minţii, al propagandei şi tacticilor destabilizatoare, care creează confuzie şi atacă moralul. Aceasta a fost strategia comuniştilor chinezi – aparenţa informă, fluidă, care le-a dezorientat şi le-a înspăimântat duşmanii.

  Dacă şahul este liniar şi direct, străvechiul go se apropie mai mult de tipul de strategie ce se dovedeşte eficace şi simptomatică într-o lume în care bătăliile sunt indirecte şi au loc pe spaţii vaste, între care conexiunea este laxă. Aceste strategii sunt abstracte şi multidimensionale; aparţin unui plan situat dincolo de timp şi de spaţiu – se află în mintea strategului. În acest gen de război fluid, mişcarea are întâietate asupra poziţiei. Viteza şi mobilitatea ta vor face imposibilă anticiparea manevrelor pe care le plănuieşti. Incapabil să te înţeleagă, adversarul nu îşi poate construi nici el strategia cu care să le distrugă. În loc să se fixeze asupra unor anumite puncte, această formă indirectă de luptă devine difuză, astfel încât ai ocazia să foloseşti în avantajul tău structura vastă şi discontinuă a lumii reale. Fii ca aburul. Nu-i oferi duşmanului nimic solid de atacat. Priveşte-l cum îşi iroseşte forţele urmărindu-te şi străduindu-se să ţină pasul cu evanescenţa ta. Numai lipsa ta de formă îţi permite să-ţi iei adversarii prin surprindere – când ajung să-şi dea seama unde te afli şi ce ai de gând, este deja prea târziu.

  Generalul Rommel îl depăşea pe [generalul] Patton în privinţa creativităţii intelectuale. [.] Rommel evita formalismul militar. Nu îşi făcea planuri fixe decât pentru ciocnirea iniţială. Mai departe, îşi adapta tactica la situaţiile specifice, pe măsură ce acestea apăreau. Era un om al deciziilor fulgerătoare, apt să ţină pasul, fizic, cu ideaţia sa rapidă. Aflat în mijlocul unei neprimitoare mări de nisip, a acţionat ca într-un spaţiu total liber. După ce a străpuns liniile britanice, Rommel şi-a deschis câmp de acţiune în întreaga parte de nord a Africii. Relativ neatins de constrângerile impuse rigid de autorităţile de la Berlin, nesfiindu-se să treacă uneori şi peste ordinele lui Hitler, Rommel a executat, una după alta, o serie de operaţiuni militare victorioase până când şi-a extins controlul asupra celei mai mari părţi a Africii de Nord, iar oraşul Cairo a ajuns să tremure la picioarele sale.

  ARTA CÂŞTIGĂRII RĂZBOAIELOR, JAMES MRAZEK, 1968

  Atunci când vrei să te lupţi cu noi, nu te lăsăm şi nu ne poţi găsi. Dar când vrem noi să ne luptăm cu tine, ne asigurăm că nu vei putea fugi, te lovim direct [.] şi te zdrobim. [.] Dacă inamicul înaintează, noi ne retragem; dacă inamicul se opreşte, îl hărţium; când oboseşte, îl atacăm; dacă se retrage, îl urmărim.

  MAO TSE-TUNG, 1893 -1976

  CHEILE PUTERII.

  Omul se deosebeşte de celelalte specii prin faptul că este un creator de forme. Nemanifestându-şi în mod direct emoţiile decât rareori, el le dă expresie prin limbaj sau prin ritualuri acceptabile din punct de vedere social. În absenţa formei, nu ne putem comunica emoţia.

  Dar formele pe care le creăm se schimbă tot timpul – în modă, stil şi toate aspectele comportamentului omenesc dictat de stările de spirit ale momentului. Le modificăm neîncetat pe cele moştenite de la generaţiile anterioare şi aceste modificări constituie un semn de vitalitate. Într-adevăr, lucrurile care nu se schimbă, formele care se rigidizează ajung să ne pară moarte şi le înlăturăm. Tinerii ne arată cei mai limpede acest lucru: nu se simt în largul lor cu rigorile pe care societatea li le impune şi, cum nu şi-au conturat încă personalitatea, îşi joacă propriile lor roluri, încercând o întreagă diversitate de măşti şi de „poze”, adică străduindu-se să se exprime. Această vitalitate pune în mişcare forma şi creează perpetua schimbare caracteristică vieţii.

  Oamenii puternici sunt adesea aceia care în tinereţe au dat dovadă de o imensă creativitate şi au realizat ceva original exprimându-se într-o formă originală. Societatea le-a conferit putere tocmai pentru că are nevoie de nou şi îl recompensează. Din păcate, mai târziu, aceiaşi oameni cândva novatori devin conservatori şi acaparatori. Încetează să viseze la a crea lucruri noi. Personalitatea le este deja formată, automatismul comportamental fixat, iar rigiditatea îi expune la pericol. Oricine le poate ghici pasul următor. Inspiră nu atât respect, cât plictiseală: Ieşi la pensie! le spunem, lasă pe altcineva mai tânăr să urce pe scenă şi să ne distreze! Atunci când devin prizonierii trecutului, cei puternici încep să pară ridicoli – sunt ca un fruct răscopt, care aşteaptă să cadă din copac.

  Puterea nu supravieţuieşte decât dacă îşi menţine flexibilitatea. A fi inform nu înseamnă a fi amorf. Toate au o formă, acest lucru este inevitabil. Informitatea puterii seamănă cel mai bine cu aceea a apei sau a mercurului, care au proprietatea de a lua forma recipientului ce le conţine. Fiind în permanenta schimbare rămân veşnic imprevizibile.

  Oamenii puternici creează tot timpul forme. Însăşi puterea lor izvorăşte din rapiditatea cu care se transformă. Informitatea lor se află în mintea adversarilor – aceştia sunt cei neînstare să le descifreze planurile şi să găsească un punct vulnerabil pe care să-l lovească. Iată ipostaza cea mai importantă a puterii: aspectul insesizabil, evanescent şi iute asemenea zeului Mercur, care putea lua ce formă dorea şi profita de această calitate ca să facă adevărate ravagii în Olimp.

  Creaţiile umane evoluează către abstracţiune, dinspre material spre mental. Această evoluţie s-a exprimat deja în artele plastice, care au inventat în secolul nostru abstracţionismul şi conceptualismul, dar şi în politică, unde violenţa manifestă tinde să se diminueze, iar lucrurile devin mai complicate, indirecte şi cerebrale. Doctrinele militare şi strategia au urmat şi ele aceeaşi traiectorie, în ceea ce priveşte acest din urmă domeniu, totul a început cu modalitatea de a manevra armata pe câmpul de luptă, plasând-o în formaţiuni ordonate. În confruntarea terestră, strategia este relativ bidimensională şi determinată de topografie. Însă toate marile puteri au sfârşit prin a se orienta spre mare, în vederea extinderii comerţului şi a colonizării altor teritorii. Pentru a-şi apăra traseele comerciale maritime, au fost obligate să înveţe şi cum să desfăşoare o bătălie navală. Strategia navală presupune