la chipurile tensionate ale adepţilor săi, acum înţeleg  mai bine. De exemplu, va trebui să împrumut bagheta unuia  dintre voi înainte de a mă duce să îl omor pe Potter.

Cei din jurul lui rămaseră înmărmuriţi, de parcă le-ar fi cerut împrumut vreun braţ sau cine ştie ce.

— Niciun voluntar? întrebă Cap-de-Mort. Să vedem...

Lucius, nu văd de ce ar trebui să mai ai baghetă.

Lucius Reacredinţă ridică privirea. La lumina focului,

pielea îi părea galbenă ca ceara, iar ochii îi erau adânciţi în  orbite şi avea cearcăne. Când vorbi, vocea i se auzi răguşită:

— Stăpâne?

— Bagheta, Lucius. Vreau să-mi dai bagheta ta.  -Eu ...

Reacredinţă se uită cu coada ochiului la soţia sa. Aceasta  privea drept înainte, la fel de palidă ca şi el; avea părul lung şi  blond dat pe spate, iar sub masă, degetele ei subţiri îl strânseră  pentru o clipă de încheietură. La atingerea ei, Reacredinţă îşi  vârî mâna în interiorul robei, scoase o baghetă şi i-o dădu lui  Cap-de-Mort, care o ridică în faţa ochilor săi roşii, examinând-o  cu atenţie.

— Din ce este?

— Din ulm, Stăpâne, şopti Reacredinţâ

— Şi miezul ?

— Fragment .. fragment din inimă de dragon.

— Bun, spuse Cap-de-Mort.

Scoase bagheta sa şi le compară lungimea. Lucius  Reacredinţă făcu o mişcare involuntară; pentru o fracţiune de secundă, păru că se aştepta să primească în schimb bagheta lui Cap-de-Mort. Cap-de-Mort sesiză gestul şi ochii i se măriră  răutăcioşi.

— Cum să-ţi dau bagheta mea, Lucius? Bagheta mea?

Câţiva râseră batjocoritor.

— Te-am lăsat în libertate, Lucius, şi nu îţi este de ajuns?  Dar am observat că tu şi familia ta nu păreţi tocmai fericiţi în  ultima vreme... Spune-mi, Lucius, ce anume te deranjează la  prezenţa mea în casa ta?

— Nimic... nimic, Stăpâne!

— Lucius... minţi de îngheaţă apele.

Vocea calmă părea să se audă ca un şuierat, chiar şi după ce gura necruţătoare încetă să se mai mişte. Unul sau doi vrăjitori  abia reuşiră să-şi reprime tremuratul, când şuieratul începu să  se audă din ce în ce mai tare; ceva greu se târşâia pe podea, pe sub masă.

Un şarpe uriaş ieşi de acolo şi se caţără încet pe scaunul  lui Cap-de-Mort. Se tot înălţa, părând să nu se mai termine, şi,  până la urmă, se opri pe umerii Lordului; era gros cât coapsa  unui adult, iar ochii cu pupile verticale nu clipeau absolut  deloc. Cap-de-Mort mângâie animalul oarecum absent, cu degetele sale lungi şi subţiri, fără să-şi ia ochii de la Lucius  Reacredinţă.

— De ce este oare familia Reacredinţă atât de nemulţumită 

de rolul pe care îl are? Nu este revenirea mea, faptul că am  ajuns la putere exact ce au susţinut că şi-au dorit cu ardoare în  toţi anii ăştia?

— Desigur, Stăpâne, spuse Lucius Reacredinţă şi îşi şterse buza de sus de transpiraţie, cu mâna tremurândă. Am dorit-o... şi o dorim. În stânga lui Reacredinţă, soţia sa încuviinţă din cap straniu şi cu răceală, evitând să se uite la Cap-de-Mort şi la  şarpe. În dreapta sa, Draco, fiul, care se tot holbase până atunci  la corpul inert de deasupra îi aruncă pe furiş o privire lui Capde-Mort, dar îşi întoarse capul imediat, îngrozit de un posibil  contact vizual.

