fi. Dar simbolismul nu-ți poate garanta mai dinainte ce fel de altă lume vei integra sau ce alt mod de a fi vei dobîndi… Ați înțeles, deci, de ce mă găsesc într-o situație comparabilă cu a locotenentului, într-o situație aparent fără ieșire. Pentru că, iată, ne apropiem de Pod, și în cîteva minute vom avea sub noi Dunărea. Iar în cîteva ceasuri ne vom apropia de vie, la Gorgani, dar cum? În ce mod? Vreau să spun: în ce mod de a fi? Pentru că, în ceea ce mă privește, pe locurile acestea eu am mai fost, dar îmi amintesc vag de ele, mai exact îmi amintesc doar faptul că-mi amintesc. Să fi visat oare? Dacă aș izbuti să-mi amintesc, aș înțelege dacă am visat sau n-am visat. Dar, domnii mei, și profit de acest prilej, ar putea fi ultimul, ca să vă spun cît am fost de încîntat să vă cunosc, cu cîtă plăcere vă voi reîntîlni la București, domnii mei, acum, că vă privesc pe fiecare, simt o beatitudine adîncă și fără motiv și-mi reamintesc vag de călătoria pe care o făceam cîndva, poate în vis, poate altădată, dar o călătorie întocmai ca aceasta de acum, tot așa, noi patru, într-un compartiment de clasa I, și tot așa, ca și acum, locomotiva își potolește suflul, pentru că ne apropiem de Pod. N-aș vrea să mă socotiți un sentimental, dar îndrăznesc să vă spun că sînt fericit, tot mai fericit. Și de asta m-a avertizat locotenentul, că simți o indescriptibilă beatitudine în clipa cînd te cuprinde frica, te cuprinde deodată din toate părțile, izvorăște din adînc, din inima vieții și dacă în clipa aceea nu-ți spui: trebuie să existe o ieșire!, ești pierdut, nu te mai poți întoarce, ai rămas îngropat de viu acolo, în cripta aceea din inima muntelui, în camera aceea obscură, fără uși și fără ferestre. Simt această beatitudine, simt cum mă cuprinde frica și îmi spun, și vă spun și dumneavoastră: există o ieșire!

Se opri brusc și mă privi fără să mă vadă, cu ochii sticloși. Cît a durat asta? Cît a durat? Dar l-am văzut că se ridică și își caută servieta.

— Aș vrea să mai pot adăuga ceva, spuse. Dar, așa cum mă așteptam, nu se mai poate adăuga nimic. Căci iertați-mă dacă îmi permit să fiu sincer, ce-ați putea înțelege mai mult acum decît ați înțeles acum o jumătate de ceas, cînd vă spuneam că, pentru mine, misterul este irecognoscibil? Probabil că unii dintre dumneavoastră ați privit pe fereastră și ați văzut-o. Dunărea vreau să spun. Ați văzut Dunărea în timp ce o treceam, ați văzut Podul, și o să vedeți via de la Gorgani. Într-un anumit sens, vă invidiez, dar pe de altă parte… Ce-aș mai putea adăuga altceva? Acum, că am început să vă cunosc, nu vă pot spune decît atît: că ni se întîmplă, fiecăruia din noi, fel de fel de întîmplări, dar din nefericire le uităm. Iar cînd nu le uităm, nu știm să le recunoaștem. Cu puțină imaginație, aș fi putut să vă recunosc, și atunci mi-aș fi amintit și eu tot ce-ar fi trebuit să-mi amintesc.

Își luă servieta, ne strînse mîna cu căldură și ieși pe culoar. Nu îndrăzneam să mai adăugăm ceva. Dar îl priveam toți depărtîndu-se. Și, ca din întîmplare, cînd a ajuns la capătul culoarului, trenul s-a oprit și a coborît. Nu bănuisem că mai există o gară atît de aproape de Pod. Niciodată n-am mai reușit să-mi amintesc numele ei.

Decembrie, 1963

[1] Concept filozofic și religios care semnifică „coincidența contrariilor”. În fizică și lumea rațională există o dualitate de genul cald–rece sau zi–noapte, dar coincidentia oppositorum se referă la o presupusă realitate suprarațională (divină) în care toate contrariile coincid (n. r.)

[2] Upanișadele (în limba Devanagari, Upanișad) sînt o parte din Vede și formează Scripturile hinduse, care discută în principal despre filozofie, meditație și ființa divinității; formează principiul spiritual al hinduismului vedic. Considerate a fi contemplări mistice sau spirituale ale Vedelor, Upanișadele sînt cunoscute ca Vedānta („sfîrșitul/punctul culminant al Vedelor”). Upanișadele au fost compuse timp de cîteva secole. Cele mai noi, Brhadaranyaka și Chandogya, au fost datate în jurul secolului al VIII-lea î.Hr. Potrivit lui Paul Deussen, Upanișadele conțin următoarele domenii: teologie, cosmologie, psihologie, eshatologie și etică. Mai multe tipuri de doctrine definesc Upanișadele, cum ar fi cele despre Dumnezeu (brahmavada), suflet (atmavada), transmigrație (karmavada), iluzie (mayavada) și eliberare (mokshavada). Upanișadele se concentrează asupra unității dintre Dumnezeu și sufletul uman (n. r.)

[3] Cuvînt sanscrit care înseamnă Sine și care se referă la spiritul nostru interior. În filozofia hindusă, în special în școlile Vedanta, Atman este principiul prim, adevăratul sine interior al oricărei ființe, superior oricărei energii sau fenomen, de aceeași natură cu Sinele suprem care este Dumnezeu, esența oricărei ființe individuale. O corespondență creștină a înțelesului termenului, care surprinde cel mai bine ceea ce sanscritul atman vrea să exprime, sînt cuvintele din crezul creștin: „lumină din lumină, dumnezeu adevărat din dumnezeu adevărat.” În fapt acest atman individual este suportul și modalitatea prin care ființa umană se poate uni cu Dumnezeu, astfel salvarea/mîntuirea (sau eliberarea hindusă), nu este posibilă decît prin această cunoaștere interioară a Sinelui (atma jnana), care ne face să realizăm că sinele nostru individual este o scînteie din Sinele suprem și una cu acest Sine suprem care este Dumnezeu sau Brahman (n. r.)

[4] Reprezintă în hinduism Spiritul