pe oameni să facă ceea ce vrei, vorbind cu ei. Se întorc împotriva ta, îţi falsifică intenţiile şi refuză să asculte, din pură perversitate. Odată, Warhol i-a spus unui prieten: „Am învăţat că cine tace e mai puternic”.

  Mai târziu, artistul a utilizat această strategie cu un foarte mare succes. Toate interviurile sale sunt nişte exerciţii de exprimare sibilinică: lucruri vagi, plutind într-un aer de ambiguitate, în jurul cărora ziaristul se învârtea în cerc, încercând să înţeleagă sau să reconstituie „profunzimea” filosofică a unor crâmpeie de fraze ce adesea nu aveau nici un sens. Warhol detesta să vorbească despre arta sa – interpretarea operei o lăsa în seama celorlalţi. Pretindea că deprinsese această tehnică de la un maestru al enigmei, Marcel Duchamp, un alt pictor contemporan, care constatase înaintea lui Warhol că lumea vorbea despre lucrările lui cu atât mai mult cu cât mai puţin vorbea el însuşi. Şi cu cât oamenii vorbeau mai mult despre tablourile sale, cu atât deveneau ele mai valoroase.

  Spunând mai puţin decât ar fi necesar, creezi aparenţa sensurilor adânci şi a puterii. În plus, dacă nu faci risipa de cuvinte, nu rişti nici să dai drumul la prostii ori să laşi să-ţi scape informaţii preţioase, adică periculoase. În 1852 a venit pe tronul Rusiei noul ţar Nicolae I. Aproape imediat după încoronare, a izbucnit o rebeliune de orientare liberală, urmărind modernizarea ţării şi alinierea economiei şi administraţiei civile la standardele europene ale vremii. Rebeliunea, cunoscută în istorie sub numele de „Revolta decembristă”, a fost înăbuşită cu brutalitate, iar ţarul l-a condamnat la moarte pe unul dintre conducătorii ei, Kondrat Rileiev. În ziua execuţiei, Rileiev a fost suit pe platforma spânzurătorii şi i s-a pus ştreangul în jurul gâtului. Trapa de sub picioarele condamnatului s-a deschis, dar funia s-a rupt şi omul s-a prăbuşit la pământ. O asemenea întâmplare era considerată pe atunci un semn al destinului şi o dovadă că vinovatul primise iertarea cerească, drept care, prin tradiţie, era graţiat. Rileiev s-a ridicat de jos, clătinându-se. Plin de noroi, dar convins că fusese salvat, s-a adresat mulţimii: „Vedeţi şi voi că aici, în Rusia, nimic nu se face aşa cum trebuie, nici măcar un ştreang de spânzurătoare!”

  S-a trimis în grabă un mesager la Palatul de iarnă, pentru a-l informa pe ţar că execuţia dăduse greş. Deşi dezamăgit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, Nicolae I s-a aşezat să semneze graţierea, întrebând, în treacăt: „Şi Rileiev a spus ceva despre această minune?” Mesagerul a răspuns: „Sire, a zis că ruşii nu ştiu să facă nici măcar un ştreang”.

  „Dacă e aşa, hai să-i dovedim contrariul”, a hotărât ţarul şi a rupt hârtia pe care tocmai o semnase. A doua zi, Rileiev a fost spânzurat din nou. De data aceasta, funia nu s-a mai rupt.

  Învaţă o lecţie esenţială: o dată rostite, cuvintele nu mai pot fi luate înapoi. Nu le lăsa să-ţi scape de sub control. Fii atent îndeosebi la remarcile sarcastice: satisfacţia de moment pe care o încerci proferându-le nu merită preţul ce nu vei întârzia să-l plăteşti.

  Imagine:

  Oracolul din Delphi. La întrebările vizitatorilor, preoteasa lui Apollo obişnuia să rostească doar câteva cuvinte enigmatice, care păreau pline de sens şi de însemnătate. Nimeni nu îşi îngăduia să nesocotească vorbele Oracolului. Ele aveau asupra tuturor putere de viaţă şi de moarte.

  Ultimul cuvânt:

  Niciodată să nu începi să-ţi mişti buzele şi dinţii înainte ca supuşii tăi să facă acest lucru. Cu cât păstrez tăcerea un timp mai îndelungat, cu atât mai repede îşi vor mişca alţii buzele şi dinţii lor. Când îşi mişcă buzele şi dinţii, îmi dezvăluie adevăratele intenţii pe care le au. [.] Dacă monarhul nu se înconjoară de mister, sfetnicii vor găsi calea de a-şi spori puterea din ce în ce mai mult

  (Han-fei-tzu, filosof chinez din secolul al III-lea Î. Hr.)

  CONTRAARGUMENT.

  Există împrejurări când este înţelept să renunţi la tăcere. Uneori, ea poate genera suspiciune şi nelinişte, mai ales în mintea superiorilor ierarhici. La fel, un comentariu vag şi voit ambiguu riscă să dea naştere la interpretări care nu ţi-ar fi favorabile. Tehnica tăcerii şi a zgârceniei verbale trebuie utilizată cu mare grijă şi numai în situaţiile adecvate. Sunt cazuri în care este mai inteligent să joci rolul bufonului curţii – glumeţul ce ştie prea bine că este mai deştept ca regele: vorbeşte şi vorbeşte, îi amuză pe toţi şi nimeni nu bănuieşte că ar fi ceva mai mult decât un simplu bufon.

  În plus, cuvintele se pot transforma ele însele într-o „perdea de fum” menită să mascheze viclenia pe care o pui la cale. Umple-i cu vorbe urechile ascultătorului tău – îi vei distrage atenţia de la faptele tale şi îl vei ţine sub vraja ta. Astfel, cu cât vorbeşti mai mult, cu atât mai puţină suspiciune vei trezi. Oamenii vorbăreţi nu sunt consideraţi vicleni sau înclinaţi spre a practica manipularea, ci par mai degrabă neajutoraţi şi sinceri. Această tehnică este reversul celei a tăcerii: vorbind mai mult decât ar fi necesar şi creându-ţi o imagine de vulnerabilitate şi de inferioritate intelectuală, îţi asiguri o mai mare libertate de manevră şi îţi ascunzi mai bine planurile perfide.

  LEGEA.

  REPUTAŢIA CONTEAZĂ ENORM – APĂRĂ-ŢI-0 DIN TOATE PUTERILE.

  ARGUMENT.

  Reputaţia este piatra unghiulară a puterii. Numai pe ea se poate întemeia capacitatea de a intimida şi de a obţine victoria; dacă îţi pierzi reputaţia, devii vulnerabil şi vei fi atacat din toate direcţiile. Păstrează-ţi o reputaţie ireproşabilă. Fii mereu vigilent faţă de orice asalt potenţial şi zdrobeşte-l înainte de deveni periculos. Între timp, învaţă cum să-ţi distrugi duşmanii adâncind breşele din zidul reputaţiei lor, apoi dă-te la o parte şi lasă opinia publică să-i ducă la spânzurătoare.

  RESPECTAREA LEGII (I)

  În timpul războiului celor trei regate din China secolului al III-lea d. Hr. (207 – 265), marele Chuko Liang, conducătorul oştilor din regatul Shu, şi-a trimis impresionanta armată într-o tabără destul de îndepărtată, iar el însuşi a rămas într-un