Britt-Marie a fost aici descarcă cărți gratis .pdf 📖

FREDRIK BACKMAN

BRITT-MARIE A FOST AICI

Original: Britt-Marie var här

[Britt-Marie Was Here] (2014)

Traducere din limba suedeză și note de:

ANDREEA CALEMAN

virtual-project.eu

2020

„Iubim fotbalul pentru că e instinctiv. Vezi o minge rostogolindu-se pe stradă și îi dai un șut. Îl iubim din același motiv pentru care ne îndrăgostim – pentru că nu știm cum să ne împotrivim”.

Furculițe. Cuțite. Linguri.

•

În ordinea asta.

•

Britt-Marie nu e, de bună seamă, genul de om care îi judecă pe alții, departe de ea gândul. Dar niciunei persoane civilizate nu i-ar putea da prin cap să aranjeze tacâmurile în sertar altfel decât se cade, nu-i așa? Că ea chiar nu judecă pe nimeni, totuși, doar nu suntem animale, nu?

O zi de luni, în ianuarie. Britt-Marie stă așezată la o mică masă de scris, într-un mic birou al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. Ordinea tacâmurilor în sertar n-are nimic de-a face cu asta, firește, dar se gândește că e un soi de simptom a tot ce a mers prost în ultimul timp. Tacâmurile se pun întotdeauna în ordinea obișnuită, fiindcă viața trebuie să meargă înainte ca de obicei. Viața obișnuită e prezentabilă. În viața obișnuită ai grijă de copii, faci curat în bucătărie și ordine pe balcon. Că e mereu mai mult de trebăluit decât ai crede. Pe balcon, adică.

În viața obișnuită n-ai ce să cauți la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Fata din spatele mesei de scris are părul tuns scurt, băiețește. Nu c-ar fi ceva greșit în asta, firește, că Britt-Marie n-are prejudecăți. Așa-i la modă, acum, de bună seamă. Fata îi arată un formular și zâmbește, în mod evident grăbită.

— Completați numele, codul numeric personal și domiciliul, vă rog!

Britt-Marie trebuie înregistrată. De parcă ar fi vreo infractoare. De parcă ar fi venit să le fure slujbele celor de la agenție.

— Lapte, zahăr? întreabă fata, oferindu-i cafea într-o ceașcă de plastic.

Nu, Britt-Marie nu-i judecă pe alții, nici gând, dar ăsta-i comportament civilizat? Ceașcă de plastic, auzi! Ce, e război? Ar vrea să-i spună asta fetei, dar, întrucât Kent o îndeamnă mereu să fie mai „sociabilă”, Britt-Marie zâmbește cât de diplomatic poate și așteaptă să i se ofere și farfurioară pentru ceașcă.

Kent e soțul lui Britt-Marie. E antreprenor. Unul de mare, mare succes. Face afaceri cu Germania și e foarte, foarte sociabil. Fata îi oferă și două pachețele cu lapte, dintr-acela care nu trebuie ținut în frigider. Apoi îi întinde un pahar din plastic, plin cu lingurițe din plastic. Britt-Marie n-ar fi fost mai îngrozită nici dacă i s-ar fi oferit un șarpe.

— Nici lapte, nici zahăr? întreabă fata nedumerită.

Britt-Marie dă din cap că nu și mătură biroul cu palma, de parcă ar fi plin de firimituri invizibile. Hârtii împrăștiate peste tot, debandadă. Că fata n-are timp să facă ordine, firește, ocupată cum e cu cariera, din câte își dă seama Britt-Marie.

— OK, scrieți-vă doar adresa acolo! zâmbește fata, cu ochii în formular.

Britt-Marie își ațintește privirea în genunchi și mătură firimituri invizibile de pe fustă. Îi e dor de acasă, de sertarul ei cu tacâmuri. De viața obișnuită. Îi e dor de Kent, pentru că el completează de obicei formularele.

Fata pare gata să deschidă din nou gura, așa că Britt-Marie o întrerupe:

— Dacă nu deranjez, ceva pe care să pun ceașca?

Britt-Marie spune „ceașcă”, deși e doar un recipient din plastic, pe tonul acela pe care îl folosește negreșit când e nevoită să-și adune toată stăpânirea de sine.

— Ce? exclamă fata, ca și când ceștile se pot pune oriunde, pur și simplu.

Britt-Marie zâmbește cât de sociabil poate.

— Ai uitat să-mi dai farfurioară. Să nu lase ceașca urme pe masă, pricepi dumneata?

Fata de cealaltă parte a mesei de scris nu pare să priceapă la ce ar folosi farfurioarele. Sau porțelanul. Sau oglinzile, dacă e să judece după frizura fetei.

— Aș, n-are nimica, puneți-o oriunde! răspunde ea netulburată, arătându-i un loc oarecare pe birou.

De parcă viața ar fi așa de simplă! De parcă nu contează dacă folosești farfurioară au ba sau dacă pui tacâmurile în ordinea corectă! Fata lovește ușurel formularul cu pixul, arătându-i rubrica „Domiciliul”. Britt-Marie răsuflă foarte, foarte răbdătoare. Nu oftează, nu.

— Bine, dar ceștile de cafea nu se pun direct pe masă, pur și simplu! Lasă urme, înțelege și dumneata!

Fata studiază masa de scris, care arată de parcă niște copii mici au încercat să mănânce cartofi direct de pe ea. Cu furcile. Pe întuneric.

— Aș, nu contează, oricum e veche și zgâriată! spune ea zâmbind.

Britt-Marie urlă în sinea ei.

— Bănuiesc că dumitale nu ți-a dat prin cap că e din cauză că nu folosești farfurioare, constată ea.

O spune cu toată bunăvoința, firește. Deloc „pasiv-agresiv”, cum i-a auzit odată pe copiii lui Kent vorbind despre ea, când credeau că nu-i aude. Britt-Marie chiar nu e pasiv-agresivă. E binevoitoare. Și, după ce i-a auzit pe copiii lui Kent făcând-o „pasiv-agresivă”, a fost extrabinevoitoare câteva săptămâni în șir.

Fata de la agenție pare ușor încordată. Își masează sprâncenele.

— Bun… deci, cum ați zis că vă cheamă? Britt, nu?

— Britt-Marie. Doar sora mea îmi zice Britt, o corectează Britt-Marie.

— OK, completați formularul… vă rog! spune fata.

Britt-Marie aruncă o privire spre hârtiile care îi cer să declare cine este și unde locuiește. E nevoie de o grămadă ridicol de mare de hârtii ca să fii om în ziua de azi, crede Britt-Marie cu convingere. De absurd de multă birocrație doar ca societatea să te lase să fii membru.

Fără tragere de inimă, își completează numele, codul numeric personal și numărul de telefon. Lasă necompletat spațiul pentru adresă.

— Ce pregătire aveți? o interoghează fata.

Britt-Marie își strânge tare baierele genții.

— Țin să menționez că pregătirea mea este excepțională! exclamă ea.

— Bine, ce studii aveți? Asta voiam să zic.

Britt-Marie răsuflă scurt pe nas. Nu pufnește, nu, că Britt-Marie