— Vampiri. Doi. Sunt hidoşi, Vala. Auzi ceva?

— Nu.

— Cred că au început să cânte. Şi… un lucru negru iese din apă. Cum arată Oamenii Fluviului?

— De un negru umed. De mărimea ta, dar solizi, cu o formă hidrodinamică…

— Au braţe scurte şi mâini mari, cu degetele unite de membrană? La fel şi picioarele? Au ademenit unul afară. Acum, unul dintre Vampiri se deplasează în aval. Poate că nu este sexul potrivit, nu pot să-mi dau seama de la distanţa asta. Cât de repede putem coborî?

— Nu prea repede.

Nu suficient de repede pentru a-l salva. Vampirii se apropiaseră şi mai mult. Vala putea vedea şi ea două forme albicioase şi una neagră. Una dintre formele albicioase o luase în josul fluviului. Cea neagră se apropia clătinându-se de cealaltă formă albicioasă, care o cuprinse în braţe. Câteva clipe mai târziu, aceasta din urmă se retrase câţiva paşi.

Forma negricioasă şi pătrăţoasă se apropie din nou, cu braţele larg deschise. Cea albă se retrăgea rapid pe picioarele ei slăbănoage. Adunându-şi curajul, sau îmboldită de foame, se resemnă în cele din urmă şi acceptă îmbrăţişarea celeilalte.

Negrul se freca de alb. Vala auzi un ţipăt ca al pisicii de munte în timp ce forma albicioasă se eliberă şi alergă în aval, spre ţărmul fluviului.

Forma neagră nu o putea prinde. Se oprise şi începuse să grohăie dezolant.

— Cât de repede? se interesă din nou Tegger.

— Vom ajunge jos înainte de miezul nopţii, la timp ca să ne spălăm. Apoi, cred că ne vom testa apărarea. Ar fi mai bine dacă Vehiculul Doi ar rămâne sus până în zori. Manack, ai auzit? Coriack?

— Am auzit, răspunse Coriack. Vehiculul Doi rămâne sus până în zori.

— Du-te să-i spui lui Kaywerbrimmis. Apoi, rămâi cu cei de acolo! Nu vreau să stai singur noaptea pe pantele muntelui.

Beedj se ridică şi începu să se deplaseze înainte şi spre dreapta, cu arbaleta pregătită. Barok controla Tunul. Tegger stătea cocoţat deasupra lui, scrutând împrejurimile.

Hominidul negru zăcea neconsolat în noroiul fluviului. În cele din urmă, se rostogoli şi văzu vehiculul care cobora. Rămase în aşteptare.

Manack sări de pe treapta vehiculului şi fugi în faţă. Vala ţinea pistolul în mână, pregătită să tragă.

Un Vampir cânta.

Muzica era inconfundabilă şi-i înfiora nervii. Manack se opri brusc. Vala nu vedea nici o ţintă. Făptura Fluviului se îndrepta cu un mers legănat spre tufişuri.

Cel de-al doilea Vampir ieşi timid din ele şi porni în întâmpinarea lui. Era mascul. Îşi ridicase braţele, cu un gest de implorare. Deşi muzica şi mirosul se amestecau sălbatic în mintea ei, Vala trase.

Glonţul îl lovi în omoplat, doborându-l. În semiobscuritate, sângele său era la fel de roşu ca al oricărui hominid. La nările Valei ajunse un damf puternic din mirosul lui; ea îşi ridică prosopul şi inhală piperpraz.

Manack se opri dezgustat. Făptura Fluviului se aruncă asupra cadavrului. Vampirul se zbătu, cuprins de convulsiile agoniei, apoi se linişti. Vala trăsese vehiculul chiar lângă ei. Pasagerii săriră de pe treptele laterale.

Păr negru mătăsos, braţe şi picioare scurte şi groase, mâini şi tălpi late, corp fusiform… haine, torsul Femeii Fluviului era acoperit cu blana maronie a altei creaturi. Ea îşi ridică privirea spre ei şi se retrase de lângă cadavrul Vampirului cu un efort vizibil.

— Bine-aţi venit, spuse ea. Eu sunt Wurblychoog…

Urmă o curgere fluidă de silabe, secondată de un zâmbet palid. Nu se putea pronunţa aşa ceva.

— Bine te-am găsit, Wurble! răspunse Vala. Sunt Valavirgillin. De ce nu te-a ucis Vampirul?

— Din cauza asta, spuse femeia şi mâinile îi alunecară de-a lungul corpului ei cilindric.

Haina i se încheia strâns la gât. Pe părţile laterale, părul fusese ras şi se vedea pielea moale. Restul, pieptul şi spatele, erau acoperite cu blana luată de la un alt animal.

— Noi obţinem un gel, continuă ea, de la un prădător care înoată în Lacul Adâncurilor, ce se află la o jumătate de zi de mers peste uscat.

Acest peşte gelatinos înţeapă peştii pentru a-i mânca. Acul este în gelatină. Noi ungem hainele făcute dintr-o altă blană cu acest gel, apoi radem blana acolo unde ţinem mâinile atunci când înotăm. Vampirilor nu le place acul, dar după, trebuie… trebuie…

Se întoarse spre Manack.

— Tu, curajosule mic, ştii să înoţi? Poţi să-ţi ţii o perioadă respiraţia?

— M-aş îneca, răspunse Manack.

— Tribul Casamoale are numai patru astfel de haine, îşi continuă povestea Femeia Fluviului. Vampirii ne-au barat ţărmurile cu mulţi falani în urmă. Dacă, din când în când, unul dintre noi îmbracă o haină şi lasă un Vampir să-l îmbrăţişeze, există posibilitatea să-i înveţe să-i lase în pace pe Oamenii Fluviului. Apoi, putem vâna o vreme şi pe ţărm.

— Ai dat dovadă de mare curaj! spuse Vala.

— Mi-am arătat curajul pentru Borubble, ca să mi-l fac pereche.

— Şi ca să prinzi şi ceva miros de Vampir pe tine, interveni maliţios Waast.

— Shubble flup! Despre asta nu se vorbeşte. Tu, roşcatule, poţi să te scufunzi timp de câteva zeci de răsuflări?

Tegger îşi clătină capul a negare. Se săturase de asemenea întrebări. Femeia Fluviului oftă.

— Am auzit de rishathra, continuă ea. N-am practicat-o niciodată. Ne trebuie împerechere! Am să-i spun lui Borubble vestea cea bună. O să-i spun, de asemenea, că au venit Vizitatorii. Staţi aici, pe teren deschis, să-i vedeţi pe Vampiri de la distanţă, dacă vin.

Traversase ţărmul şi sărise în apă, mai înainte ca Vala să-şi formuleze un răspuns inteligent.

Apa putea să ascundă şi alte pericole, în afară de Vampiri. Întreaga echipă se îmbăiase ţinându-şi armele la-ndemână. După aceea, Barok urcă în amonte, alături de Culegători, ca să pescuiască. Vala îi invidia un pic, dar ea trebuia să rămână şi să organizeze apărarea.

Vehiculul Unu îşi petrecu noaptea pe ţărmul noroios. Nu mai venise nici un vizitator, fie el Vampir sau Om al Fluviului.

Totul se desfăşura atât de liniştit! gândi Vala. Aproape toate decurgeau conform planului