Springs c-un baros și-am să le sparg indivizilor ălora capu’, pînă cînd unu’ din ei o să-nceteze de-a mă mai dribla și o să-mi servească o bucată de adevăr gol-goluț.

Ș-acum, să-i dăm drumu’!

VI. Chestii muierești

În timpul zborului meu înapoi spre Palm Springs mă gîndesc cum să procedez mai departe în afacerea asta. În primu’ rînd e un lucru sigur că n-are rost să pretind în continuate c-aș fi domnu’ Selby T. Frayme din Mexic, de la Magdalena, pentru că mi se pare că toți indivizii care n-aș fi vrut să știe că-s agent federal erau în cunoștință de cauză de foarte multă vreme. Acu-i cazu’ să lucrez sub firmă proprie.

În ce-o privește pe Henrietta, cred c-o am cu destule la mînă ca s-o fac să ciripească, fiindcă trebuie să-nțelegeți că deși am o slăbiciune declarată pentru dama asta, niciodată n-am lăsat ea sentimentele mele personale să-mi stînjenească treburile, sau, în fine, nu prea mult, și-n definitiv o femeie frumoasă nu-nseamnă nimic, pentru că-ntotdeauna cele mișto dau de bucluc.

Cred că dac-ai debarca o ciumă de muiere pe-o insulă în care-s adunați cîteva sute de indivizi din categoria celor duri, nu s-ar întîmpla mare lucru; da’ ia să plantezi o tînără domniță ca o garofiță-n mijlocul unei jungle și mă prind că se va găsi cît ai zice pește un individ care să organizeze o mare vînătoare de lei, numai ca să-i demonstreze cît e el de grozav.

As putea chiar să vă povestesc ce mi-a spus odată la Missouri un comis-voiajor, care era de părere că dacă n-ar exista femei pe lume, n-ar fi nici crime. Am discutat pe tema asta, iar după ce golise sticla de whisky pe jumătate și a devenit sentimental, a mărturisit că, fie ce-o fi, el ar prefera să fie crime, numai să existe dame.

Soarta a vrut să i se facă voia, pentru că după vreun an jumătate o damă oarecare i-a crăpat capu’ c-o cheie franceză, drept care nu i-a rămas altceva de fîcut decît să predea caietu’ de comenzi și să facă un tur fără retur la cimitiru’ local.

Cum s-o fi descurcînd Henrietta cu indivizii ăia la conac e tocmai ceva ce nu știu. Ăsta-i încă un lucru pe care trebuie să-l aflu, pentru că, sincer vă spun, mi se pare curios cum nu se dezlipește din locul ăsta, unde face pe amfitrioana și unde un individ, care face pe grozavu’ și care-i fostul ei șofer, își permite s-o sărute. Poate că Fernandez ăsta are vreo influență asupra Henriettei și o constrînge să meargă la picior, ceea ce ar explica și cuvintele ei, c-ar putea fi obligată să se mărite cu el.

E ora opt cînd trag la hotelul Miranda House din Palm Springs și sînt frînt de oboseală, da’ cred c-am să mă pun pe treabă și n-am să las să treacă nici o clipă care-ar putea să le dea vreun răgaz mușteriilor mei.

După ce-am făcut un duș și-am mîncat, cer să mi se dea ferma la telefon și-ntreb dacă doamna Aymes e p-acolo. Un individ la celălalt cap – și-mi dau seama după felu’ cum vorbește că-i Periera – mă-ntreabă ce vreau de la ea și-i spun că-i treaba mea ce vreau de la ea și dacă n-o cheamă la telefon pronto are să se trezească cu mine ș-un ciomag acolo, să-i învinețesc spinarea. După care se hotărăște să se ducă după ea.

Nu trece mult ș-o aud pe Henrietta ciripind în telefon, ș-o-ntreb dacă știe unde-i Maloney. Răspunde că da și că-i p-acolo. Îi spun că-s tipu’ care s-a dat drept Selby Frayme și că nu sînt Selby Frayme ci agentu’ federal Lemmy Caution și că vreau să-l văd pe Maloney pronto și c-ar fi mai bine dacă s-ar înființa urgent la Miranda House, pentru că vreau să vorbesc cu el.

Ea spune că-i în regulă și pe la ora nouă seara Maloney își face apariția.

Îl iau sus la mine-n cameră și-i dau un whisky.

— Ascultă, Maloney, îi spun, mi se pare că ții la Henrietta asta și poate că n-ai vrea s-o vezi la ananghie, da-n clipa de față lucrurile se-ndreaptă-ntr-acolo. Cred că Henrietta ți-a spus cine sînt și cu ce treburi am venit p-aici, așa că nu mai e nevoie de alte explicații, dar aș vrea să-ți bagi bine-n cap următoarea socoteală. Cînd am venit aici prima oară nu mă interesa cum a murit Granworth Aymes, dacă s-a sinucis sau dac-a fost mușcat de văduva neagră, căutam doar să dibuiesc o urmă în afacerea asta cu falsuri. Buuun. Dar acum cred că mă interesează grozav de mult cazu’ Granworth, pentru că-ncep să văd o legătură-ntre cele două chestii.

De cînd am fost la New York am aflat o mulțime de socoteli care nu-s deloc în favoarea Henriettei. S-ar putea să fie adevărate și s-ar putea să nu fie, da’ sigur e că trebuie să bage bine de seamă, căci altfel…

Vezi, nu-i un lucru tocmai plăcut să fii acuzat de omor. Poate c-ar fi datoria mea să informez New Yorku’ despre posibilitatea ca Henrietta să-l fi curățat pe Granworth, da’ n-am s-o fac. N-am să fac lucrul ăsta dintr-un singur motiv, ș-anume pen’că nu m-ar ajuta cu nimic în afacerea asta cu falsurile și asta-i treaba pe care vreau s-o lămuresc în momentu’ de față. Dacă Henrietta l-a curățat pe Granworth, odată o să fie prăjită pentru asta: da’ poate că n-a făcut-o și dacă n-a făcut-o, atunci îi recomand să-și dea drumu’ la guriță și să spună tot și repede, că altfel s-ar putea trezi instalată pe scaunu’ fierbinte și se spune că damele se prăjesc la fel de bine și tot atît de repede ea și bărbații.

Buuun. Așadar, iată primu’ lucru pe care-ți cer să-l faci. Ai să te-ntorci la conac ș-ai să stai de vorbă cu Henrietta, ș-ai să-i spui că pe la miezu’ nopții voi veni și eu acolo și vreau să-mi dea