O nuntă hindusă, pe un fundal evident canadian. Un el şi o ea mai tineri. Au fost la Cascada Niagara în luna de miere. S-au distrat grozav. Zâmbeşte pentru a o dovedi. Ne întoarcem în timp. Îmi arată fotografii din studenţie, cu prieteni; în faţa bisericii Sfântul Mike; în cameră; în timpul sărbătorii de Diwali pe strada Gerrard; citind în biserica Sfântul Basil, îmbrăcat în robă albă; într-o altă robă albă într-un laborator al departamentului de zoologie; la absolvire. De fiecare dată, zâmbeşte, dar ochii lui spun altceva.

Fotografii din Brazilia, cu o mulţime de leneşi în mediul lor natural.

Întoarcem pagina şi ne trezim în Pacific – acolo nu e aproape nimic. Mi-a spus că aparatul a declanşat de fiecare dată, dar totul s-a pierdut. Ce-a mai rămas, a fost strâns de Mamaji şi trimis după eveniment.

Există o poză făcută la grădina zoologică în timpul vizitei unui VIP. E o altă lume, în alb şi negru. Sunt mulţi în fotografie. Atenţia e îndreptată spre Cabinetul ministrului. În fundal, o girafă. Lângă marginea grupului, îl recunosc pe domnul Adirubsamy, mai tânăr.

— Mamaji? am întrebat.

— Da, spune el.

Bărbatul de lângă ministru, cu ochelari cu rame de baga şi cu părul pieptănat îngrijit, arată ca un posibil domn Patel, cu faţa mai rotundă decât a fiului său.

— Este tata? am întrebat.

— Nu ştiu cine este, a răspuns.

Face câteva secunde de pauză.

— Tata a făcut poza, a spus.

Pe aceeaşi pagină există o altă poză de grup, reprezentând elevi. Îmi arată:

— Ăsta este Richard Parker.

Sunt uimit. Mă uit cu atenţie pentru a putea să ghicesc personalitatea din aparenţe.

Din nefericire, e tot alb negru şi un pic mişcată. Fotografia e făcută în zile mai bune, neglijent. Richard Parker se uită într-o parte. Nici nu-şi dă seama că i se face o poză.

Pagina alăturată este ocupată de o poză în culori a piscinei Aurobindo Ashram.

Este un bazin mare, în aer liber, cu apă curată şi strălucitoare, şi un bazin alăturat pentru sărituri.

Pe pagina următoare e o poză a porţii de la intrarea în şcoala Petit Seminaire. Motto-ul şcolii este pictat pe o arcadă: Nil magnum nisi bonum. Nu există măreţie fără bunătate.

Asta-i tot. O întreagă copilărie surprinsă în patru fotografii nerelevante.

Se întristează.

— Cel mai rău lucru este că de-abia îmi aduc aminte cum arăta mama. O văd cu ochii minţii, dar dispare prea repede. Cum încerc să mă uit la ea mai cu atenţie, se face nevăzută. La fel şi vocea. Dacă aş vedea-o din nou pe stradă, mi-aş aduce aminte. Dar e imposibil. E foarte trist să nu-ţi aduci aminte cum arăta mama ta.

Închide cartea.

Capitolul 34

Tata a spus:

— O să navigăm precum Columb.

— El spera să găsească India, am subliniat posomorât.

Am vândut grădina, cu tot cu animale şi cuşti. Într-o altă ţară, o altă viaţă.

Pe lângă faptul că ne dădeau iluzia un viitor fericit, banii ne ajungeau pentru drum şi pentru noul început în Canada (cu toate că acum, când mă gândesc la sumă, mi se pare derizorie – cât de orbiţi suntem de bani). Ne-am fi putut vinde grădina în India, dar grădinile americane plăteau mai bine. CEISP, Convenţia asupra Comerţului Internaţional cu Specii în Pericol, tocmai îşi începuse activitatea, şi comerţul cu animale sălbatice se oprise. Viitorul grădinilor zoologice depindea acum de alte grădini zoologice.

Zoo Pondicherry a închis la ţanc. A fost bătaie pe animalele noastre. Ultimii cumpărători au fost un număr de grădini zoologice, mai ales Lincoln Park Zoo din Chicago şi cea care avea să se deschidă în curând în Minessota, iar animalele bătrâne au plecat spre Los Angeles, Louisville, Oklahoma City şi Cincinnati.

Iar două animale au fost trimise la Zoo Canada. Aşa s-a făcut că am plecat Ravi şi cu mine. Noi nu voiam. Nu voiam să trăim într-o ţară cu vânturi puternice şi cu ierni foarte friguroase. Canada nu era pe harta de cricket. Timpul pe care l-am petrecut cu pregătirile ne-a făcut să ne obişnuim cu ideea şi ne-a uşurat momentul plecării. Ne-a luat peste un an.

Nu mă refer la noi, ci la animale. Luând în consideraţie faptul că animalele se lipsesc de îmbrăcăminte, încălţăminte, aşternuturi, mobilă, veselă, obiecte de toaletă; că naţionalitatea nu înseamnă nimic pentru ele; că n-au idee de paşapoarte, bani, slujbe, şcoli, case, facilităţi de sănătate – luând în considerare cât de simplă le e existenţa, e uimitor cât de greu e să le muţi. Mutarea unei grădini seamănă cu mutarea unui oraş.

Actele au fost un coşmar. Litri de apă folosiţi pentru a uda umbrele. Drag