— Stăpâne, spuse o femeie brunetă de la jumătatea mesei,  cu vocea sugrumată de emoţie, este o onoare să va avem aici, în  casa familiei noastre. Nu există plăcere mai mare.

Era aşezată alături de sora ei, la fel de diferită ca  înfăţişare, cu părul ei brunet şi ochii străjuiţi de pleoape grele,  cum era şi în privinţa comportamentului; în timp ce Narcissa  stătea dreaptă şi impasibilă, Bellatrix se apleca înspre Cap-deMort cât putea de mult, de teamă că nişte simple cuvinte n-o  ajutau prea mult să-şi exprime marea dorinţă de apropiere.

— Nu există plăcere mai mare de atât, repetă Cap-de-Mort,  cu capul aplecat puţin într-o parte, cercetând-o pe Bellatrix. Venind din partea ta, Bellatrix, asta înseamnă foarte mult. Bellatrix roşi şi ochii i se umplură de lacrimi de încântare.

— Stăpânul meu ştie că spun doar purul adevăr!

— Nu există plăcere mai mare de atât... chiar şi în comparaţie cu fericitul eveniment despre care am auzit că a  avut loc în familia ta săptămâna aceasta?

Femeia îl privi fix, cu gura întredeschisă, în mod evident nedumerită.

— Nu ştiu la ce te referi, Stăpâne.

— Mă refer la nepoata ta, Bellatrix. Şi la a voastră, Lucius  şi Narcissa. Tocmai s-a căsătorit cu vârcolacul Remus Lupin. Trebuie să fiţi nespus de mândri.

In jurul mesei se auzi o explozie de râsete batjocoritoare. Mulţi se aplecară în faţă, schimbând priviri voioase, câţiva  bătură cu pumnul în masă. Şarpele cel gigantic deschise gura  larg, şuierând furios, deranjat de zgomote, însă Devoratorii  Morţii erau atât de încântaţi de umilirea lui Bellatrix şi a  familiei Reacredinţă, încât nici nu îl auziră. Chipul femeii,  îmbujorat nu de mult de bucurie, devenise acum de un roşu neuniform, roşindu-se.

— Nu ne este nepoată, Stăpâne, strigă ea peste şuvoiul de râsete. Noi - Narcissa şi cu mine - nu am mai văzut-o deloc pe sora noastră de când s-a măritat cu Sânge-Mâlul. Copila asta nare nici o legătură cu noi, la fel ca şi dihania cu care s-a  măritat.

— Tu ce zici Draco! întreba Cap-de-Mort şi, cu toate că  vorbea încet,  vocea sa reuşi să răzbată prin mulţimea de huiduieli şi batjocuri.

O să ai grijă de pui?

Amuzamentul crescu; Draco Reacredinţă îşi ridică privirea  îngrozit spre tatăl său, dar acesta îşi ţinea ochii fixaţi în poală,  apoi întâlni privirea mamei sale. Aceasta clătină din cap imperceptibil, apoi continuă să fixeze cu o privire inexpresivă  peretele de vizavi.

— Ajunge! spuse Cap-de-Mort, izbind şarpele furios. Ajunge!  Râsetele amuţiră numaidecât.

— Mulţi dintre arborii noştri genealogici cei mai vechi au fost infestaţi în decursul timpului, zise el, în timp ce Bellatrix îl  privea rugător, cu respiraţia tăiată. Pentru a vi-i menţine sănătoşi pe ai voştri, trebuie să retezaţi crengile uscate, nu-i  aşa! Să tăiaţi părţile care ameninţă sănătatea celorlalte.

— Da, Stăpâne, şopti Bellatrix, iar ochii i se umplură din  nou de lacrimi de recunoştinţă. Cu prima ocazie!

— O vei avea, spuse Cap-de-Mort. În familia ta, ca şi în  toată lumea... vom înlătura parazitul care