o declarație și c-ar fi mai bine să nu conțină decît adevăru’. Dacă voi avea impresia că-ncearcă să mă ducă sau s-ascundă ceva, află c-am s-o arestez pe loc ca persoană implicată în afacerea asta de falsuri, am să i-o predau lui Metts, șefu’ poliției d-aici, ș-am să dau la iveală tot ce știu despre legăturile ei cu moartea lui Grandworth. Iar dacă voi face asta, fii sigur că Henrietta are să aibă mult de furcă. Mă-nțelegi?

Dă afirmativ din cap. Privește plin de seriozitate.

— Te-nțeleg. Caution. zice. și poți fi sigur c-am să-i recomand să nu-ți ascundă nimic. E singuru’ lucru ce-i rămîne de făcut. Da-ți spun, continuă, că nu ea l-a omorît pe Aymes. Ea n-ar fi-n stare să facă așa ceva. Ce…

— Las-o mai moale, Maloney, îl întrerup. Habar n-ai de nimic. Numai fiindcă ți s-au aprins călcîiele după dama asta îți închipui că n-ar putea să omoare pe cineva. Am cunoscut femei care duminica obișnuiau să meargă de două ori la biserică, ceea ce nu le-a împiedicat să-și omoare tipii, așa c-ai putea să mă scutești de-ncercarea asta de-a mă convinge cu argumentu’ că Henrietta n-ar fi putut s-o facă. Asta-i ceva care-o privește direct și personal. N-are decît să se apere singură.

Ridică din umeri și-și aprinde o țigară.

— Buuun, continui. Și-acum, uite o altă treabă pe care-ai putea s-o mai faci. Înainte de-a mă fi dus la New York am avut o discuție cu ea și mi-a spus că s-ar putea să fie silită să se mărite cu Fernandez. Eu zic că treaba asta pe care mi-a spus-o e ciudată, deoarece am impresia că ține la tine. Poete că ai vreo idee despre chestia asta, hai?

Dă iar din umeri.

— Nu-nțeleg, zice. Știu doar atîta, că Fernandez și Periera sînt granguri la conac și că-s un fel de asociați; s-ar putea ca Henrietta să-și spună c-ar duce-o mai bine dacă l-ar lua pe Fernandez. Eu am intervenit numai cînd am văzut c-o dirija și-i făcea zile fripte. Mi-a părut oareșicum rău de ea și cred că-i o femeie minunată.

Stă liniștit un timp, gîndind în sinea sa. Apoi continuă:

— Acum, c-ai pomenit de chestia asta, zice, nici vorbă că Fernandez trebuie să aibă tupeu să-și închipuie că Henrietta o să cadă pe bec pentr-un golan ca el. O fi vorbind corect, da-i neam prost.

— Un motiv în plus ca nici măcar să n-aplece urechea la un individ de teapa lui, spun. Ascultă, Maloney, spune-mi dacă i-ai propus să se mărite cu tine?

— Firește că da, îmi zice zîmbind; și mi-a răspuns că se va gîndi la asta. Cred că niciodată nu mi-a părut atît de rău pentru o femeie cît mi-a părut pentru Henrietta, cu atît mai mult cu cît e o fată minunată, care nu se văicărește-ntr-una cînd intră într-un bucluc, așa cum fac muierile de obicei.

— Bine, Maloney, zic. Acum poți pleca și nu uita să-i spui că voi sosi pe la miezu’ nopții și vreau s-aud de la ea ceva cu cap și coadă.

Spune că-i în regulă ș-o roiește.

Mă-nvîrtesc pîn’ pe la miezu’ nopții cînd scot mașina ș-o iau spre conac. Acolo găsesc lume puțină, lucru pe care trebuie să-l înțelegeți – în perioada asta a anului nu se prea găsesc mulți oameni să-și petreacă vacanța p-aici, ba chiar mă mir de ce Periera nu-nchide localu’ ăsta-n timpu’ sezonului mort și n-o șterge undeva, așa cum fac cei mai mulți dintre tipii de prin partea locului.

Orchestra cîntă o bucată-ndrăcită și cîteva perechi își scutură ciolanele pe ring, în timp ce niște orășeni din Los Angeles scapă caii la bar. Trec drept de-a curmezișul salonului, urc scările și intru-n camera de sus, unde jocurile-s de obicei în toi.

Nu-i nimeni acolo în afara unui chelner, care face ordine, și-l întreb pe individ unde-i birou’ lu’ Periera. Îmi arată una din camerele-nșirate de-a lungu’ balconului, de cealaltă parte, deasupra ușii de la intrarea principală, și mă-ndrept într-acolo. Deschid ușa și intru.

Înăuntru îl găsesc pe Periera așezat în spatele unui birou, bînd whisky, și pe Fernandez așezat într-un colț, fumînd. Cînd intru, amîndoi mă măsoară c-o privire de gheață din creștet pînă-n tălpi.

— Ei, șefilor, zic, iată-mă-napoi; cum vă mai merg afacerile?

Periera ridică privirea c-un zîmbet urîcios.

— Toate-s en buna ordine, domnule Frayme, spune pe-un ton sarcastic.

— Lasă-te păgubaș, Periera, zic. Știi prea bine că nu mă cheamă Frayme. Numele meu e Caution ș-am în buzunar o mică insignă pe care pot să v-o arăt dacă credeți că v-ar face plăcere s-o vedeți.

Fernandez se bagă.

— Ce naiba ne pasă nouă de insigna dumitale! spune. Cred că n-avem nici un motiv să ne agităm din cauza insignelor federale. Nu ne ai cu nimic la mînă și-n nici un caz nu ne plac sticleții.

— Ce vorbești?! îi zic. Nu mă miră că nu-ți plac sticleții și mai ales mă prind că nu-ți place unu’ care te-a atins la muzicuță așa cum te-am pocnit eu ultima dată cînd te-am întîlnit. Cu toate astea, îi zic, aprinzîndu-mi o țigară, îți recomand să te stăpînești și să fii politicos, ca să nu mă văd silit să te mai altoiesc nițel. Unde-i Henrietta?

Zîmbește rînjit.

— E p-aici, spune. Stă afară pe verandă cu Maloney și cu cît ai să isprăvești mai repede cu atît are să-mi placă mai mult, pentru că mi se face greață cînd te văd.

— Ce părere ai?! zic. Ai să m-aștepți pînă mă-ntorc, și deocamdată am să-ți spun ceva care-o să te-ajute să-ți treacă timpu’ mai repede, Fernandez. Pregătește-ți o poveste valabilă ca să-mi explici ce cauți aici sub numele de Fernandez și făcîndu-l pe grozavul cînd te cheamă de fapt Juan Termiglo ș-ai fost șoferu’ lui Granworth Aymes de la New York, da’ bagă bine de seamă să fie valabilă, altfel aș putea să te strîng un pic cu ușa, să văd ce-i cu mărturia mincinoasă pe care-ai depus-o la ancheta judiciară pentru stabilirea circumstanțelor în care-a decedat patronu’ tău.

— Ai călcat cu stîngu’, copoiule, zice. Află