trucarea meciului. Apoi, în final, ultima înşelătorie fusese crearea iluziei că „sportivul” murise, drept care fraierul a uitat complet de banii duşi pe apa sâmbetei.

  Învaţă lecţia lui Yellow Kid: faţada liniştitoare, alcătuită din imagini banale, familiare (ce poate fi mai familiar pentru un afacerist decât perspectiva încheierii unei afaceri?!) constituie cea mai bună perdea de fum. Atenţia fraierului este dirijată în altă parte, suspiciunile lui sunt adormite. Abordează-ţi victima înarmat cu o idee care să-i sugereze ceva obişnuit, cunoscut. După ce o derutezi, împinge-o pe o a doua cale, aceea care s-o aducă fără greş acolo unde vrei să o determini să lunece, adică în capcana pregătită de tine.

  RESPECTAREA LEGII (II)

  Pe la mijlocul anilor '20, puternicii comandanţi militari din Etiopia începuseră să înţeleagă ce poziţie de forţă ajunsese să ocupe un tânăr de viţă nobilă, Haile Selassie, cunoscut şi sub numele de Ras Tafari, care se apropiase deja de momentul când se putea proclama conducătorul lor şi avea şanse să unifice ţara, după decenii de haos. Celor mai mulţi rivali ai săi le venea foarte greu să creadă că acest om pirpiriu, tăcut şi politicos era în stare să stăpânească atât de bine situaţia. Cu toate acestea, în 1927, Selassie i-a convocat pe rând, pe toţi, la Addis-Abeba, unde i-a silit să-i declare supunere şi loialitate, recunoscându-l drept conducător.

  Unii i-au dat ascultare grabnic, alţii au ezitat – unul singur a îndrăznit să-l sfideze, Dejazmach Balcha, din Sidamo. Impetuos şi slobod la vorbă, Balcha, un războinic puternic, îl considera pe Selassie slab din fire şi nedemn de o asemenea funcţie, drept care nu a răspuns convocării. Nerenunţând la stilul său afabil, dar insistent, în cele din urmă, tânărul lider i-a ordonat lui Balcha să se supună, iar Balcha a decis să o facă, dar şi să întoarcă situaţia în favoarea sa şi în defavoarea celui pe care îl socotea un pretendent nepotrivit la tronul Etiopiei: da, va veni în capitală, însă în momentul ales de el şi însoţit de o armată de zece mii de soldaţi gata să-l apere sau chiar să dezlănţuie un război civil. Şi-a aşezat această armată pe o vale situată la vreo cinci kilometri de Addis-Abeba şi a aşteptat, asemenea unui rege, să primească o solie. Selassie trebuia, desigur, să facă el drumul până la Balcha.

  Într-adevăr, şi-a trimis emisarii să-l invite pe general la un banchet oferit în onoarea sa. Balcha era departe de a fi un naiv şi cunoştea destulă istorie ca să ştie că, altădată, regii şi căpeteniile războinice din Etiopia utilizaseră banchetele în chip de capcane. O dată ajuns în palat şi ameţit de băutură, ar fi fost arestat sau chiar ucis pe loc. Ca să arate limpede că nu avea de gând să rişte nimic, s-a declarat de acord să participe la recepţie, dar numai dacă i se permitea să-şi aducă garda personală, nu mai puţin de şase sute de soldaţi bine înarmaţi şi pregătiţi să-l apere cu preţul propriei lor vieţi. Spre marea sa surpriză, Selassie i-a acceptat condiţiile, răspunzându-i, plin de politeţe, că era onorat să găzduiască nişte ostaşi atât de merituoşi.

  Pe drum, Balcha şi-a avertizat escorta să nu se atingă de băutură şi să fie gata oricând să intervină. Selassie i-a întâmpinat cu cea mai aleasă consideraţie şi s-a arătat un amfitrion fermecător. Respectuos faţă de oaspetele său, s-a comportat ca şi cum avea o disperată nevoie de aprobarea şi de cooperarea acestuia. Balcha, însă, a refuzat să se lase cucerit şi i-a spus deschis rivalului său că, în cazul în care era împiedicat să se reîntoarcă în tabără până la căderea serii, trupele sale aveau ordin să atace capitala. Selassie a reacţionat ca şi cum o atare suspiciune i-ar fi jignit