fel l-a învins Michelangelo pe veninosul Bramante, care l-a determinat pe papa Iuliu al II-lea să se răzgândească şi să nu mai construiască mausoleul conceput de artist. Bramante invidia talentul dumnezeiesc al sculptorului şi la această unică victorie a sa – abandonarea mausoleului – a vrut să mai adauge una, convingându-l pe pontif să-i încredinţeze lui Michelangelo pictarea tavanului Capelei Sixtine. Lucrarea presupunea ani întregi de muncă, în cursul cărora artistul avea să fie obligat să renunţe la crearea magnificelor sale statui, căci Bramante îl considera mult mai puţin înzestrat ca pictor decât ca sculptor. Intenţia sa fusese să distrugă imaginea de artist desăvârşit a lui Michelangelo.

  Acesta a înţeles capcana ce i se pregătise şi nu a vrut să accepte comanda, însă pe papă nu îl putea refuza, aşa încât s-a supus. Apoi a transformat invidia lui Bramante într-un imbold spre încă o culme a perfecţiunii, realizând pe tavanul Capelei Sixtine o capodoperă neîntrecută. Văzând-o şi auzind mereu vorbindu-se despre ea, Bramante se simţea sufocat de propria sa ură. Iată răzbunarea cea mai dulce şi mai durabilă cu care îi poţi pedepsi pe invidioşi.

  LEGEA.

  NU ÎŢI DEPĂŞI OBIECTIVUL PROPUS – DUPĂ CE AI OBŢINUT VICTORIA, ÎNVAŢĂ SĂ TE OPREŞTI LA TIMP.

  ARGUMENT.

  Clipa victoriei este adeseori şi clipa celui mai mare pericol. În beţia gloriei, aroganţa şi supraestimarea propriei tale forţe te pot împinge să mergi mai departe decât ţi-ai planificat şi să-ţi faci astfel mai mulţi duşmani decât ai capacitatea de a învinge. Nu lăsa succesul să ţi se urce la cap. Nimic nu poate înlocui strategia şi planificarea atentă. Fixează-ţi un obiectiv şi, după ce l-ai atins, opreşte-te.

  ÎNCĂLCAREA LEGII.

  În anul 559 î. Hr., un tânăr pe nume Cyrus a adunat o armată uriaşă, alcătuită din triburile răzleţe ale Persiei şi a pornit la luptă împotriva bunicului său Astyages, regele mezilor. L-a înfrânt cu uşurinţă, s-a încoronat, la rândul său, rege al Mediei şi Persiei şi astfel a pus bazele imperiului persan. Au urmat, în ritm rapid, victorii după victorii. Cyrus l-a învins pe Croesus, regele Lydiei, a cucerit insulele Ionice şi alte câteva regate, apoi s-a îndreptat asupra Babilonului şi l-a zdrobit. A început să fie supranumit Cyrus cel Mare, regele lumii.

  După ce s-a înstăpânit pe bogăţiile imperiului babilonian, şi-a pus ochii, mai departe către răsărit, pe triburile pe jumătate barbare ale massagetailor, care trăiau într-un ţinut întins, aflat în vecinătatea Mării Caspice – un neam de războinici încrâncenaţi, asupra cărora domnea regina Tomyris. Nu erau atât de bogaţi ca babilonienii, dar Cyrus a hotărât totuşi să-i atace, considerându-se un supraom imposibil de înfrânt. Era sigur că nu vor fi în stare să facă faţă uriaşei sale armate şi că imensul său imperiu va deveni încă şi mai vast.

  În anul 529 î. Hr., Cyrus mărşăluia către fluviul Araxes, poarta regatului massagetailor. După ce şi-a aşezat tabăra pe malul de vest al fluviului, a primit un mesaj din partea reginei Tomyris: „Rege al mezilor”, spunea mesajul, „te sfătuiesc să renunţi la planurile tale, căci nu poţi să ştii dacă până la urmă îţi vor fi de vreun folos. Domneşte peste poporul tău şi încearcă să te împaci cu gândul că peste al meu domnesc eu. Dar sunt sigură că nu îmi vei asculta povaţa, căci să trăieşti în pace este ultimul lucru pe care ţi l-ai dori.” Încrezătoare în armata ei şi nevrând să mai amâne o bătălie pe care o ştia inevitabilă, Tomyris s-a oferit să-şi retragă trupele aflate de cealaltă parte a fluviului, ca să-i permită lui Cyrus să-l traverseze cu bine şi, dacă vrea, să angajeze ostilităţile pe malul estic.

  COCOŞELUL FANFARON.

  Doi cocoşi se luptau pe o grămadă de bălegar. Unul din ei era mai puternic. L-a învins pe celălalt şi l-a alungat. Toate găinile s-au îngrămădit în jurul cocoşelului victorios şi au început să-l ridice în slăvi. Cocoşelul voia ca puterea şi gloria lui să fie cunoscute şi în curtea vecină. A zburat pe acoperişul hambarului, a bătut din aripi şi s-a apucat să strige cât ce putea: „Uitaţi-vă la mine cu toţii. Sunt un cocoşel învingător. Nici un alt cocoşel din lume nu are atâta putere ca mine.” Nici nu a terminat bine ce avusese de spus că un uliu l-a şi omorât, l-a ridicat în gheare şi l-a dus în cuibul lui.

  FABULE, LEV TOLSTOI, 1828 -1910

  Cyrus a acceptat, dar în loc să treacă direct la atac, s-a gândit să recurgă la un şiretlic. Messagetaii nu erau obişnuiţi cu luxul. O dată trecut pe malul celălalt al fluviului, şi-a aşezat din nou tăbăra şi a întins masă mare, ca pentru un banchet bogat, cu mâncăruri multe, belşug de carne, delicatese şi vin tare. Apoi a lăsat în tabără trupele cele mai puţin puternice, iar restul soldaţilor l-a retras către fluviu. Curând, un detaşament numeros de massagetai a pornit asupra taberei şi, într-o bătălie crâncenă, i-a ucis pe toţi perşii aflaţi acolo. Apoi, atraşi de ospăţul fabulos rămas pe mese, au mâncat şi au băut după pofta inimii. Într-un târziu, nici nu se putea astfel, au adormit. Peste noapte, armata persană s-a întors în tabără şi i-a omorât pe mulţi dintre ei, iar pe ceilalţi i-a făcut prizonieri. Printre aceştia din urmă se număra şi generalul lor, un tânăr numit Spargapises, fiul reginei Tomyris.

  Când a auzit de cele întâmplate, aceasta i-a trimis un alt mesaj lui Cyrus, mustrându-l pentru că se folosise de viclenie ca să-i învingă armata. „Ascultă-mă”, i-a scris ea, „şi te voi sfătui de bine: dă-mi înapoi fiul, părăseşte ţara mea cu trupele intacte şi mulţumeşte-te cu faptul că ai triumfat asupra unei treimi din massagetai. Dacă refuzi, jur pe soare, stăpânul nostru, că o să-ţi dau mai mult sânge decât ai putea să bei cu toată lăcomia ta.” Cyrus a preferat să dispreţuiască batjocoritor şi această povaţă: nu voia să-i elibereze fiul, ci să-i zdrobească pe toţi aceşti barbari.

  Văzând că nu avea să fie eliberat,