un bar și, pe lîngă el, niște trepte de piatră suie pe lîngă perete, întorc la stînga spre o cameră aflată între etaje, și-apoi cotesc la dreapta ș-ajung la un balcon de lemn care înconjoară salonu’, cu excepția laturii de la stînga mea, unde sînt ferestre mari cu plasă, de la tavan pîn’ la podea. Mese sînt berechet, așezate peste tot, împestrițate de clienți.

În mijlocul meselor e încropit un ring de dans, dat la rindea și lustruit, și-n ring – dansînd un tangou pasionat c-o femeie care-ar fi putut să-i fie mamă – unu’ care pare să fie cel mai drăguț gigolo din deșertu’ ăsta.

E-nalt, subțire și suplu și poartă o pereche de pantaloni mexicani, strînși pe picior, o cămașă de mătase, și are-un zîmbet neghiob, ș-o dansează pe dama aia ca și cum ar fi preferat să flirteze c-un șarpe cu clopoței. Orchestra – patru tipi în chaps[4] pe-o mică platformă-n stînga barului – atacă un strașnic un ritm spaniol. Alți patru sau cinci tipi stau proțăpiți în juru’ barului. Majoritatea poartă chaps sau pantaloni mexicani, și cre’ că-s de pe la ranch-urile pe care le-am întîlnit venind încoa.

De deasupra mea, dintr-o cameră ce am impresia că dă pe balcon, se aud multe rîsete și zumzet de conversații. Mai încolo – în stînga, la o masă lîngă ferestre – trei tipi, care par să fie mexicani, stau de vorbă la o tequila[5]. În dreapta e o masă de băieți mai spălați, îmbrăcați în smokinguri, cu cîteva dame pline de bijuterii super. Și – cum n-am observat mașini parcate-n juru’ localului – cred că trebuie să fie un garaj de cealaltă parte a casei, pe care nu l-am putut vedea.

Cînd intru, indivizii de la bar mă măsoară cu privirea ș-apoi își văd mai departe de bancuri cu puicuța cît o musculiță ce servește la bar.

Mi-aleg o masă la marginea ringului de dans și iau loc. Nu trece mult și vine unu’ care parcă o să-și dea sufletu’ dintr-o clipă-n alta de slăbănog ce e, și mă întreabă ce doresc. Comand niște ouă cu șuncă ș-o cantitate respectabilă de whisky, și individul o ia din loc. Mă delectez, apoi, privind la tipu’ din ring care-și continuă numărul.

Continuă să-mpingă de zor dama-n juru’ ringului și, fiindcă veni vorba, băieții ce cîntă la chitare parcă rîd în sinea lor pe socoteala lui. Poate-or fi crezînd că tipul o ia de fraieră și trebuie să recunosc că se poartă, nici vorbă, ca un partener de dans tocmit. Cînd ajung în dreptu’ meu, o întoarce-n așa fel ca să mă poată privi, schițează un zîmbet de parcă și-ar cere scuze, și-mi face cu ochiu’.

După un timp băieții se lasă de cîntat și perechea se duce la o masă unde văd că-i o sticlă de șampanie. Un minut mai tîrziu, un tip îmbrăcat într-un smoking impecabil și cămașă de mătase, iese din camera de la mezanin. Mă vede, schițează un fel de zîmbet, coboară-n grabă scările și se-ndreaptă către mine.

— Seara bună, señor, zice. Encantado se vă urez bien venido la Altmira. Sper che aveți todo che doriți.

Zîmbesc.

— Și io sper, îi răspund. Apoi îmi țin gura.

— Sinteți in vecinătate de mult timp? mă întreabă. Nu cre’ se va fi văzut al’dat’. Vedeți, señor, aveți mare noroc che ne-ați gasit deschis așa tîrziu – e aproape trei – dar en esta noapte, como se vede, avem o mica petrecere. Sper se ve mai vedem.

Tipu’ pe post de chelner se-ntoarce cu whiskyul. Îmi torn o porție zdravănă și-i pasez sticla individului.

— Ia o dușcă, îi spun. Cu cine am plăcerea?

Zîmbește și refuză băutura c-o mișcare a mîinii.

— Sint Periera, zice. Conduc localu’. E un local muy bueno, cuando encepi să-l conoce.

— Grozav, îi spun. O să mă-nvîrt prin împrejurimi, continui, așa c-o să mă mai vezi.

Zîmbește și-o ia din loc.

După un timp vine și chelneru’ cu ouăle cu șuncă, și m-apuc să mănînc. Mai tîrziu încep iarăși băieții cu chitarele să cînte și, cît ai zice pește, tipu’ pe post de gigolo se ridică și-ncepe să se învîrtă cu dama pe parchet. Cucoana asta coaptă e-atît de moartă dup-o rumbă-ndrăcită, încît ai impresia c-o să-și plesnească rochia dintr-o clipă-n alta.

Cum se-ndreaptă legănîndu-se către mine, trag repede o dușcă de whisky și mă prefac că sînt puțin cam amețit. Cînd ajung în dreptu’ meu, ridic privirea către tip și rînjesc. Îmi răspunde și el la fel.

— Ce mai faci, fetițo? îi zic, tare și apăsat.

Ai fi putut s-auzi cum cade-un ac. Grupu’ din dreapta se oprește din băut,iar indivizii de la bar se răsucesc către noi. Găliganu’ lasă dansu’ și conduce dama-napoi la masă, apoi se-ndreaptă nonșalant către mine.

— Și cum ziceai? mă-ntreabă.

— Te-ntrebam ce mai faci, fetițo? îi răspund.

Tipu’ ăsta-i rapid. Face-un pas înainte și, cînd dau să mă ridic, îmi trage una-n picioare din laterală și-n același timp mă pocnește drept în nas. Cad ca un burduf, da’ nici io nu’s prea moale și mă lansez spre el să i-o plătesc. Plasez rapid un upercut pe care-l evită printr-o fandare laterală și, cînd încerc o directă, o blochează fără probleme. Îl agăț de cămașă și-l trag către mine, da’mi pune o piedică-n stil de foarfecă japoneză și iar ne prăbușim. Formația a-ncetat să cînte și-n timp ce cad, îl văd pe Periera că se apropie.

Cînd încerc să mă ridic, fătălăul mă culcă iar. Cînd reușesc în final să stau pe două picioare, nu arăt prea grozav.

Stau așa clătinîndu-mă un pic, ca și cum aș fi amețit de băutură, și trag un sughiț așa, ca să fiu și mai convingător.

Periera se oprește, zîmbindu-mi.

— Señor, zice. Me pare rau che faceți necazuri la oameni din serviciul meu. Va rog se n-o mai faceți. Dacă sînteți lovit, me pare rau.

Începe