porţi. În epoca Renaşterii, Florenţa era o republică seculară în care oamenii deveneau iute suspicioşi faţă de cine nu respectă tradiţiile. Cosimo de' Medici făcea mare paradă din sprijinul entuziast pe care îl acorda regimului republican, neîncetând o clipă să manevreze lucrurile de aşa manieră încât oraşul să intre sub controlul total al bogatei sale familii. De formă, Medici-i se declarau republicani; în realitate, au transformat republica într-un termen golit de conţinut şi au redus-o la ineficacitate. Păstrând aparenţele de oameni devotaţi tradiţiilor, au pus la cale şi au înfăptuit, pe tăcute, o schimbare radicală.

  Ştiinţa susţine permanenta căutare a adevărului, ceea ce ar părea s-o pună la adăpost de conservatorism şi de raţionalitatea automatismelor comportamentale – că este şi promovează o cultură a înnoirii. Cu toate acestea, la publicarea ideilor sale evoluţioniste cea mai înverşunată reacţie cu care Charles Darwin s-a confruntat a venit din partea confraţilor săi savanţii, nu din aceea a autorităţilor ecleziastice. Teoriile din Originea speciilor sfidau prea multe idei fixe. Jonas Salk s-a izbit de acelaşi gen de zid după ce şi-a făcut cunoscute inovaţiile radicale din domeniul inumulogiei, la fel ca şi Max Planck, unul dintre oamenii care au revoluţionat fizica. Plank scria ulterior în legătură cu opoziţia pe care o întâmpinase: „Un adevăr ştiinţific nou nu triumfă când îi convingi pe cei care îl contestă şi îi faci să-l înţeleagă, ci mai degrabă pentru că aceşti oameni, în cele din urmă, mor şi se ridică o generaţie nouă, care deja s-a obişnuit cu el.”

  Acestui conservatorism înveterat nu poţi să-i răspunzi decât prin jocul curteanului. Galilei a făcut acest lucru la începutul carierei sale ştiinţifice. Mai târziu, a devenit mai agresiv şi a plătit pentru asta. Ca atare, creează impresia că preţuieşti tradiţia. Dintre elementele programului tău reformator, identifică-le pe acelea care pot fi „îmbrăcate” într-o aparenţă de idei cu vechime istorică. Spune ceea ce trebuie spus, arată-te conformist şi lasă-ţi teoriile să acţioneze, revoluţionând ce este de revoluţionat. Mizează pe aparenţe şi exprimă-ţi respectul faţă de protocolul tradiţional. Acest adevăr îşi păstrează valabilitatea în absolut toate domeniile, inclusiv cel al ştiinţei.

  În sfârşit, trebuie spus că oamenii puternici sunt foarte receptivi la ceea ce se numeşte „Zetigeist”, adică spiritul vremii. Dacă reformele promovate de ei o iau prea mult înaintea epocii, le va înţelege puţină lume, vor stârni nelinişte şi vor fi interpretate greşit. Schimbările pe care vrei să le introduci trebuie să pară mai puţin novatoare decât sunt în realitate. Anglia a devenit, în fond, o ţară de protestanţi aşa după cum dorea Thomas Cromwell, dar a avut nevoie de peste un secol de tramformări lente pentru a ajunge aici.

  Fii atent la spiritul vremii. Dacă trăieşti într-o perioadă frământata, ai mult de câştigat susţinând necesitatea unei întoarceri la trecut, la limanul sigur al tradiţiei. Într-o perioadă de stagnare, pe de altă parte, este recomandabil să joci cartea reformismului şi a revoluţiei – dar ia seama ce declanşezi. Oamenii care pun capăt revoluţiilor sunt rareori cei care le-au început. În acest joc periculos nu ai cum să câştigi decât dacă eşti dispus să iei în calcul şi opoziţia pe care, în mod inevitabil, o vei stârni, dacă exploatezi aparenţele şi dacă te plasezi în continuitatea trecutului.

  Ultimul cuvânt:

  Acela care doreşte sau încearcă să reformeze guvernul unui stat şi ţine ca reforma să fie acceptată, trebuie să păstreze măcar aparenţa formelor vechi, astfel încât poporului să i se pară că instituţiile [statului] nu s-au schimbat, deşi ele sunt cu totul diferite de cele vechi. Căci marea majoritate a omenirii se mulţumeşte cu aparenţele, de parcă ar fi realităţi.

  (Niccolo Machiavelli, 1469-1527)

  Imagine:

  Pisica. Fiinţa cu tabieturi, căreia îi place căldura ambientului cunoscut. Perturbă-i rutina, schimbă-i mediul şi va deveni psihotică şi de nestăpânit. Linişteşte-o respectă-i obiceiurile. Dacă este necesară o schimbare, înşeală pisica aducându-i câteva obiecte care păstrează mirosul familiar al trecutului şi aşază-le în punctele strategice ale noii ei case.

  CONTRAARGUMENT.

  Trecutul este un cadravru de care te foloseşti cum vrei. Dacă evenimentele recente sunt dureroase şi violente, este o sinucidere să îţi asociezi imaginea lor. Când a venit la putere Napoleon, pentru francezi, Revoluţia era o amintire încă vie. Dacă viaţa de curte pe care a creat-o ar fi semănat cu cea a risipitoarei Maria-Antoaneta şi a lui Ludovic al XVI-lea, curtenii nu s-ar mai fi gândit la altceva decât posibilul lor sfârşit sub ghilotină. În loc de aşa ceva, curtea împăratului se remarca prin sobrietate şi lipsă de ostentaţie – curtea unui om care preţuia munca şi virtutea militară. Această schimbare părea potrivită momentului şi inspira încredere.

  Cu alte cuvinte, fii receptiv la starea de spirit a vremii, dar trebuie sa înţelegi că atunci când instrumentezi o revoluţionare a trecutului, este necesar să eviţi cu orice preţ crearea impresiei unui vid de putere. În caz contrar, vei deschide drum panicii: până şi o istorie recentă urâtă este preferabilă senzaţiei de gol. Umple imediat golul cu forme, idei şi ritualuri noi. Efectul lor liniştitor şi din ce în ce mai familiar îţi va asigura sprijinul maselor.

  În sfârşit, s-ar părea că în artă, modă şi tehnologie, puterea izvorăşte tocmai din ruptura radicală de trecut şi din înnoirea avangardistă. Într-adevăr, în aceste domenii, o asemenea strategie dă rezultat, dar implică şi numeroase riscuri. În mod inevitabil, înnoirile aduse de tine vor fi depăşite de altcineva care vine „tare” din urmă. Nu poţi ţine lucrurile sub control – un individ mai tânăr şi mai original face un pas într-o direcţie neaşteptată şi inovaţiile tale îndrăzneţe de ieri, mâine vor părea neinteresante şi prăfuite. Eşti într-o permanentă întrecere. Puterea este fragilă şi de scurtă durată. Tu vrei, desigur, ceva mai solid şi mai temeinic. Foloseşte-te de trecut, pune-le înnoirilor tale câte un petic de tradiţie, mizează pe convenţionalism ca să-l distrugi mai bine şi vei fi în stare să le conferi creaţiilor tale ceva mai mult decât farmecul efemerului. Uneori, epocile de schimbări spectaculoase ascund şi anunţă aspiraţia nostalgică