orăşel, împreună cu o mână de soldaţi. Pe neaşteptate, santinelele i-au adus vestea alarmantă că se apropia o oştire de peste o sută cincizeci de mii de oameni, comandată de Sima Yi. Cu numai o sută de ostaşi, Liang nu avea nici o şansă de a se apăra. Situaţia lui era disperată. Duşmanii urmau, în sfârşit, să pună mâna pe renumitul general.

  Fără a sta să-şi plângă de milă sau să-şi reproşeze imprudenţa, Liang le-a ordonat soldaţilor să-şi coboare stindardele, să deschidă larg porţile oraşului şi să se ascundă. În ceea ce-l privea, el s-a îmbrăcat într-o rasă de călugăr taoist şi s-a postat în locul cel mai vizibil de pe zidul cetăţii. A aprins tămâie, şi-a acordat lăuta şi a început să cânte. După câteva clipe, a zărit armata inamică apropiindu-se implacabil, ca o maree de oameni. Prefăcându-se că nu o bagă în seamă, generalul continua să cânte, acompaniindu-se la lăută.

  Curând, falangele duşmane ajunseseră la porţile oraşului. În fruntea lor se afla Sima Yi, care l-a recunoscut imediat pe omul aşezat pe zid.

  Deşi oştenii săi ardeau de nerăbdare să dea iureş în cetatea lipsită de apărare, Sima Yi ezita. Le-a poruncit să rămână pe loc, iar el a stat, s-a uitat îndelung la generalul Liang, după care a dat ordin de grabnică retragere.

  Comentariu.

  Chuko Liang era cunoscut îndeobşte sub porecla de „Dragonul adormit”. Faptele sale de arme din războiul celor trei regate au devenit legendare. Odată, în tabăra sa a venit un om ce pretindea că este locotenent, că dezertase din armata duşmană şi ca avea informaţii preţioase despre aceasta. Liang şi-a dat seama numaidecât că era vorba de o capcană şi a pus să fie decapitat falsul fugar. Totuşi, în ultima clipă, înainte ca securea să-i despartă omului capul de trunchi, generalul a oprit execuţia şi i-a oferit acestuia viaţa în schimbul promisiunii că va deveni agent dublu. Recunoscător şi înspăimântat de moarte, spionul a primit târgul şi a început să transmită foştilor săi stăpâni informaţii false. Liang a câştigat astfel bătălie după bătălie.

  Într-o altă împrejurare, Liang a izbutit să fure un sigiliu militar şi a pecetluit cu el o seamă de documente false, prin care trupele duşmane au fost trimise departe de poziţiile sale. O dată dispersată armata vrăjmaşă, generalul a cucerit fără efort trei oraşe, asigurându-şi controlul asupra unei întregi fâşii-coridor din regatul inamic. Cu altă ocazie, a reuşit să-şi convingă inamicul că unul dintre cei mai destoinici generali ai săi era un trădător – faptă prin care l-a determinat pe acest valoros ofiţer să dezerteze şi să se alăture armatei sale. Dragonul adormit îşi cultiva cu mare grijă reputaţia – trecea drept omul cel mai inteligent din toată China, în stare să scoată întotdeauna câte un as din mânecă. La fel de imbatabilă ca şi cea mai puternică dintre arme, această reputaţie a sa băga groaza în duşmani.

  Sima Yi luptase de zeci de ori împotriva lui Chuko Liang şi îl cunoştea bine. Când s-a trezit în faţa porţilor deschise ale cetăţii şi l-a văzut pe vechiul său adversar pe zid, a încremenit de uimire. Veşmintele de călugăr taoist, cântecul şi tămâia – totul avea aerul unei capcane de natură să intimideze. Sima Yi a crezut că Liang îl provoca şi îl atrăgea în cursă. Aparenţa de vicleşug era atât de flagrantă, încât, pentru un moment, asediatorului i-a trecut prin minte că Dragonul adormit se afla într-adevăr singur şi în mare dificultate. Dar faima de meşter în perfidie a lui Liang era prea puternică, iar Sima Yi nu a îndrăznit să-şi asume riscul de a „verifica” direct cum stăteau lucrurile, iată ce rol joacă reputaţia – ea poate să pună în derută o întreagă armată, ba chiar o poate sili să se retragă, fără a fi nevoie de nici o luptă.

  Căci, după cum spune Cicero, chiar cei ce contestă importanţa faimei ţin să-şi pună numele lângă titlul cărţilor în care pledează împotriva ei, sperând să devină celebri prin dispreţuirea celebrităţii. Toate celelalte lucruri se pot împărtăşi – suntem în stare la nevoie să le dăruim prietenilor bunurile sau chiar viaţa noastră, dar nu suntem dispuşi mai niciodată să împărţim cu alţii faima dobândită şi să renunţăm la buna noastră reputaţie în favoarea altuia.

  Montaigne, 1533 -1592

  RESPECTAREA LEGII (II)

  În 1841, tânărul P. T. Barnum se străduia să-şi facă un nume ca cel mai de seamă om de spectacol din America şi s-a hotărât să cumpere Muzeul American din Manhattan, ca să-l transforme într-o expoziţie de curiozităţi care să-i asigure celebritatea. Necazul era că nu avea bani. Preţul muzeului fusese stabilit la cincisprezece mii de dolari, însă Barnum a venit cu o contrapropunere tentantă pentru proprietari, chiar dacă banii lichizi aveau să fie înlocuiţi cu o sumedenie de garanţii şi de referinţe. S-a ajuns la o înţelegere verbală, dar, în ultima clipă, principalul proprietar s-a răzgândit şi atât clădirea, cât şi colecţiile au intrat în posesia directorilor Muzeului Peale. Barnum era în culmea furiei, i-au explicat că afacerile sunt afaceri şi că muzeul fusese vândut celor de la Peale pentru că aceştia aveau o reputaţie solidă, pe câtă vreme Barnum nu se putea lăuda cu niciuna.

  Pe loc, tânărul s-a decis să rezolve problema lipsei sale de reputaţie în singurul fel ce îi stătea la îndemână, adică ruinând-o pe aceea a oamenilor care îi fuseseră preferaţi. Prin urmare, a lansat o campanie de scrisori în ziare, numindu-i „directori de bancă de trei surcele” şi acuzându-i că nu aveau nici cea mai vagă idee despre cum se administrează un muzeu şi cum se organizează divertismentul. A avertizat publicul vizitator să nu cumpere acţiuni Peale, întrucât achiziţionarea unui al doilea muzeu secătuise resursele şi debilitase situaţia financiară a acestei firme. Campania a dat rezultat, cota acţiunilor a scăzut, la fel ca şi aceea a încrederii şi reputaţiei noilor cumpărători, drept care proprietarii Muzeului American s-au răzgândit a doua oară şi, rupând înţelegerea cu Peale, i-au vândut totul lui Barnum.