„Lumea se dăruie celui ce o contemplă, îmi spusese Vrăjitorul. În clipa în care trăieşti există veacuri, milenii ascunse. Aparenţa nu ascunde neantul, ci, mai degrabă, un univers tainic.“

În seara aceea de decembrie ne-am simţit împliniţi. La picioarele noastre, panorama părea un foc din care ţâşneau scântei în jurul unei flăcări verticale, Turnul Eiffel. Parisul, plin de o excitaţie fericită, se împodobise cu toate bijuteriile sale.

— Félix! Asta-i mangrova…

Crăciunul mutase tropicele la Paris. Graţie miilor de ghirlande luminoase care acopereau străzile, tapiţau faţadele, coafau acoperişurile cu ramurile lor, Mami regăsea manglierii cei molatici, din apropierea râurilor, ale căror liane cădeau şi se înlănţuiau pentru a deveni la rândul lor rădăcini, surprindea mângâierea soarelui care trecea printre crengi, culorile păsărilor, atmosfera încinsă, abundenţa. Simţeam zumzăitul materiei, casele se mişcau fără de mişcare, totul oscila, dansa, fremăta. În transă, energia Parisului se răspândea, se manifesta.

— Vezi Bièvre9?

9. Afluent al Senei, captat în reţeaua de ape menajere în timpul marilor lucrări de sistematizare urbană din secolul al XIX-lea. (N. tr.)

Încercam de o săptămână să localizăm sufletul acelui râu subteran, mai vag decât Sena, şi totuşi la fel de prezent.

— Concentrează-te, Félix. Duhul râului Bièvre iese din biserici şi din catedrale. Cei din vechime stabileau locurile sfinte deasupra izvoarelor, gurilor cosmice, orificiilor care călăuzeau spre forţele adâncurilor. Nu urmăreau doar estul şi vestul, ci adunau la un loc Pământul şi Cerul. Uită-te mai bine.

Iluzie? Autosugestie? Am observat o aură specială în jurul cupolelor şi clopotniţelor Cartierului Latin.

— Acela-i Bièvre, a confirmat Mami.

Nu eram atenţi numai la peisaj, ci şi la interstiţiile lui. Îşi pierduse de acum platitudinea. Mami privea Parisul cu ochii cu care se uita la savană şi la junglă. Pentru noi nu exista decât o singură interdicţie: aceea de a limita realitatea la vizibil. Papa Loum mă avertizase: „Africa e imaginaţia pe Pământ. Europa e raţiunea pe Pământ. Nu vei cunoaşte fericirea decât aducând calităţile uneia pe teritoriul celeilalte“.

Mami a izbucnit în râs. Ce frumos râdea! Fiecare perlă de bună dispoziţie care-i ţâşnea din gât îmi mângâia inima.

— Astăzi am detectat duhul râului Bièvre. Mâine vom căuta baobabii.

— Baobabi la Paris?

— Locurile unde te poţi refugia ca să citeşti.

Îmi treceau câteva variante prin minte şi asta mă distra, dar ţineam să-i comunic grija de moment:

— Te-ai întâlnit cu notarul pentru a pune la punct situaţia de la La Muncă?

— Da. Mi-a explicat măsurile de luat pentru a legaliza statutul afacerii, în aşa fel încât fie să vând, fie să o păstrez. Prin urmare, ştiu ce am de făcut: nu mişc un deget!

— Poftim?

— Cere sfatul duşmanului şi fă exact invers.

S-a sprijinit tandră de umărul meu.

— Félix, îţi mai aminteşti de calculita mea? De perioada aceea în care număram totul? Refuz să mai trec prin aşa ceva, să mă las măcinată de obsesia banilor sau a calculelor, care era cât pe ce să mă omoare.

Mi-a arătat un stol de vrăbii care zburătăceau prin faţa catedralei Sacré-Cœur.

— De ce-şi iau păsările zborul? Oamenii serioşi îţi vor spune că pentru a se deplasa, a-şi căuta de mâncare, a explora cerul, pe scurt, chestii utile. Ce oribil! Nu, păsările zboară tot aşa cum cântă, de plăcere, pentru frumuseţea gestului, pentru euforia clipei.

Şi a zâmbit spre oraşul asurzitor, feeric, sau, mai degrabă, a părut să-l inspire senzual, lărgindu-şi surâsul, încorporându-l, savurându-l cu pleoapele coborâte.