sentimentele. În timpul mesei, când a sosit momentul intonării tradiţionalelor cântece în cinstea conducătorilor ţării, a ţinut numaidecât să i le dedice pe toate lui Balcha. Acestuia i se contura din ce în ce mai clar impresia că Selassie se temea de el şi că era intimidat de prestigiul său de mare războinic ce nu putea fi întrecut în inteligenţă şi stăpânire de sine. În această situaţie, a început să creadă că toate atuurile se aflau în mâinile sale, fapt care avea să devină evident, după cum considera el, în zilele următoare.

  La sfârşitul banchetului, generalul şi escorta sa au pornit înapoi spre tabără, în mijlocul uralelor şi salvelor de salut. Din când în când, Balcha îşi mai arunca privirile peste umăr, spre capitală, gândindu-se la strategia pe care o va alege. Se şi vedea mărşăluind asupra oraşului după o campanie scurtă şi triumfătoare, la capătul căreia Selassie ar învăţa să stea la locul lui – adică ori la închisoare, ori pe lumea cealaltă. Ajuns aproape de tabără, a văzut că lucrurile nu erau deloc în ordine – acolo unde mai înainte fusese o mare de corturi multicolore, întinsă până în zare, acum nu mai era nimic. Doar fumul care se ridica, dezolant, dintr-o mulţime de focuri pe jumătate stinse. Ce naiba se întâmplase? Avea să afle destul de curând.

  Un martor i-a povestit totul. În timp ce banchetul era în plină desfăşurare, tabăra fusese înconjurată, pe tăcute, de o armată comandată de unul dintre aliaţii lui Selassie. Totuşi aceste trupe nu veniseră ca să lupte, pentru că zgomotul bătăliei ar fi putut răzbate până la Addis-Abeba, ceea ce l-ar fi determinat pe Balcha să se reîntoarcă, împreună cu garda, ca să-şi despresoare soldaţii. Selassie îşi „înarmase” oamenii cu. coşuri de bani. Ei au cumpărat toate armele ostaşilor generalului, până la ultima puşcă. Cei care refuzau să le vândă de bunăvoie erau supuşi intimidării şi sfârşeau prin a ceda. Nu a fost nevoie decât de câteva ore şi impresionanta oaste a lui Balcha, dezarmată, s-a împrăştiat de parcă nici nu existase vreodată.

  Dându-şi seama de pericol, generalul şi-a luat garda şi a pornit spre sud, dar înaintarea îi era acum îngreunată de foştii săi soldaţi, care blocau drumurile. Alternativa o reprezenta un marş către capitală, însă Selassie se gândise deja la această posibilitate şi dispusese o armată numeroasă pe poziţii de apărare în jurul oraşului. Ca un bun şahist, prevăzuse toate „mutările” adversarului şi îl împinsese în situaţia de mat. Pentru prima oară în viaţa lui, Balcha a trebuit să capituleze. Se pare că această înfrângere zdrobitoare l-a costat cu mult mai mult decât gloria: cuprins de remuşcări pentru păcatul de trufie şi de ambiţie în care căzuse, vajnicul general s-a călugărit.

  Comentariu.

  Selassie a avut o domnie lungă – totuşi nimeni nu a putut afirma vreodată că a ajuns să-l cunoască şi să-l înţeleagă pe de-a întregul. Poporului etiopian îi plac conducătorii aprigi, dar iată că acest om amabil şi pacifist s-a menţinut la putere o vreme mult mai îndelungată decât oricare altul. Niciodată nervos ori nerăbdător, Selassie îşi învăluia victimele în zâmbete prietenoase, vrăjindu-le cu farmecul său şi adormindu-le vigilenţa înainte de a le ataca şi distruge. În cazul lui Balcha, viitorul împărat a mizat tocmai pe prudenţa generalului, pe suspiciunea sa că banchetul urma să constituie o capcană – ceea ce, de fapt, s-a dovedit adevărat, deşi în alt fel decât prevăzuse acesta. Permiţându-i să-şi aducă escorta şi tratându-l cu atâta curtenie şi deferenţă, Selassie i-a dat lui Balcha impresia că ar fi stăpân pe situaţie, adică a creat o perdea de fum, menită să-i mascheze intenţiile şi să-i distragă atenţia de la acţiunea ce avea loc cu cinci kilometri mai departe.

  Consideră-te avertizat: adesea, tocmai oamenii cei mai prudenţi şi mai bănuitori sunt cel mai uşor de înşelat. Câştigă-le încrederea pe un anumit plan şi îţi asiguri perdeaua de fum din spatele căreia îi poţi ataca pe altul, strecurându-te pe nesimţite şi scoţându-i din luptă cu o lovitură fulgerătoare şi neaşteptată. Metodele de diversiune ideale sunt fie gesturile aparent sincere şi amicale, fie manevrele menite să alimenteze complexele de superioritate ale adversarului.

  Bine planificată şi bine pusă în practică, tehnica perdelei de fum constituie o armă extrem de puternică. Datorită ei, blajinul Selassie şi-a nimicit definitiv duşmanul, fără a fi nevoit să tragă nici măcar un glonte.

  Să nu cumva să-l subestimaţi vreodată pe Tafari. Se strecoară neobservat ca un şoricel, dar sfâşie ca şi cum ar avea colţii unui leu.

  Ultimele cuvinte ale lui Balcha înainte de a intra la mănăstire.

  CHEILE PUTERII.

  Dacă îţi imaginezi că înşelătorii sunt nişte personaje pitoreşti, care te îmbrobodesc cu minciuni întortocheate şi cusute cu aţă albă, eşti foarte departe de realitate. Cei mai pricepuţi dintre ei se ascund în spatele unei faţade pline de simplitate şi câtuşi de puţin bătătoare la ochi. Ultimul lucru de care ar avea nevoie ar fi să atragă privirile asupra lor. Ei ştiu prea bine că vorbele şi gesturile exagerate trezesc suspiciune. În schimb, îşi învăluie victima în mreaja banalităţii şi inofensivităţii. De exemplu, în cazul escrocării lui Sam Geezil, Yellow Kid Weil a ales drept element banal şi familiar încheierea unei afaceri, iar puternicul Balcha a fost indus în eroare de derutanta paradă de respect a lui Selassie, adică de exact ceea ce aştepta din partea unui rival conştient de propria sa slăbiciune.

  De îndată ce le-ai distras atenţia fraierilor prin ceva care să-i liniştească şi să le pară cunoscut, nu vor mai fi în stare să „vadă” înşelătoria urzită pe (şi în) spatele lor. Motivul este dintre cele mai simple: oamenii nu se pot concentra asupra a două lucruri în acelaşi timp. Li se pare peste putinţă să creadă că persoana banală şi inofensivă din faţa lor este (şi plănuieşte) cu totul altceva decât pare. Cu cât este mai cenuşiu şi mai anodin fumul perdelei de camuflaj, cu atât îţi va ascunde mai bine intenţiile. Cu momelile şi indiciile